Situații/neîncheiate/și/corigențe

- Eu am fost/violată, n-am mai venit la/școală,/merg la proces/și trebuie să-mi încheiați/media, așa mi s-a spus. Am înțeles că pot da/școala/în/judecată dacă nu mă ajută.
- Ce faci tu acum nu este un fel de agresiune?
Zâmbește.

- N-ai scris nimic despre subiect. Dă un exemplu de material și apoi spune ce obiecte de servire pot fi realizate din el!
- Lemn.
Rotofei, brunet, proaspăt pensat și tuns cu creastă revărsată, vesel. Un om fericit.
- Nu se mai utilizează farfurii și linguri din lemn. Alt exemplu.
- Fier! zice bucuros.
- Altceva, am trecut de epoca fierului.
N-a reușit să învețe când e de tăcut și când e de vorbit. Îmi zâmbește într-una. Stăm de câteva ore aici și probabil că-i inutil să mai continuăm. Este destul că a învățat cum să caute subiectul în cuprinsul cărții. Ceilalți au promovat deja și-au plecat. 
- Offf! Paharele din ce se fac?
- Din cioburi.
- Ești sincer? Așa ești tu sau ai o cameră ascunsă? Înregistrezi discuția?
E nedumerit.
- Din sticlă.
- Gata. Ai promovat, îi zic obosită.
Râde ca și până acum. Nu-l mai rog să se oprescă.
Cineva a lipit pe un dulap foi pe care sunt tehnoredactate cugetări. Sunt frumoase, dar cum stau ele așa una lângă alta, nu cred să fie băgate în seamă de cei grăbiți prin sală.
- Citește, te rog, cu voce tare prima foaie de dulap.
„Timpul este cel mai preţios dar pe care-l poţi da cuiva, pentru că, dacă dai cuiva timpul tău, este o parte din viaţa ta pe care nu o mai recapeţi niciodată.”
Îl ascult liniștită cum citește rar, cu poticneli. Aceeași privire senină și indiferentă.  A terminat și-mi surâde bucuros. Același sentiment de zădărnicie, eu. Oare de ce nu-i zâmbesc, pare să se mire. Se mai uită o dată la foaie, se mai uită o dată la mine și ... începe să se înroșească, din ce în ce mai tare , iar zâmbetu-i pălește.
- Vă mulțumesc, spune serios, surprinzându-mă.

El a venit mai târziu, a călătorit prin alte țări și habar nu are despre ce-i vorba, dar mama i-a rezolvat deja problema în culise și așteptă nerăbdătoare efectul. La ce ne-am mai preface? Pentru cine?
Stăm în picioare de o parte și de alta a catedrei. I-am zis să plece, dar nu se mișcă. Îmi tremură mâinile și-aș vrea să stau undeva la adăpost. Ce mai vrea? Doar i-am spus că a trecut. Am executat corect indicațiile primite. Pentru toți. N-am decât să învăț cum să-mi trimit sufletul în exil, doar „salariul se plătește pentru supunere, nu pentru onoare” (Marian Nazat, Suflet în exil).
- Pleacă, insist încet în timp ce-mi tot ordonez hârtiile.
Parcă n-aude! Stăm. Stăm înspre colțuri opuse ale catedrei și ne ferim privirile. Izbucnește plângând:
- Va rog să mă scuzați, sunteți cea  mai bună, sunteți cea mai bună ...
- Pentru mine a fost umilitor, îi zic fără vlagă în timp ce încerc să scap de nodul din gât.
- Știu. Dumneavoastră sunteți cea mai bună.
- Pleacă!

Noul/ministru vorbește despre regimul/traumatic din sala/de clasă, explică slujindu-se de degetul mijlociu viguros ridicat în fața camerelor de filmat că „în România au fost făcute cercetări - peste 70% dintre/elevi se simt singuri/la şcoală, nefericiţi şi în stres/continuu”. Alți specialiști, din înalte sfere, îi țin isonul.
Închid aparatul. De unde oameni zdraveni la capete și cu picioarele pe pământ?

„După cum știți, principiul meu/managerial/spune: cel mai bun/ministru este cel care ne conduce ministerul/acum, cel mai bun/inspector este cel care mi-a semnat/decizia de numire/în/funcție, cel mai bun/partid este cel de la putere, cel mai bun/primar este cel din prezent ... ” că doar nu o fi vreun loc în care să predăm lecții/ despre demnitate, doar nu-și închipuie careva ...

Despre bolile de sistem: șomajul,/înstrăinarea de sine,/spaima economică,/traficul de stupefiante,/crima organizată,/exploatarea brutală a celui oropsit,/inegalitatea socială,/criza financiară,/ dezrădăcinarea,/ umilința națională ... (Marian Nazat, Suflet în exil) să-i lăsăm pe scriitori să-și tocească tastaturile, că oricum n-avem de unde leac. Cine să ne învețe? Auzi, înstrăinarea de sine!
- Nu vă mai supărati, nu vedeti că vă uscați de tot? îmi spune paznicul.
- Vreau să mă usuc, nu să putrezesc, răspund repede și râde aprobator.