Pixuri , creioane ...

Tot n-a înţeles . A scris cu negru în loc de albastru . Îi/anulez foaia .
- Păi n-am albastru .
- Du-te şi fă rost .
- De unde ?
- Unde-ai vedea cu ochii ... încearcă la chioşc sau la director .
Face rost . Scrie puţin şi se termină pasta .
- Abia l-am cumpărat ... nu-mi daţi pixul dumneavoastră ?
- Nu .
- Şi eu ce fac ?
- Aşteaptă-l pe director , poate are o soluţie .
Am mai trimis înaintea lui încă trei după pixuri . S-au dus la director . Dar acum nu mai are voie să iasă să se plimbe .
Directorul vine şi oftează . Mai are un singur pix în buzunarul cămăşii . Îl oferă . Îmi pare simpatic omul ăsta , naiv , inocent ... frumos de-a dreptul ! N-am mai văzut .
Începem/examenul . Subiectul de întinde pe patru pagini . După niciun sfert de ceas , mai mult de jumătate dintre ei cască şi au ochii înroşiţi de somnul ce le dă târcoale . Şi mie îmi vine să adorm când citesc , dar mai ales la romanele politiste pe care le-am luat cu câte un leu bucata de la un anticar din piaţă ...
Din când în când , colega mea mai scutură pe câte unul de umărul cămăşii să vadă de-i este rău , a adormit sau aşteaptă , că aşa cum stau cu capetele pe bănci n-ai de unde şti .
Eu nu . Dacă ar adormi toţi n-ar mai trebui să stau cu grijă să-i/supraveghez .
După o jumătate de oră de chin scrijelit pe hârtie , o elevă îşi ridică chipul rezemat de bancă şi mă anunţă :
- Mi s-a terminat pixul . Ce fac ?
 Imediat se dezmeticesc cinci , şase băieţi şi îi oferă fiecare câte un pix:
- Ia-l pe-al meu ! Ba pe-al meu ! Al meeeeu ! Eu !
Nu le mai trebuie . Au terminat lucrările . Au scris suficient pentru a promova la proba asta la care doar trebuie să fii prezent , spun ei .
- Linişteee ! ţip . Staţi pe loc !
Iau pixul unui donator , duc pixul , dau pixul elevei .
Scrie puţin . Termină . 
Iau pixul , duc pixul , dau înapoi pixul elevului .
Suportăm cu greu trecerea timpului minim , obligatoriu de stat în examen . N-au ceasuri şi întreabă din două în două minute cât mai au până pot pleca .
Gata .
Aştept să predau/lucrările . Directorul ascultă la telefon  un şef mare , apoi începe să caute ceva . Nici secretara şefă venită în grabă nu mai are cum să-l ajute . Scotoceşte pe la cele trei mese cu sertare din birou . Am zis eu bine că-i simpatic , mai ales aşa neajutorat cum pare . Ştiu ce caută , dar nu intervin . Găseşte , apoi  îşi notează în agenda mare de pe birou indicaţiile de la telefon cu creionul mic şi tocit descoperit în capătul unui sertar .
Şi ăsta-i abia începutul sesiunii .