duminică, 25 ianuarie 2009

Ghemotoace

Când sunt supărată ... încerc să tac , ghemotocită , nemişcată sau legănându-mă , după cum bate vântul . Nu şterg blogul , nu-l închid .
Când totuşi îmi vin astfel de idei , mă gândesc la cei care au citit şi au comentat aici . E ca şi cum povestea le-ar aparţine şi lor , nu mai pot spune că-i doar a mea şi fac ce vreau cu ea . Aş putea pleca să mă plimb , dar povestea ar trebui să rămână aici . Nu ?!
De mi-aş aminti ce-am spus acum !
Ce se mai deşiră ghemul ăsta ... ghemotoc ... sad

duminică, 18 ianuarie 2009

Secret ... culinar

Ştiu reţeta pentru mirosul acela de grădină curăţată primăvara , de grămezi de frunze şi crengi uscate arse ! biggrin
Lăsaţi oala cu boabe de fasole la fiert si duceţi-vă să răsfoiţi bloguri . Rămâneţi pe gânduri şi nu vă dezmeticiţi decât atunci când vi se face foame ! Atunci vă veţi aminti că deja aţi început să faceţi ceva de mâncare ... idea Fugiţi !!! Dacă mai vedeţi prin fum butonul de la aragaz ... închideţi-l ! Dacă nu ... chemaţi ajutoare ...
Aţi obţinut astfel , după ce aerisiţi câteva ore , un plăcut miros de câmp ars , persistent câteva zile !
E adevarat ... costă cam mult , oala ar trebui aruncată cu tot cu boabele carbonizate ... dar puteţi să încercaţi cu nisip şi bureţi de sârmă să o recuperaţi ! biggrin
- Pfff ! Iar ?! Ce-ai mai ars acum ?
- Ce-i ? Nu-ţi place ?! Miroase a primăvară ! biggrin
- razz ... daaa ... acum că mi-ai spus ... chiar miroase bine ...

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Facultăţi

Iar am obosit . Ce priviri reci aveţi când vă uitaţi la mine ... sau poate mi-o fi mie frig . sad
Să vă spun ceva ... ce să vă spun ?! Ia uitaţi ce spune Tudor Octavian :
"Să am bani, aş înfiinţa o facultate de sentimente şi idei, cu o catedră de iubire, ţinută de romancieri şi psihologi. Sunt convins că ar fi o facultate foarte frecventată şi că absolvenţii cursurilor de căpătâi ar răspândi la rândul lor învăţătura."
razz Visătorul ! Omul ăsta e adolescent deghizat in bunicuţ ! Dixit !
Tot aşa vă uitaţi la mine ... sad
Acum mă gândesc la cum ar arăta C.V.-ul meu dacă aş promova ... M-ar ajuta cu ceva ?!
Aaaa ! Nu v-am spus ... mi-am completat un C.V. şi am început să-mi caut un alt loc de muncă .
Cântăreala obiectivă a degradării mele fizice , morale si profesionale a fost un chin şi a dus la un C.V. colţuros , de-a hoarţa , subţire , uscat , acru , original - în sens rău . biggrin Nu oricine i-ar putea acorda o şansă ! razz
Ce repede a fost respins din domeniile cu care aş putea avea legatură ( industrie , calitate , educaţie ) !
O singură firmă l-a păstrat înca ... nici nu cereu prea mult : " studiile nu sunt esenţiale , ci doar talentul jurnalistic " razz Hei ! Am aplicat aici în glumă , erau originali în mulţimea de pretenţii , voiau să vândă diverse obiecte !
În rest ... despre deprofesionalizarea profei ... nu ... despre asta am tot vorbit până acum ...
Oare ar fi fost o facultate cu taxă sau ar fi fost ţinute cursurile de voluntari şi studenţii n-ar fi plătit ?
Da ... aici sunt câteva dintre rădăcinile răului ...

duminică, 11 ianuarie 2009

Zboruri

La început a fost doar una care i-a atras atenţia . Degeaba am încercat să-l prind în discuţie , tot după ea se uita .
Când a aparut şi a doua , a început să-şi mişte capul şi-n sus şi-n jos , la stânga , la dreapta , în rotocoale ... după cum le era zborul .
- De când a început ora te uiţi după ele ! îi spun cu năduf .
- Mă enervează !
- Mai mult decât te enervez eu ?!
- Păi ... dumneavoastră nu mă enervaţi , îmi răspunde zâmbind .
- Mă enervează că-ţi atrag atenţia mai mult decât mine !
- Ei ... sunteţi dumneavoastră prea atentă la mine ! wink
- eek ... da ... dacă mă uitam după muşte ...
Râd si ceilalţi patru elevi din clasă de necazul meu . Deja mă gândesc la ce va fi spre vară ...
- Doamna ... dumneavoastră vă place orice !
- eek Nu sună a bine ... confused
- Ei ... las' c-aţi înţeles ! razz
Până şi muştele par a începe să râdă în zborul lor colorat ... razz

miercuri, 7 ianuarie 2009

Agent de pază

Trebuie promovaţi ___ asta-i o regulă a jocului .
"Nu-ţi place ?! Pleacă , vezi-ţi de drum ! N-ai de ales ?! Înseamnă că atât meriţi !"
Prefer să încheg o discuţie pe care nu o vor refuza din start şi pe care să o dirijez pe urmă în direcţia dorită de mine . wink
- Ce-ai mai lucrat în ultimul timp ?
- Pariuri . Pariuri sportive , îmi răspunde mândru şi sec .
eek Îmi revin repede ! Îmi amintesc de un articol despre a miza pe ponturile ... razz Hai că pot să înnod firul discuţiei ! îmi zic .
- Urmăreşti emisiuni cu analize ale meciurilor ?
- N-am nevoie .
- Urmăreşti meciurile ?
- Da . Stau acolo şi mă uit la meciuri .
- Pe ce post ai fost angajat ?
- Agent de pază , îmi răspunde nemulţumit .
- N-ar trebui să supraveghezi clienţii ? Aparatele ?
- Nu mă interesează .
- Ce poţi spune despre tipurile de clienţi ai acestor agentii ?
- Nimic . Sunt ca peste tot . Fraieri !
- eek ... trebuie să-ţi dau note , se termină semestrul , nu ai fost pe la ore ...
- N-am nevoie ! îmi răspunde privindu-mă cu o îndrăzneală ironică .
Izbucnesc :
- M-am săturat să-ţi tot dau 5 de pomană !
- V-am pus eu ?! şi-mi zâmbeşte provocator în timp ce-şi mângâie burta .
- Nu ... dar trebuie ! recunosc înfrântă .
- Şi ce-mi scoateţi ochii pentru asta ?
- Nu-ţi scot ochii , îmi exprim dezaprobarea . Atât . Măcar atât pot face ! Nu-mi place atitudinea ta ! Asta pot să-ţi spun ... încă .
- Puteaţi măcar să vorbiţi frumos ! Colegii lui îl aprobă .
- sad
Pauza ne salvează ! Dar ora următoare ... este la aceeaşi clasă !
Au plecat . A rămas singur . S-a cernut prin site , nu se ştie cum , şi a ajuns aici , deşi este în afara acestui timp . Unii spun că este retardat .
- Doamna , v-au supărat elevii ora trecută ! zice forţându-şi buzele să rostească sunetele şi privind în depărtare pe geam .
- Da . Ai observat ?!
- Da , vorbeau tare ! Şi el n-a vrut să vă asculte . Eraţi suparată . Acum v-a mai trecut .
eek Vorbeşte monoton , cu pauze lungi între cuvinte . Nu vorbeşte la ore când sunt şi ceilalţi în clasă . De obicei mă deprimă discuţiile cu el , acum mă ajută .
- Doamna , eu vreau să fac proiect la dumneavoastră !
- Esti singurul care vrea să-si aleagă proiectul la mine !
- Am înţeles că la dumneavoastră este mai uşor ...
De unde o fi înţeles aşa ceva ?! eek
Abia mă abţin să nu-i dau un 10 ( nu ştie să scrie , să facă măcar adunări - sssst ! ) , mi se pare că este sensibil la ce se întâmplă în jurul său şi că are o atitudine pozitivă . Ar putea fi un agent de pază mai bun decât mulţi alţii .
- Bine ... va fi bine ! smile

vineri, 2 ianuarie 2009

Plouă !


Ar trebui să încep şi eu anul ...
După ce mi-am pus o dorinţă aici , am găsit la Palatul Şutu o "poveste franceză" de unde am şterpelit o alee , pe care privind înainte sau înapoi ... tot frumos este . biggrin
10 ! 10 ! smile
Poate că nu va fi un an prea rău dacă îl încep cu aşa note mari ! razz
Cărări frumoase pe unde veţi merge !