- Vă povesteam anul trecul despre o/clasă pe care au desfigurat-o elevii . Acum au un alt/diriginte . În/clasă au apărut la geam mai multe ghivece cu flori . I-am întrebat cum de-au reuşit , fiindcă m-ar interesa reţeta şi pentru clasa/mea .
- Le dă note mai/mari ?! sare repede să răspundă Riţa , oprindu-se câteva clipe din butonatul telefonului .
- Mi-au spus că i-a rugat/dirigul , dar că/dirigul este prietenul lor , răspund cu grijă .
- Mamăăă , ce v-au lovit ! exclamă bucuroasă Riţa . Şi aşa de încântaţi sunt şi ceilalţi , încât pricep repede să plec şi să-i las mulţumiţi în pauză .
Cred că am alt rol sau joc în altă piesă , fără flori la geamurile clasei .
sursa foto
- Caut o soluţie ...
- N-am soluţii . Eu fac ce spun şefii să fac . Nu dau eu soluţii . Asta-i treaba altora .
Nu-mi pierd cumpătul . N-ai soluţii , dar ai cuie , gândesc .
- Am înţeles , dar aş vrea să mă ajutaţi să bat un cui . Un cui mic de care să agăţ un panou uşor de plută .
Îi arăt cam cât de mic şi-i zâmbesc încurajator .
- Unde-l vreţi ? Doar ştiţi că nu-i voie să batem cuie în pereţi .
- Ştiu . De asta am venit la dumneavoastră . Unde credeţi că se potriveşte , numai să am şi eu un panou în clasă .
- Şi cine păzeşte panoul ?
- ?!
- Dacă bat cuiul şi ei strică panoul , cine răspunde ?
-
Nu m-am gândit . E panoul lor , n-ar avea de ce să-l strice şi dacă-l
strică ... nu-l mai au , încerc să răspund evitând problema cuiului care
ar rămâne în perete .
- La ce vă trebuie panou ?
- Să punem hârtiile pe el .
- Până acum cum a fost ?
- Le-am lipit pe pereţi , pe dulap .
- Mda , n-ar fi rău .
- Doar un cui . Am pus panoului holz-şuruburi , am şi aţă să îl leg , doar un cui trebuie bătut .
- Nu . Trebuie două . Nu se poate cu unul .
- ?! Cum ziceţi . Eu mă mulţumeam şi cu unul .
- Bine . Să mergem .
- Acum e ora .
- Eu dacă am intervenţie , am intervenţie ! Nu-i treaba mea că e oră . Intru şi-mi fac treaba . Fiecare cu treaba lui . Acum merg .
Nu deranjăm . Sunt cuminţi , singuri , mulţi îşi ascultă apatici muzica din căşti .
Înţeleg
imediat de ce nu-i voie să baţi cuie . Răsună şi vibrează toată
clădirea pâna când cele două chiroane îşi găsesc locul în zid .
Niciodată nu voi îndrăzni să-mi recuperez panoul , este fixat prea bine .
Pâna şi elevii s-au dezmeticit şi cască ochii la chiroane , aşa că prind momentul să le spun de rostul panoului .
- Las aici orarul şi structura anului şcolar . Voi puteţi fixa mai departe , cu boldurile astea colorate , articole , desene , mesaje , informaţii .
-
Ce bine ! De acum putem să le lăsăm ălora de dimineaţă bilete ca să
şteargă tabla şi să adune gunoaiele . Ce bătaie-şi iau dacă le rup ! se bucură o elevă .
- 
Nuuu ! Nu-i condică de reclamaţii . Puneţi lucruri frumoase aici .
Au trecut zilele . Nimic nou pe panou . Nici tabla ştearsă şi nici gunoaiele în coş . Ca si pana acum , încep ora adunând sticlele , bucăţile de pâine şi pungile de pe langă catedră . Am obosit să-i cert . Le aşez în coşul aflat lângă tablă , sub panou . Nimeni nu repetă gestul meu , deşi au pe sub bănci destule gunoaie . Lumea spune că elevii aceştia nici nu pot , nu că doar nu vor . Nici eu nu pot să înţeleg treaba asta . Şi m-am ales şi cu două chiroane în zid .
Vine un timp când ideile încep să se lege greu , se-mprăştie uşor ca
nişte păsări speriate , grăbite să-şi caute-un ascunziş , un loc de
popas , un catarg înfipt în amurg ... şi te trezeşti aşa ... că n-ai decât unul sau doua cuie .
sursa foto
- Ai tu sufletul ăsta să o laşi ?! insistă uimiţi oamenii buni .
Nu înţeleg care-i treaba lui aici , dar mă mai uit , că nu degeaba s-or fi mirat . Tot nu văd altă soluţie .
-
N-am ştiut că este vreo problemă dacă nu există legatură între titlu şi
conţinut , insistă eleva să lamurească pe membrii/comisiei , care nu
pricep de ce într-o lucrare despre/Albă ca zăpada ar putea fi vorba doar despre personajele din/Capra cu trei iezi .
Mă uit bine la ea . Este adevărată . Adevărată şi liniştită .
O fi proastă , o fi sedată , o fi din altă lume ? Am din ce în ce mai des astfel de întrebări nepotrivite rolului meu .
- Probabil n-ai fost atentă . Ştiu că nu puteai să te trezeşti la ore .
- Am copil . De asta dormeam , îmi spune parcă sătulă şi ea de explicaţie .
Se pare că asta-i ceea ce ar trebui să-i rezolve problema .
-
Te-ai mai gândit ? Haaai , n-ai tu sufletul ăsta , nu-i aşa ?! insistă
oamenii cu inimi bune , generoase . Ce-o să facă pe urmă ?
Târziu
, reuşi să adoarmă . Căzu pentru câteva clipe într-un somn adânc . Se
făcea că praful şi pulberea îşi căutau locul . Acoperi iarba cu o faţă
de masă albă şi se aşeză pe o margine urmărind legănarea particulelor
fine . Nu se mai întâmplă nimic până se dezmetici obosită.
Tot n-a înţeles . A scris cu negru în loc de albastru . Îi/anulez foaia .
- Păi n-am albastru .
- Du-te şi fă rost .
- De unde ?
- Unde-ai vedea cu ochii ... încearcă la chioşc sau la director .
Face rost . Scrie puţin şi se termină pasta .
- Abia l-am cumpărat ... nu-mi daţi pixul dumneavoastră ?
- Nu .
- Şi eu ce fac ?
- Aşteaptă-l pe director , poate are o soluţie .
Am mai trimis înaintea lui încă trei după pixuri . S-au dus la director . Dar acum nu mai are voie să iasă să se plimbe .
Directorul vine şi oftează . Mai are un singur pix în buzunarul cămăşii . Îl oferă . Îmi pare simpatic omul ăsta , naiv , inocent ... frumos de-a dreptul ! N-am mai văzut .
Începem/examenul . Subiectul de întinde pe patru pagini . După niciun sfert de ceas , mai mult de jumătate dintre ei cască şi au ochii înroşiţi de somnul ce le dă târcoale . Şi mie îmi vine să adorm când citesc , dar mai ales la romanele politiste pe care le-am luat cu câte un leu bucata de la un anticar din piaţă ...
Din când în când , colega mea mai scutură pe câte unul de umărul cămăşii să vadă de-i este rău , a adormit sau aşteaptă , că aşa cum stau cu capetele pe bănci n-ai de unde şti .
Eu nu . Dacă ar adormi toţi n-ar mai trebui să stau cu grijă să-i/supraveghez .
După o jumătate de oră de chin scrijelit pe hârtie , o elevă îşi ridică chipul rezemat de bancă şi mă anunţă :
- Mi s-a terminat pixul . Ce fac ?
Imediat se dezmeticesc cinci , şase băieţi şi îi oferă fiecare câte un pix:
- Ia-l pe-al meu ! Ba pe-al meu ! Al meeeeu ! Eu !
Nu le mai trebuie . Au terminat lucrările . Au scris suficient pentru a promova la proba asta la care doar trebuie să fii prezent , spun ei .
- Linişteee ! ţip . Staţi pe loc !
Iau pixul unui donator , duc pixul , dau pixul elevei .
Scrie puţin . Termină .
Iau pixul , duc pixul , dau înapoi pixul elevului .
Suportăm cu greu trecerea timpului minim , obligatoriu de stat în examen . N-au ceasuri şi întreabă din două în două minute cât mai au până pot pleca .
Gata .
Aştept să predau/lucrările . Directorul ascultă la telefon un şef mare , apoi începe să caute ceva . Nici secretara şefă venită în grabă nu mai are cum să-l ajute . Scotoceşte pe la cele trei mese cu sertare din birou . Am zis eu bine că-i simpatic , mai ales aşa neajutorat cum pare . Ştiu ce caută , dar nu intervin . Găseşte , apoi îşi notează în agenda mare de pe birou indicaţiile de la telefon cu creionul mic şi tocit descoperit în capătul unui sertar .
Şi ăsta-i abia începutul sesiunii .
- Reţeta este în limba latină ! îl anunţă atât de afectată farmacista
, încât mă gândesc c-o fi vreun călător prin timp , rătăcitor
venit să-şi caute alinare printre noi în lipsa unor vremuri mai bune
printre ai lui.
Domnul are barba încărunţită şi pare firav ,
prea firav până şi pentru bastonul pe care mâna lui tremură când se
sprijină . Iţeşte de sub borul pălăriei ochi mari , nedumeriţi , rugători .
- Daţi-mi ce trebuie , spune liniştit .
- Reţeta este în latină ! ridică tonul farmacista . Limba latină ! Eu nu am medicamente în latină !
- Daţi-mi ce-i acolo de-mi trebuie , răspunde nedumerit călătorul .
- Eu nu am aşa ceva . Eu vă dau ce-mi cereţi . Mie să-mi spuneţi ce vreţi !
- Eu vreau ce trebuie acolo , încearcă domnul să o lămurească .
- Nu pricepeţi ? E-n latină ! N-am . Mie să-mi spuneţi ce vreţi şi vă dau ! ţipă doamna din spatele ghişeului .
- Du-te dracu' ! Mă duc la alta ! mormăie în barbă şi-şi vede de drum rătăcitul .
- Eiiii , dacă mă iei aşaaaa , nu-ţi dau nimic ! ţine să sublinieze doamna farmacistă , dar domnul este deja dispărut .
Poate în alte vremuri vom fi având mai mult noroc şi n-om mai fi inadecvaţi ca nişte latinisme rătăcite . Dar cum ajungem acolo până să obosim ?
Zi senină , coaptă , dar fadă , uscată şi fără parfum .
E buna aroma cafelei de la automatul din piaţă . Este motivul pentru care cumpăr zilnic zarzavat .
În pragul uşii de la
"Servicii funerare/NON.STOP" iar sta domnul cel gras , cu mustaţă neagră
stufoasă , pe un scaun mic din lemn . În lipsa clienţilor , mereu îşi mută
leneş privirea de la
fundul şi picioarele câte unei trecătoare la alta . Eu vreau să fiu.incinerată . Oare s-o uita şi
după mine ? Mă sucesc
să-l surprind . Se uită după alta . Are fler . Îmi place când îl văd în prag la soare , îmi spun ca-i ziua bună .
sursa foto
În prima.bancă de la geam ... bocanci înalţi ,
pantaloni mulaţi , cu talie joasă lăsând adânc dezvelite fesele deasupra
cărora spatele , dezvelit şi el de faldurile bluzei prinse undeva sus într-un singur nasture , a devenit scena pe care se înalţă un castel
fragil , cu turnuri subţiri şi cenuşii de-a lungul coloanei . În vârful
celui mai înalt turn este legată o fundiţă care fâlfâie . Are un chip
blond , mascat de şuviţe franjurate printre care mă priveşte câteva
clipe nedumerită , cu un amestec de îndrăzneală şi inocenţă , apoi îşi
continuă lucrarea .
O elevă cu un castel cu fundiţă scrie cu litere
frumos rotunjite o lucrare la.istorie , scrie continuu , fără să mă pândească şi asta-mi place mai mult decât orice observaţie legată de ţinuta.indecentă . De ce-o fi tatuat o fundiţă şi nu un stindard ? Vârste .
Toţi scriu . Scriu şi au chipuri deosebit de luminoase . Chiar există aşa ceva ! Stau cu ochii pe ei precum un cerber , dar îmi place să-i privesc şi vreau să-mi păstrez imaginea lor în minte .
În fiecare an , săptămîna acestui.examen mi s-a părut un calvar din care
nu poţi ieşi , eşti forţat să-l parcurgi . Trebuie să.declar că solicit să particip . De fiecare dată suntem trimişi în.unităţile acestor meleaguri vangheliene . Ne schimbăm locurile : eu vin la tine , tu vii la mine şi toţi rămânem în aceeaşi curte . Nu s-ar cădea să ne facem rău . Greu .
De data asta scap cu noroc , norocul de a întâlni.elevi care au învăţat şi care n-au gând de furat . Alţii nu . Sunt umiliţi şi necăjiţi . Nu mă pot bucura . Îi ascult şi-mi dau seama că n-aş fi rezistat atâtor hărţuieli .
- Mi-au zis că-mi pun.cătuşe.dacă mai vociferez , spune cineva .
-
Mi-a zis : "Ceee-i ? V-au speriat poliţia.şi.televiziunile şi acum vă
luaţi de noi ? Nu vreau ! Ia sa văd ce-mi faceţi ." , se plânge altcineva .
- Mi-a zis că
dacă aş fi.mamă aş înţelege . M-a supărat . I-am zis că şi copilul meu
dă astăzi un.examen şi că l-am îndemnat mereu să.înveţe , nu să.fure . Acum va trebui sa fiu martor.la.proces, povesteşte altcineva .
Şi tânguirile continuă . Nu-i nimic frumos .
- Să-mi bag p
a ! exclamă plictisit un bădăran.prof. , dar nu-i ţine nimeni hangul şi se cară altundeva .
Se caută.victime , vinovaţi ,
eroi , subiecte . Iar de nu-s , se inventează . Braţele hidrei flămânde bâjbâie
peste tot şi se mulţumesc cu orice . Stăm abătuţi şi le privim neputincioşi . Răul ştie să se ferească .
Îmi amintesc des de unul dintre foştii elevi . Nu-i ştiu diagnosticul . A venit de undeva în ultimul an.de.liceu . Nu putea să.scrie , nu.învăţa , nu participa.activ la.ore , scotea uneori un ziar gratuit şi citea sau punea capul pe o pernă pe care o avea mereu la el în geantă . Unii dintre colegii.mei susţineau că-i descoperiseră nişte calităţi , eu nu . Regimul.unităţii era unul tolerant , fiind bazat pe.taxe şi punând mare preţ pe imagine , relaţii.publice . Reproşându-i că nu mi se pare corectă atitudinea lui faţa de mine şi colectivul.clasei , mi-a răspus senin , ironic :
- Dacă societatea m-a acceptat aşa , dacă mi-a acordat aceste facilităţi şi mă susţine , dumneavoastră ce treabă aveţi cu mine ? Aveţi o problemă .
Aha , era inteligent ! Şi eu n-am văzut decât răutatea ! Să stea societatea liniştită că a.promovat . Şi ca el mulţi asemenea .
Ajungem cu greu în vacanţă . Alienaţi .
Se aud păsări ciripind , motoare nervoase şi cineva care înjură .
- Ce este alimentul ? Încercaţi să-l definiţi aşa cum l-aţi înţeles după un an de studiu .
Linişte . E de bine . Ar fi putut fi gălăgie . Smulg un răspuns chinuit :
- Ceva care se mănâncă .
- Mulţi mănâncă rahat ! izbucnesc .
Unii râd , alţii cad pe gânduri , iar alţii doar mă măsoară .
- Crezi că-i destul ?
- Nu .
- Dar ce le mai trebuie ?
- Ceva care să-i sature .
- M-am saturat , după un an de şcoală ... mai are rost ?!
- Aveţi nevoie de factori nutritivi , îmi spune o elevă isteaţă după ce termină de răsfoit prin caiet .
Adevărul este că deseori mă mulţumesc doar cu câţiva covrigi şi apă şi nu-i bine deloc .
Fereastra dă înspre nişte copaci sub care se adăpostesc uneori pensionari ce joacă table şi deapănă snoave . Vreau , nu vreau , le aud şi ajung să mă uit printre frunze căutând firul poveştii .
- O ştiţi pe aia de la patru ? Grasa aia la care se văd toate . Cine-o mai ia pe aia ?
Aici vocile încep să se amestece şi înţeleg doar că părerile sunt împărţite cu aprindere în timp ce zarurile continuă să fie azvârlite fără oprire .
- Ei , taci ! Se găseşte cine , n-ai tu grijă ! disting în sfârşit o voce autoritară care-mi susţine părerea , deşi nu cunosc povestea .
- Bunicule , azi nu mai vreau să mănânc dude , anunţă o voce subţire de fetiţă .
- Nici nu mai sunt .
- De ce ?! Le-am mâncat pe toate ?
- Le-au mâncat păsările .
- Uite acolo sus mai sunt .
- Nu ajung acolo .
- Îmi plac dudele . Aş vrea să mă cheme Duda . Stai ! Am o pată roşie pe rochie . Şterge-o !
- Nu o vad . Aşa e rochia ta roşie .
- Şi dacă mă cred păsările dudă ?
- Te păzesc eu .
Îmi place fereastra asta . Aş lua-o cu mine .
sursa foto
Merg drept , dar gândul mi se învârte rotund pe marginea frânturii :
"Când se termină totul ? Nu când nu mai ai despre ce scrie , ci
când nu mai găsesti nimic interesant în ce vezi , trăieşti sau afli .
[...] S-au dus motivele , s-a dus şi viaţa ." - Tudor Octavian
- Buna ziua , doamna profesoară ! mă salută o elevă cu chip luminos şi surâzător . Ce-o
fi având , că pare în regulă ? Nu-i eleva mea şi m-a mai salutat de doua ori în anul ăsta . Uite ceva ce-mi pare interesant şi neobişnuit . Dar ... să revin :
"Când se termină totul ? Nu când nu mai ai despre ce scrie , ci
când nu mai găsesti nimic interesant în ce vezi , trăieşti sau afli .
[...] S-au dus motivele , s-a dus şi viaţa ." - Tudor Octavian
sursa foto
Drumul cu praf şi bolovani a fost înlocuit cu o fâşie de asfalt .
Nu întâlnesc pe nimeni de-a lungul ei peste câmp şi nici până-n inima satului , nici bălăriile n-o însoţesc pe de lături . Drum străin .
- Sunt în urmă ceasurile cu o oră ... să le pun cum trebuie ? întreb .
- Lasă-le , ştiu cum să mă uit la ele , m-am obişnuit aşa , sunt prea sus ca să le tot schimb . Se-ntoarce timpul la toamnă . Aşa a fost şi-n anii trecuţi .
În timpul rămas îngust nu-mi găsesc liniştea . Ochii larg deschişi pipăie întunericul nopţii şi-i caută crăpăturile înspre răsărit . Le-anunţă păsările . Ciripesc . Se-ntoarce dimineaţa . Aşa se întoarce mereu dimineaţa . Uitasem .
sursa foto
-Da' n-am înţeles ! Vă bateţi joc de munca noastră ?! izbucneşte eleva .
Cum stă aşa roşie şi întunecată , cu mâinile în şold şi rotindu-şi privirile peste întreaga clasă , simt că chiar s-ar putea să-mi iasă o lecţie peste aşteptări .
- Doar tai ce nu vă place . Ai spus că are parul prea lung ... l-am tăiat .
- Atunci tăiaţi şi la celelalte desene , că nici alea nu-s mai frumoase . Ei de ce s-au luat de ale noastre ?
- Pe rând !
Tai . Ciopârţesc tot ce-mi cer cu un foarfece mare . Revolta se stinge repede când văd că sunt ascultaţi . Sunt fără milă şi-mi cer tot mai multe bucăţi din desenele colegilor , care se transformă în grămezi de fâşii contorsionate . Sunt nedumeriţi , dar multumiţi că n-a scăpat nici un personaj şi s-a făcut ... dreptate şi egalitate . Şi eu mă simt bine . Mai am şi altceva de facut :
- Lipiţi-le , refaceţi desenele repede , până vine d-l/colonel . Mai sunt câteva minute .
Reuşesc să termine la timp . În faţa expoziţiei cu desene peticite omul legii zâmbeşte blând . Poveştile sale despre relele comise de adolescenţi încremenesc . Răul există în noi , dar acum stă pitit , strivit de emoţie . Vânătorul de criminali răscoleşte atent , cu blâdeţe , dar şi cu forţă prin liniştea neobişnuită a clasei . Ereditatea şi mediul pot duce la defecte , educaţia poate corija . Se simte că dincolo de chipul luminos n-a lăsat răul să-i sluţeasca firea în vremuri tulburi .
- V-am chemat pentru că mă simţeam depăşită de probleme , dumneavoastră de ce aţi venit ? De obicei oamenii refuză : sunt ocupaţi , nu se simt potriviţi pentru a vorbi cu elevii , sunt supăraţi ...
- N-am refuzat vreodată să dau ajutor . Se întamplă prea multe lucruri urâte , mă bucur dacă pot face ceva să le previn .
Am făcut ceva neobişnuit : am băut cafea şi-am fost la film . 
- Ce mai facem astăzi ? îndrăzneşte să mă întrebe Ana . De obicei ea nu întreabă . Doar ascultă . Are un chip blând , colegii ei cred că-i de tocilară .
- Vorbim iar .
- Am auzit că la altă clasă a fost frumos .
- ... adică ?!
- Au pus nişte obiecte într-un coşuleţ si au alergat cu el , dar trebuia să nu cadă ceva . S-au distrat .
- ... deh , noi putem vorbi !
N-o mulţumeşte răspunsul . Înţeleg că nici eu n-o să mă distrez .
- Mai vine cineva astăzi ? începe si M .
- Am auzit că R. si V. sunt pe drum .
- Nu ei . Dacă mai vine vreun om ...
- Om ?!
- Cineva care să fie important .
- Orice om e important . Vine . Poate-i important că va vorbi despre fericire .
- Da'l ştie lumea ?
- ... deh , nu l-am văzut chiar aşa de fericit .
Chiar vorbeşte despre fericire , nevoi si fericire , fericirea ca resursă sau mijloc de a ajunge la destinaţie şi fericirea ca scop . Habar n-aveam de dinainte . Şi despre prieteni , despre alunecări , căderi . Sau poate-i despre nefericire şi sinapse . Cred că neuronii mei stau zburliţi uitându-se unul la altul fără să-şi vorbească . Poate ar trebui să-i pun laolaltă într-un coşuleţ sau pe-un preş şi să fug ...
- Ce ne facem , Ana ? întreb .
- Să mai stăm de vorbă .
- M-am săturat .
- Mie mi-a plăcut , spune Ana .
sursa foto
- Dacă sunt droguri/bune , le poate consuma , mă contrazice iar M. .
- Da , dacă sunt bune nu este nici o problemă , îi sare în ajutor şi colega lui de bancă atunci când mă vede atât de nedumerită .
- De unde ştiţi ? Care v-au fost sursele de informare ? Sunt sigure ?
- De la televizor , din filme .
- ... filme ?! Filmele sunt ficţiune .
- Nu chiar . Si din documentare . Documentarele sunt sigur adevărate . Nu toate/drogurile fac rău , te ajuta să te simţi bine . Daca n-ar fi aşa , nici n-ar fi legal să se vândă în atâtea tari , chiar şi în/farmacii .
-
- Eiii , dumneavoastră n-aveţi cum sa înţelegeţi !
- Domnul colonel , un profesionist devenit personaj legendar în domeniul său de activitate , va veni să stea de vorbă cu voi .
- E aşa tare ? N-am auzit de el . A apărut la televizor în ultimul timp ? mă întreabă elevul M. .
- ... nu m-am uitat la televizor în ultimul timp .
- Vedeeeţi ?! De asta n-aveţi cum sa înţelegeţi !
- Tu eşti tristă ? mă întreabă o doamnă . Te vad aşa tot timpul ...
Nu se dezminte nici în pauză , pune întrebări ... grele .
- Nu , aşa-s eu ... dar am luat ieri un sirop de la/Plafar din muguri de brad/echinacea/şi/propolis ...
Scap repede cu siropul de alte întrebări si rămân să-nţeleg viitoarele legende ale timpului nostru despre apariţia unor plante , animale , fenomene , eroi ...
"Să vină cineva care să avem ce învaţa de la ei " este singurul bileţel cu dorinţe care îmi atrage atenţia , dorinţe pentru săptămâna aia de pomină (fosta:Şcoala/altfel;actuala:Să/ştii/mai multe,/să/fii/mai/bun) . În celelalte se găsesc aceleaşi lucruri , copiate parcă de la unii la alţii : să mergem la film , să mergem în parc , să vină un cântăreţ , deşi eu le-am cerut doar teme pentru dezbateri .
"Să vină cineva care să avem ce învăţa de la ei "... da , să vină dacă se mai încumetă . Mie îmi este greu să mai cer cuiva să vină , nu mai am curaj .
Să vină cineva ... hai !
Iar a sunat cineva . De data asta o fată . S-a şi recomandat . M-a ameninţat . Urât . Urât .
Acum cred că ştiu şi despre cine este vorba . Nu a fost prea inspirată folosirea numelui "prietenei" sale drept pseudonim .
V-am mai povestit în urmă cu vreun an şi jumătate despre eleva care îi destăinuia prietenei sale , în autobuz , faptul că nu mă suportă şi că nu voi scăpa ...
Deşi câtiva colegi au insistat să reclam discuţia la care ei au asistat , ca nişte călători cuminţi , şi să cer nişte măsuri ... n-am zis nimic . Este destul de trist că stârnesc antipatii atât de puternice elevilor , ar mai fi de folos şi nişte sancţiuni ?
Era atunci în clasa a IX-a şi doar atunci i-am fost prof. la o singură disciplină . A promovat greoi ( deşi mi-a reproşat acum că am lăsat-o corigentă ; poate a uitat şi nici nu ştie că n-am avut încă eleve corigente ) . Acum este în clasa a XI-a . Am mai întâlnit-o rar pe holurile şcolii şi mereu a întors capul într-o încercare de sfidare ( întotdeauna mişcările ei mi s-au părut prea studiate , ca şi atunci când a concurat la Balul/bobocilor , la ale cărui repetiţii a pierdut multe ore de curs ) .
Nici acum nu am nimic în plus să-i transmit ...
Şi oricum a fost deja o zi grea ... un poliţist cu spoială de mediator a venit să-mi explice nevinovăţia copilului său şi modul eronat în care îi percep eu mesajele . Copilului chiar i-a venit să facă caca în timpul orei , chiar dacă este la liceu . De asta a făcut apoi o criză de isterie . I-a dat acasă chiloţii jos şi a văzut că nu minte ... avea chilotii pătaţi cu zeamă maro ! Chiar a plâns copilul . Ce nu pot înţelege ?
M-am străduit . Caca aş fi înţeles-o , dar caterinca ? Cum să stai să te joci pe telefon , să n-ai un caiet , să comentezi regulile , să sari peste mese şi scaune în oră , să ţipi la prof. în timpul lecţiei că vrei să mergi la director , circul ... toate când încerc să explic celor care vin la tablă cum să aşeze numerele unele sub altele când fac înmulţiri şi împărţiri?
Pe urmă a pus la îndoială abilitatea mea de a comunica cu elevii . A urmat şantajul emoţional cu evocarea unui episod suicidal din partea fiului . În cele din urmă a invocat morala creştină , iar când mi-a explicat cum va fi cu mine peste ani ...
Poate am să schimb numele jurnalului , este prea trist să fii prof în vremuri grele ... prea greu ... prea umilitor ... inutil ...
Poate ... crâşmadelux , maidanulcualbăstrele , morăriţadegardă , maidanulcupăpădii , păpădii ...
Plescăiturile prevestesc vreme grea . Şi-s multe . Încerc să le număr , dar câte un balon ițit dintr-o gură nenumărată îmi strică în urmă socoteala . Aş putea calcula procentul de plescăitori ?!
- Doamna , ce sunteți aşa serioasă ? Ne speriați . Doar e simulare . Ne lăsați să copiem ?
- Nu .
- Ce nume urât aveți ! observă eleva din prima bancă .
- Niciodată n-ai fost prea amabilă cu mine ... , îi aduc aminte .
- Da' nu mai fiți aşaaa !
Nu merge . Abia stau în bănci . Nu ştiu să rezolve mai nimic . E greu să păstrăm liniştea . Vor să se joace , să plece , să nu mai piardă timpul .
- Vreau la baie ! Mergeți cu mine ? rânjeşte la mine neliniştitul din a treia bancă .
- Nu .
- Păi care merge cu mine la baie ? Am dreptul !
Se iscă vociferări . Cedează colega mea şi-l conduce .
- Doamnaaa , vă duceți cu el la baie ?! Hi , hi , hi ! Mergeti înăuntru cu el ?! Hi , hi , hi ! Ce-o să faceți ?
La întoarcere :
- Cum a fost ? Ce-ai stat atâta , mă ? Ce-aveţi doamna de v-aţi înroşit ? etc.
Colega se enervează . Îi ceartă . Îi ameninţă . Ei se amuză . Au în sfârşit ceva de făcut .
- Atâta ştiți să faceți : să țipați ! ne anunță cel din penultima bancă printre dinți şi gumă .
- Nu mai plescăi , te rog , catadicsesc şi eu .
- Nu plescăi . Mestec !
- Rumegi , zic încet , dar mă aude eleva din prima bancă . Cască puțin ochii spre mine şi apoi închide gura propriei gume .
Greu mai trecem peste câteva minute de linişte .
- Vreau şi eu la baie ! ne anunță cel din penultima bancă de pe mijloc . Mergeți cu mine ?!
De data aceasta colega se uită spre mine . Am înțeles . Este rândul meu . Încerc :
- Nu . După o oră şi jumătate de examen poți pleca .
- Nu-i aşa . Am voie să merg acum şi trebuie să veniți cu mine .
- Bineeeee . La toaleta directorului !
Pare să ezite , dar îşi revine repede . Iese mândru din clasă . N-am cum să-l duc în altă parte . Toaleta directorului este cu două etaje mai jos . Nu-i voie . Mă opresc după câțiva paşi şi-l las să se ducă . Se-ntoarce . Probabil e plictisitor acolo . Revenim prea repede ca să mai aibă haz .
Inspectorul venit în control ne găseşte în regulă , deşi este cam perplex . Sălile sunt aproape toate goale . Dupa o ora şi 35' , timp în care trebuie să stea la examen forțați de regulament , mai sunt în clasă trei elevi . Trebuie să se aştepte unii pe alții ca să plece împreună . Peste încă 5' este încheiat examenul de trei ore . Majoritatea lucrărilor sunt de cel mult câteva rânduri , iar ciornele au multe desene cu maşini , avioane şi alte mâzgăleli de neînțeles . N-a fost un simulacru , doar adevărul , găunos , grobian , mare şi lipicios , care se-ntinde , se-ntinde , se-ntinde ...
Un drum şi mai multe uliţe , care-şi pierdeau capetele prin cărări
tot mai înguste înspre câmp sau pe maluri de pâraie , legau satul de
restul lumii .
De fapt erau înşiruiri de hârtoape în care se
strângeau apele ploilor sau ale pâraielor sparte şi-n care roţile
căruţelor se-afundau tăind mereu şanţuri tot mai adânci .
Probabil că
drumul fusese o fâşie de lut pe care nu crescuseră nici buruienile şi
aşa ajunsese cărare , că altfel satul avea pământ roditor .
Când
ploua mult , devenea o albie cu apă tulbure , maro-roşcată ,
care se scurgea repede , cu multe vârtejuri în care locuitorii îşi
pironeau privirile de peste garduri . Stăteau aşa ... şi doar cei care
se mai încumetau să străbată cărarea păreau să tulbure în urma lor
liniştea dintre case cu iscodeli . De voiai să treci ferit , cel
mai bine era să iei culoarea pământului , a apelor tulburi .
După ce se potoleau , apele lăsau
drumul să iasă mâlit , desfigurat , schimbându-şi chipul după trecerea
fiecărei căruţe , a fiecărei copite , a fiecarei cizme , lăsându-l să se
frământe până iar îl făcea arşiţa praf . Drumul spre gara cea mai apropiată era de vreo trei sferturi de ceas peste
câmp , după ce lăsai în urmă satul . Un fel de drum mereu altul . Dar nu
doar de la ape , era şi de la cer , de la ditamai cerul de deasupra
câmpului neted . Eu cer aşa mare n-am mai văzut apoi nicăieri . Se
frângea drumul sub el exact la mijloc , uşor , ca o panglică ondulată , o singura dată .
De acolo vedeai bine şi satul şi gara . Abia acolo îţi venea
să-ncetineşti pasul , lăsai casele destul de în urmă , vedeai liniştea
drumului până departe , la capăt . Acolo ... un loc potrivit .
A rămas un drum părăsit , ca un rid adâncit în câmpia devenită stearpă . Satul are acum o şosea care-l scoate în lume pe altă drum .
Mă trezesc des în cotul cărării . Deasupra norii ce coboară de pe magura îndepărtată fac mereu figuri , figuri pufoase , iar soarele şi luna până străbat arcul de cer peste camp ... stau mult timp la taclale împreună . E bine aici .
sursa foto
- Da'cine-i fraier să fie aşa ? Ce-mi pasă mie de ce cred alţii ? Da'ce-s prost ?! Ia , care-i aşa ?
Stau şi-i privesc iar tâmp cum îşi dau cu părerea acuzatori şi aroganţi . Nici nu le trece prin cap că am rezolvat şi eu
testul acela înainte şi că mă încadrez şi eu într-o categorie , poate
chiar în aceea din care nu mai face parte nimeni , că doar de asta nu
ne-om înţelege .
- Chiar nimeni nu a obţinut ca rezultat litera D ? insist .
O elevă îmi face un semn discret . A obţinut două rezultate egale , ar fi şi C , ar fi şi D .
- Hotărăşte-te ! Doar unul .
Stă mult pe gânduri . Rămâne un D timid .
- În sfârşit , bine că avem şi pentru litera asta pe cineva ! Rămânea singură ... a nimănui .
Pare să-i fie ruşine că a fost deconspirată . Săraca . Mi-e milă şi de ea , şi de mine .
-
Litera D obtinută ca rezultat al testului corespunde caracteristicilor
tipului "sociabil" , este individul care la luarea deciziilor ia în
consideraţie ce simt şi ce fac alte persoane [...] . Este bun oricare
rezultat al testului , este bine şi ca sunteţi "independenţi" ,
"prudenţi" , "logici" , dar mi se pare trist , îngrijorător , că într-un colectiv/cu 31 de/elevi există doar unul de tip "sociabil" .
Ce fel de/diriginte le-o trebui ?
La/mate a terminat în primele trei zile . La/română abia acum , dar acum ne-apropiem şi de sfârşitul vacanţei .
A fost o temă obositoare . De la "Recreaţia/mare", de Mircea/Sântimbreanu , la "Romanul/adolescentului/miop" , de Mircea/Eliade , trecând şi prin două schiţe de I.L.Caragiale , drumul mi s-a părut năucitor . Drumul de la inocenţă până la cinism . La toate a avut de realizat rezumatul . Cred că este un drum greu pentru orice copil de/clasa a V-a , pentru orice copil/de doar/11 ani . Dar aşa sunt şi vremurile ... îl ajut cât pot să le străbată cu isteţime şi voie bună .
Citesc şi eu cu voce tare , vreau să-i rămână timp şi pentru a citi singur ce-i place . Obosesc repede . Azvârl cu lehamite cartea :
-N-am înţeles nimic din capitolul ăsta ! Mă enervează autorul , parcă vorbeşte în dodii .
-Lasă , zic eu ideea principală ... primăvara îl face melancolic .
-... da ?! Bine ... dacă-i de la primăvară ...
Dar nu mă pot abţine :
-Este încrezut , egoist şi răutăcios pe de-asupra !
-Oare doamna de/română ştie ?
- ... cred că ştie , dar s-ar putea să-i placă . Putea să fie şi mai rău , sunt alţii şi mai urâţi .
Nu simt un ajutor din partea autorului . Este cinic , cred că nu s-a gândit o clipă la cititorii lui , darămite la copilul care va primi ca temă în/clasa a V-a să facă/rezumatul textului său . Mă împotmolesc în rătăcirile lui şi-mi este greu să le explic . Trecem prin frământările adolescenţei abordate cu sânge rece ... cu două bancnote albastre alegând din bordel o femeie din stand ... deh ! Aş fi vrut să-i dea de rezumat câteva poveşti . Ar fi fost placută o vacanţă cu poveşti nemuritoare . Cine se mai gândeşte la ele ? Apar prea târziu şi rar în/manuale , când multe-s alterate . Am supravegheat o simulare/de/bac unde subiectul/era un basm , elevii/de-a XII-a habar n-aveau despre Harap-Alb , nu citiseră niciun basm , cică alea-s pentru copii . Ei n-apucaseră să fie . Poate se pricepeau la altele ...
Am rezistat aproape două ore încercând să-i demontez argumentele . N-am reuşit . Ne-a chemat în vizită , să se joace băieţii şi pe mine să
mă convingă
despre incompetenţa/profesorilor/copiilor noştri , despre cum ar trebui obligaţi să facă "ceea ce trebuie" şi nu ce cred ei , despre
exigenţele lor fără rost , despre inutilitatea unor discipline/şi/conţinuturi . Subiecte străvechi de discuţii , de războaie
inutile .
[...]
-Ia spune-mi la ce ţi-a folosit ţie chimia/în viaţa ! Le va strica mediile . La fel şi/biologia . Ai văzut ce le cere ?
-Am făcut analize/în laboratoarele ...
-Bine
, bine , tu , dar alţii ? Altceva , de exemplu ... economia politică ! Să-mi spui tu
acuma la ce ţi-a folosit ţie economia politică în viaţă ! Hai , ascult !
Interogatoriul ăsta mă supără , n-am ce să-i mai spun ... deja sunt în
a patra bancă de la geam . Profu/de
economie politică este un domn înalt , uscăţiv , cu trăsături sculpturale ,
o frumuseţe rece , cu o privire în stare să te-ngheţe , uşor ironic ,
flegmatic . Învăţ/lecţiile pe de rost . Mi-ar fi ruşine să nu-i pot
răspunde ca la carte şi-apoi ... chiar mi se pare că-i vine să zâmbească atunci când m-aude turuind , deşi vrea să pară acru mereu . Şi mie îmi vine să-i zâmbesc , dar mă abţin , doar şi eu pot să-mi controlez mimica şi să fiu la fel ca dumnealui . Îi place asta . Ştiu că
nu-i place prea mult ce predă , dar ora iese bine , cu ritm alert , şi se pricepe să forţeze limitele noastre spre înţelegerea unor texte anoste precum directivele de la congresele PCR . Ce urât conţinut şi ce reuşită prezentare ! Şcoala/, locul în care/învăţ de la/profi cum să fac şi lucruri care nu-mi plac astfel încât ... să găsesc o fărâmă/de bucurie în mai nimic ...
- Vezi ?! La nimic !!! Am dreptate ! Dacă nu vrei să ne unim să spunem astea la şedinţa cu părinţii ...
nu-i nimic ... cu credinţă/voi reuşi , fac eu ordine/în şcoala/aia ! Mereu mi-a ieşit ce mi-am propus . Eu
sunt foarte/credincioasă şi mi se îndeplineşte .
-Eu nu ! o reped sătulă de atâta venin credincios .
-Înseamnă că eşti o laşă , că aşa îţi educi/copilul şi probabil că tot aşa îţi/înveţi şi/elevii , să fie nişte laşi !
Poate ar trebui să-mi avertizez/elevii ... de multe ori nu-mi iese ... nu reuşesc ...
