Puncte de vedere

Mulțimile de pe partea teatrului și de pe partea Universității se urnesc, se contopesc, blochează circulația mașinilor și pornesc marșul. Îmi este frică de mulțimi, dar intru în șir, aproape de jandarmi. Din când în când se scandează, dar sunt și mulți care tac, tac îngâdurați. Îmi place, semănăm, facem parte din echipă. Sunt și copii foarte mici și copii mai mari, adolescenți, oameni singuri, perechi de îndrăgostiți de toate vârstele, oameni care merg greoi, alții care se strecoară mai repede înainte. Încerc să nu depășesc dunga albă de pe mijlocul străzii, așa cer jandarmii. Sigur și supărarea trebuie să respecte niște limite. Nu strică să-ți aducă cineva aminte.
Deodată două mașini întunecate și țâfnoase opresc brusc alături de mine. Ușile se deschid repede și gândesc la ce-i mai rău. N-apuc să-ncremenesc și-l văd pe KWI coborând. Ce chip senin! E uimire și bucurie în jur. Înaintează printre oamenii din coloană. Mulți vor să-i strângă mâna. Mă dau deoparte, dar mă bucur de surpriză. Îmi place îndrăzneala lui de a veni aici. Cred că suntem la locul potrivit. 1/28000.

Am fost iar, de data asta 1/50000.

Adorm greu. Parcurg încet, în doze mici, paginile din „Suflet în exil”/de Marian.Nazat. Frazele au ceva mângâietor și tristețile îmi par la fel. Rară senzație de liniștire.
Citesc ce  a publicat  despre manifestații:
„Se înnoptase binișor, iar în Piața Universității a descălecat în toată-i splendoarea antiglonț chiar El, falnicul Klaus, întors de pe pârtia de schi. A coborât solemn din mașina cu girofar prezidențial și s-a prins în hora sepepistă. Mulțimea strânsă ilicit acolo l-a adoptat pe loc, ca pe orice bastard al  violării ordinii de drept. Insul a rânjit siberic și a bâiguit niște vorbe contra unei „găști penale”, pornită să siluiască legislația penală, și a făcut  bezele gloatei. (Dumnezeule, dați o lege, dați ceva să-l opriți din schingiuirea zâmbetului, mă ia cu frig pe șira spinării când îl văd dezgolindu-și dinții antarctici !) După ce s-a învârtit ca… un președinte în căldarea neautorizată, s-a suit în automobilul securizat și a roit-o, îmbătat de propria-i măreție, înspre Palat. (...) 
„La pușcărie !”, ori „DNA, să vină să vă ia !” s-a mai zbierat cu fanatism decerebrat.”
„Bulevardieri destui și cohorte de voaioriști s-au alăturat în ceea ce mulți numesc mineriada gulerelor albe.”

Fanatism? Bulevardieri? N-am văzut aceeași stradă.
Mai sunt necitite doar câteva pagini din „Suflet în exil”, dar nu mai vreau să-l deschid. Mă uit la el și-l las în pace. Așa-mi pare rău ...