Negustoreşti

Are un zâmbet ce nu-mi prevesteşte ceva bun , iar până când ajunge lângă mine să-mi vorbească , îi şi spun :
- Vă rog , nu ! Nu faceţi asta ! Vă rog !
Până şi mie îmi sună ciudat propria-mi rugăminte , fără conţinut şi plină de teamă .
Râde înfundat .
- Ştii , trebuie să înţelegi că şi aici , ca peste tot , fiecare are nişte protejaţi pentru binele propriu sau al instituţiei ...
- Nu , vă rog ! De ce-mi faceţi asta ? încerc să mă apăr aiurea . Lăsaţi-l să mai înveţe şi să promoveze singur ! Îl trec mai încolo .
Nu-i pasă . Râde şi continuă brutal , că cine-şi permite să fie împotriva binelui unei instituţii sau a conducătorului ei ? Aud ?!
Alt om pe care-mi va fi greu să-l mai privesc !

Îi îmboldesc cu greu pe cei cărora le sunt/dirigintă pentru a-şi încheia cu bine ultimele/medii . Dau telefoane să vină la/ore . Mă privesc ciudat .
- Lăsaţi , se rezolvă !
- Când ? S-a terminat !
- Dacă  vă spunem c-am trecut ... !
Le dau drumul să plece . Ies îngrămadiţi , nereuşind să pitească de ochii mei punguţele cu cadouri . Un şir lung de punguţe colorate cu care-şi târguiesc/promovarea .
- Doooh ! Câte punguţe ! Asta-i clasa/mea ?
- Degeaba am venit , că nu-i în şcoală/astăzi , venim şi mâine cu ele ! izbucneşte necăjită viitoarea promovată .

În iarmarocul ăsta este înghesuială şi marfa de chilipir este greu de dibuit .

" Degeaba joci ! "

Pe ultimul loz în plic , cumpărat în gară la Lehliu , nu scria "Necâştigător" , nici " Mai încearcă o dată " . Scria pur şi simplu : " Tu , Vasile B. , ai să trăieşti din salariu . Ia-ţi gândul de la venituri nemuncite şi nu mai juca la Loto , că degeaba joci ." - Tudor Octavian

Cu gândul că n-am să am şansa de-al găsi vreodată pe George G. atent şi cu lecţia învăţată la ora mea , astfel încât să mai scap de încă o belea la corigenţe , m-am apucat de studiul slăbiciunii sale , de altfel a multora dintre elevii/mei _ norocul/la pariuri . Am dat căutare pentru handicap şi m-am oprit la cel asiatic , pe care nu l-am priceput , dar am înţeles pe unde se învârte . Aşa că imediat ce s-a înfiinţat la oră , i-am zis acră , pe-un ton ţepos :
- Văd că nu putem discuta pe subiecte legate de disciplina mea ... ce-i handicapul asiatic ? Explică .
Luat pentru prima dată prin surprindere de întrebările mele , lui  George G. culoarea feţei îi virează din palid spre roz trandafiriu şi apoi spre roşu vişiniu , completând nuanţele costumului său de fan rapidist , în timp ce ochii îi rămân căscaţi mari şi rotunzi către mine .
- Da' ştiţi d'astea ?! bolboroseşte el în cele din urmă .
- Tu spune ce ştii ! nu mă pierd eu cu firea .
Explică greoi , dar merge pe unde trebuie .
- Mda , catadicsesc o aprobare . Punem/pariu ?
- Daaaa !
Stârnesc entuziasmul tuturor . Doooh !
- Pariem că scapi obiectele de/inventar pentru/servire până execuţi patru mişcări pentru a le transporta ?
Colegii lui  fac analize :  că n-a învăţat până acum , că n-a exersat , ba ştie de pe unde a umblat , că-i mai bine să se parieze pe a doua mişcare sau pe a treia , că este norocos ...
Nu ştie ce are de făcut , dar dacă-i de pariat nu dă înapoi . Prinde repede mişcările şi regulile , fiindcă mai toţi îi dau sfaturi . Repetă . Gata ... începe !
Trece de prima , trece de a doua , trece ... le scapă la a treia mişcare . Vacarm ! Le şi umplusem cu apă , spre a fi mai bine de învăţătură ! Unii au câştigat , alţii au pierdut . George G. a înţeles tehnica de manipulare a obiectelor de inventar şi-i iese de-un 5 ! Am mai scăpat de-o corigenţă .
- Dacă era un meci ... am câştigat şi 4/milioane !
- Eu 8/milioane ! sare altul .
- Aşa ... , cârcotesc mai mulţi .
Doooooh ! Degeaba joc !

Miez

Doar patru au rămas la ultima oră de vineri seara . În rest este pustiu . Se străduiesc să sublinieze efortul depus pentru a rămâne . N-au citit nici măcar cele patru rânduri pe care le-am dictat în ora trecută , deşi stau de câteva ore degeaba ! Tot nu le iese media de-un 5 .
Sparg seminţe , ce-i drept , discret , dar cojile pocnesc cu ecou . Îi rog să se oprească .
- Cine sparge seminţe , doamna ?
- Sunteţi doar patru elevi şi eu trebuie să-l prind pe cel care sparge seminţe ? încerc să-mi înţeleg rolul .
- Le arunc imediat , se oferă cel mai isteţ , încercând să înghită repede miezurile deja curăţate şi să le separe de cojile şi de seminţele întregi . El mi le-a dat ! şi mi-l indică pe colegul care are şi el în faţă o altă grămajoară de seminţe .
- Nu ! Sunt frumoase seminţele , nu le arunca ! sar în apărarea fructelor dolofane şi dungate de floarea-soarelui .
Le lasă şi pleacă în altă bancă .
- 
- Acum ce mai e ?! îmi cere socoteală nelămurit .
-  Nimic ... doar că aia era banca ta şi acum acolo sunt doar seminţele ...
- Pai m-am mutat , că nu mă pot abţine şi mi-aţi zis să nu le-arunc .
- E aşa ... anapoda , ca şi cum ele sunt mai puternice şi te-au dat afară ! Ăla era locul tău !
- Doamnaaa !
- 
-  Anturajul ! Anturaj prost . De asta am ajuns aici .
- Da ?! Şi eu am un anturaj prost , îi spun cu năduf . De asta am ajuns acum aici .
- 
- Voi sunteţi anturajul meu !
-  ...

Şcoala-i pustie şi ecoul m-ajunge din capătul holului :
- Băăă , degeaba am stat le oră ! Ne-am făcut de râs ...
Nu ţine . Eu nu cred c-am stat degeaba . Doar că mai avem până ies mediile de-un 5 .

Pe vârfuri

Mă uit de jur-împrejur . Sunt prinsă în spaţiul dintre trei cercuri tangente formate din admiratori , cunoscuţi şi prieteni de-ai autorului . Parcă-i la geometrie ! Şi cât spaţiu am , spaţiu în care nu se-nghesuie nimeni , deşi cercurile de cunoscuţi sunt tot mai îndesate !
Le desface pe rând şi-i îmbrăţişează pe fiecare , le strânge mâinile , îi bate prieteneşte pe umăr . De fiecare dată se opreşte la cel de lângă mine . Nu mă încurcă în şir . Cercurile se închid iar .
Deşi mă simt în plus , nici nu-mi vine să mă dau deoparte , de parcă ăsta-i locul şi rolul meu ! Trebuie să fie şi personaje secundare , anonimi amuţiţi de gîlceavă şi sărăcie , pentru care să scrie şi în locul cărora să vorbească .
Parcă ceva nu se leagă şi chipul îngrijorat al autorului îmi confirmă starea , deşi invitaţii îl încurajează şi-i laudă forţa cuvintelor . Ştim că nu va fi bine prea repede .

Avem noroc . Astăzi încă nu ne-a scuipat nimeni , n-a mai aruncat nimeni cu pietre sau cu ouă , am găsit şi câteva scaune libere în autobuz  ... Colegul meu scoate un caiet şi citeşte . Literele sunt desenate cu creionul , sunt frumos rânduite , mărunte si contorsionate , pline de bucle cum n-am mai văzut vreodată . Şi dacă vede că mă minunez atâta de ele , începe să-mi citească textul  . Sună ca o furtună trecătoare de primăvară . Abrupt , răstit, desi vocea dumnealui este blândă şi uşor răguşită .
Străbat Ferentaria ascultând un text în sanscrită sau indiană sau romani ... mă simt obosită rău , dar ascult cu atenţie vorbele de lângă mine . Îmi spune că trebuie trezită mândria de a fi din neam de romi , că vrea să aibă cui preda , că trebuie înfiinţate şcoli cu predare în limba romani . Deocamdată nu au prea multe cărţi de literatură romani , acum ar trebui să se scrie mult , despre orice , numai să se deprindă scrisul şi cititul , pe urmă timpul va cerne şi-a alege ce-a fost în putere . Chiar dumnealui a început să-şi scrie amintirile din copilărie ...

Mi s-au rupt pantofii . Nici sandalele nu mai au mult . Bine că-i cald .
De-ar fi mai multă iarbă , ar fi de mers cu tălpile goale ...