luni, 30 noiembrie 2009

Colaje

Cum ?!
Staţi cuminţi , am eu grijă ! smile
Clik ! Hââârşşşti ! Aşaaa ...
Ce frumoşi sunteţi ! redface

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Autograful

Bluza roz-mov , eşarfa turcoaz , blugii albaştri , geanta maro , bocancii şi haina __ negre , fardul auriu ... asta e , nu că-mi place , dar nici nu prea am de ales .
Încurc autobuzele şi o apuc aiurea . Mă întorc . Alerg . Ajung . N-a început încă .
Pitesc eşarfa într-un buzunar , geanta sub haină şi intru ... în rând cu lumea . biggrin
Este deja aici şi-şi salută prietenii .
Mă strecor uşor şi repede printre rafturi , printre domnii eleganţi , masivi şi sobri . Ce mulţi sunt ! Sunt puţine doamne , iar cele care sunt dau impresia că-l cunosc . eek
Găsesc cartea şi vreau întâi s-o plătesc . La casă este un domn vedetă moderator de show păcătos . Mi-amintesc că deja-s supărată pe el . evil Cred că mai este doar un minut până începe . Are un teanc de cărţi . Plăteşte cu cardul , tastează , semnează , casiera este amabilă , îi zâmbeşte ... rabd . Domnul ce-l însoţeşte pare şi el vedetă . Mi-a observat nemulţumirea şi mă fixează cu privirea . Scârţ ! Să fie sănătos ! Au plecat . M-ar fi mirat să participe la eveniment . Nu-i cu muieri .
A început . Am pierdut primele fraze . sad În jurul autorului este deja un zid de fotografi şi admiratori . Mulţi par a-i fi colegi de breaslă avocaţească şi câteva figuri cred că le-am mai văzut la televizor .
Augustin Buzura laudă "disperarea" autorului şi ne reaminteşte că e datoria noastră să găsim soluţii . Fiecare face ce poate ...
În primul rând , printre fotografi , Mitică Popescu ascultă precum un elev cuminte . eek Pare şi senin , şi trist , şi detaşat , şi împăcat , şi frumos , şi cald , cu "deznadejdile amorţite" . Nu-i fac poză . Parcă-i păcat să-i tulbur starea cu lumina blitzului . E mult mai frumos decât la televizor !smile
Hei ! S-a şi terminat ! Am uitat să ascult ce se vorbeşte !
Începe sesiunea de autografe . Nu mă impresionează autografele , dar vreau să mai simt că fac parte din această mulţime târâş care caută ...
Ne asteptăm rândul . Suntem cam înghesuiţi , ca-n troleibuzul cu care merg spre şcoală . biggrin
În stânga mea este un domn în vârstă . Pare general în rezervă . Ne privim . Dumnealui cam dur . Cred că amândurora ni se pare ciudată alăturarea noastră în acest rând . Până la urmă şi dumnealui pare să mă accepte şi-mi zâmbeşte reţinut :
- După dumneavoastră ! smile şi mă lasă pe mine să aşez cartea în faţa autorului care-mi cere :
- Numele dumneavoastră !
- Nu contează ... , îngaim .
Îmi zâmbeşte cu o blândeţe categorică , inchizitorială ! N-are timp de pierdut . Răspund . Scrie autograful . Degetele lui îmi par alungite şi fragile . Parcă observ şi un uşor tremur .
Costumul lui pare negru , pantofii îi sunt maro şi cămaşa are dungi roz . Înseamnă că am avut o ţinută corespunzătoare la eveniment ! Chiar şi fusta de pe coperta "Romaniei târâş" este roz .
Cred că datorită lui Marian Nazat am mai scăpat de nişte complexe . razz

marți, 17 noiembrie 2009

Adagio

Atâta linişte aici ... mai bine ... dans !

luni, 16 noiembrie 2009

Lectura de-nceput

Nu vor să citească şi de aceea cuvintele par a-i duşmăni şi a refuza să-i slujească .
- E ... nu ştiu cum să zic ... e ... aşa ... ştiu despre ce-i vorba ... da' nu pot să spun ... nu ştiu ... , şi continuă să-si umfle şi să-şi dezumfle obrajii opintindu-se să scoată ideea . Niciun spor . Se chinuie :
- Nu ştiu cum să spun , dar ştiu despre ce-i şi cum e ... zău că ştiu ...
- Ştiu . Mi-am dat seama . Ce-ai mai citit în ultimul timp ?
- Nu citesc eu ! Nu le am cu cititul . Mie-mi place pe net .
- Şiii ? Te joci tot timpul ? Nu citeşti nimic acolo ?
- Ba da . Citesc ce e despre/Dinamo ! biggrin
- De unde ?
- De la/GSP.ro/Sport.ro ...
- Numele unui autor !
- Eu citesc ce scrie , nu mă interesează ...
- evil Nu ştii niciunul ?!
- Ba' ... Andrei ... , şi voinicul face ochii mari , obrajii i se înroşesc , cei doi cercei din sticlă parcă încep să-i strălucească .
- eek
- V ... Vo ... Vochin ?!
- razz Ăsta-i ! Bravo ! Mai citeşte !
- eek Da' o să-mi daţi notă bună ?
- biggrin
- Da ?!
- ... cred că da .
- smile
Da, da ! Asta-mi mai lipsea acum : să citesc şi despre/Dinamo şi să-l ascult din Andrei/Vochin ! Deh ! Bine , ar fi putut să fie şi mai rău . biggrin Poate-om ajunge şi la cuvintele care ne trebuie !

Texte ! Este deja într-a/XIII-a şi nu dă/bacul la materiile mele . Probabil ne vom mai întâlni la puţine ore . Eu n-am nicio şansă . Dar fotbal se va mai juca , despre el se va scrie şi poate va avea noroc să citească ... multe ... cuvinte potrivite .

duminică, 15 noiembrie 2009

Weekend

Sucul unei lămâi verzi şi bitter după gust wink ... o duminică plăcută ! razz

Cursuri

Tot mai mulţi povestesc frumos şi tot mai mulţi încep să nu-mi spună mai nimic . Parc-am trăi în lumi foarte îndepărtate unele de altele , fără nicio legătură . Ce-o fi ?
- Unde-i Marta ? Ştiţi ceva de ea ?
- E-nsărcinată . V-am mai spus şi data trecută ! mă taxează înveninată Carla , colega ei de bancă .
- eek Am crezut că glumiţi .
- Nu ! Nu ! Nu ! mai intervin şi altele care abia asteaptă să muşte . Şi continuă care cum poate :
- Nici nu ştie al cui e copilul !
- N-are mama şi ta'su-i cu dungă/roşie/în buletin . Şi nu ştie încă !
- N-aţi văzut cum rămâne cu privirea uneori ? Aşa fixă ! Cred că şi ea-i nebună !
eek N-am putere să le opresc . Sar cu gura precum o haită flămândă.
- Ştiţi ce-a făcut ? Şi-a dat cu pumnii/în/burtă . Acum i-au apărut două umflături .
- Asta-i aproape/crimă ! apuc să spun şi ele continuă scârbavnic . [...]
Şi chiar de n-ar fi adevărat ce-mi povestesc ... nu-mi găsesc rostul . Ar fi nevoie de ajutorul unor oameni puternici ... poate de psihologi , medici , avocaţi , politişti , artişti , scriitori ... de oricine altcineva decât de mine . De unde să-i iau ? Eu ar trebui să vorbesc despre ... altceva .
- sad Nu-i an în care să nu întâlnesc astfel de cazuri . Oare de ce nu folosiţi metode/contraceptive ?!
- Ce-i aia ?
- eek
Şi dau iar pe apa sâmbetei bălăriile pe care ar trebui să la predau şi vorbesc despre ceea cred că trebuie spus acum . Lucru destul de nepotrivit ... sau nu ?!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Sfatul sau exemplul ?

Tare mi-a fost necaz când am citit :
"Pe cine intereseaza viata noastra? Renuntati la ideea de a va prezenta viata in descrierea unei pagini [ ... ] nu incercati sa va atrageti cititorii cu mesaje de trei lei. Viata voastra nu conteaza pentru cititori decat daca esti cineva. Dar daca vrei sa scrii pentru doi-trei oameni pe zi, atunci baga mare."__ReporterVirtual
Ştiu ... contextul ... nu ! Nu contează , m-a supărat oricum . biggrin
Bine ca mi-am adus imediat aminte de altceva :
"Ploua, iar eu scriu. Pentru cine oare? Si nu stiu de ce o fac. Scriu din revolta si incrancenare, din disperarea de a ma elibera de starvul ratarii dospit inlauntrul meu. Scriu din neputinta de a indrepta lucrurile si din prea mult intuneric. De m-ar racori picaturile reci si lichide prelinse din vagaunile cerului ..." ___ Marian Nazat
Da , bine că mi-am amintit !
biggrin
Adevărul este că nici n-am uitat vreo clipă şi mă bucur ! smile

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Morăriţa


Care-i drumul cel bun ?! Nu ştiu . Uneori l-am ales în funcţie de cei care mai erau pe cărare şi nu după ce s-ar fi aflat la capătul lui .
- Ce-ai ales?
- Morărit .
- Nu esti zdravănă ?! De fapt , puteai tu să alegi altceva ? Ştii cine predă ? confused
- Ce-ai ? Mie-mi place de dumnealui . E un domn .
- O fi , dar numai ţie putea să-ţi placă ! razz Dă cele mai mici note şi cele mai grele proiecte .
- neutral Nu cred că-i rău . Pare cel mai adevărat domn dintre toţi .
- Toţi fug de el .
- sad pentru ca-s ... altfel .
- Daaaa ! Tu trebuie să fii morăriţă pentru că şi tu eşti ... nici nu ţi-ar sta rău c-un fuior ! razz
- smile
Şi-am fost ... o vreme .

sursa foto

Bagajul

Mohorâtă toamnă pe-aici . Ia să văd ce-a mai rămas prin bagaj ... aşa fac mai mereu când e mohoreală . Bine , nici nu-s prea multe de scotocit . Cam gol . Bagaj precar ! biggrin
Cred c-o să-l umplu cu frunze şi cu pietricele . Sâc ! Şi-apoi am să mă plimb mândră . Şi-apoi am să m-aşez să m-odihnesc la fel ca toţi ceilalţi . wink

sursa foto

joi, 5 noiembrie 2009

Carla

Dacă n-aş fi surprins-o de câteva ori privindu-mă blând , cu capul într-o parte şi rămasă pe gânduri de-ai fi zis c-a auzit vreo mare înţelepciune din parte-mi , aş fi crezut că-i lipseşte o doagă .
Deşi o cheamă Maria , m-a îndemnat să-i spun Carla .
- Du-te , fă ! Păduchioaso ! Nespălato ! Nu te pot suferi ! mad se dezlănţuie Carla către colega ei din ultima bancă .
- Las-o să vorbescă ! N-o mai întrerupe ! încerc s-o opresc .
- Da-i proastă ! Nu ştie să vorbească ! Ce i-aş face de-aş fi profă ! Ce rea aş fi !
- Taci ! Aici eu sunt cea mai rea ! Ai înţeles ?! mă trezesc ţipând la rându-mi către ea .
- eek Păi dumneavoastră sunteţi ... bună ... , îmi spune nedumerită şi indignată , de parcă aş fi grea de cap .
- Şi ce n-ai înţeles ?!
- neutral

La ultima oră de-a mea la care a fost , i s-a facut rău după ce a vorbit la telefon cu mama care a anunţat-o că tatăl ei vitreg s-a întors acasă .
- Ce mai face Carla ? o întreb pe una dintre prietenele ei .
- Nu ştiu . Nu s-a dus acasă . I-a fost frică să n-o bată ta-su . E nebun rău !
- Dar se simte mai bine ?
- neutral ... nu ştiu .

Numai bine , Carla ! Mai bine vii să ne mai certăm puţin şi să te văd din când în când nedumerită , ca şi când eu aş putea spune ceva care să dea de gândit , da ?! Hai ! smile

sursa foto

miercuri, 4 noiembrie 2009

Spre ... undeva

- Ăla ?! Ăla-i copchil fără părinţi , orfan ! îi spune cu dispreţ eleva vopsită blond şi cu ochii kaki unei colege de clasă .
-Are parinţi , intervin aiurea amintindu-mi că i-am cunoscut .
Rar se întâmplă să cunosc părinţii elevilor mei şi nu-i uit uşor . sad
- Daaaa , continuă blonda , a ajuns şi el vedetă ! A uitat de unde a plecat ! A fost prieten cu o colegă de-a prietenei mele , ştiu eu !
neutral A ajuns undeva ?! mă întreb în gând . Probabil mi-ar spune şi acum cu îndrăzneală că are deocamdată tot ce şi-a dorit .
Eu am ajuns undeva ?! Probabil în faţa altor elevi care visează să ajungă în rândul vedetelor la modă şi să câştige uşor bani .
Blonda vrea să ajungă animatoare/într-un club/serios şi select şi-mi dă exemple de astfel de stabilimente .
- eek Cum adică "serios/şi/select" ?
- Adică acolo unde nu intră oricine , acolo unde vin doar oameni serioşi , oameni cu bani ...
- neutral
- Şi mai vreau să fac si Facultatea/de/Drept şi să fiu fotomodel . Pe urmă visul meu este să ajung antrenoare de fitness . smile
- biggrin Cam multe obiective ... dar bine ca ai din ce selecta ! [ ... ]
N-o interesează nici pe ea bălăriile pe care trebuie să le predau eu . Dar i-am dat 10 . Cui altcuiva să dau 10 ? ( Apropo , voi ... razz ) Măcar ea participă activ la ore , este isteaţă şi , chiar dacă avem des opinii divergente ... la început biggrin , disputele noastre îmi par constructive , îi antrenează şi pe ceilalţi care par a nu-şi dori nimic . Şi cred că-i place să-i dau 10 ( i-am spus că nu-i trec nota de săptămâna trecută , dac-o să-şi facă şi singura temă pe care am dat-o , şi a venit cu tema în regulă astăzi ) . wink
Şi lui începusem să-i dau note mai mari înainte de a deveni "vedetă" . Dar şi-a dorit mai mult să fie vedetă decât să-i dau eu note mari . razz
Des am impresia că sunt precum apa , îi simt , dar se scurg fără să-i pot prinde , fără să-i pot modela . Fluide ...