Îmi place să plantez pomi şi să-i văd crescând . Acum stau cu chirie , din loc în loc , pentru perioade prea scurte pentru a-mi permite astfel de îndrăzneli faţă de proprietarii bucăţelelor de pământ din jurul blocurilor . Mă tot gândesc şi la zambila pe care am lăsat-o acolo unde am stat până în toamnă ... n-aveam cum s-o găsesc când am plecat ... şi nici nu cred că se cade să mă duc să o iau de acolo la primăvară ... s-o descurca ea ... bine că o am pe blog ! De-asta-mi place mie blogul . 
Am locuit o vreme într-o casă care avea în faţă pini , în grădină pomi fructiferi şi la poartă plopi cu frunza lată . Când stăpânii casei s-au despărţit , toţi au fost tăiaţi . N-am reuşit să-i înduplec să fie altfel .
Acum ... să ne plimbăm prin fâşiile unei păduri de pini ...
Eu cred că nu mai este mult până când voi amuţi de tot . Doar aici ce mă mai chinui să fac - fără să fi ştiut că asta era o tehnică - exerciţii de vorbit sau cum spune R. : "transformare de emoţii amorfe în cuvinte mai precise" . Aşa că mare mi-a fost mirarea când un tânăr îndrăzneţ - mai potrivit spus decât elev , că deşi este într-a/XII-a , este un voinic înalt cu barbă cu model ... mai ceva decât oricare alt model - mi-a spus indignat şi plictisit :
-Vorbiţi prea mult şi folosiţi niste cuvinte ... 
-Ce cuvânt n-ai înţeles ?! l-am întrebat destul de uimită şi bucuroasă de a fi urmărită totuşi cu ceva atenţie .
-Eiiii ...acuma ... Lu' ăla , de exemplu , trebuia să-i spuneti : " Taci , băăă ! Nu pot gândi din cauza ta , că faci gălăgie şi-ţi dau un 2 acuma ! " Da' dumneavoastrăăăă ... ati luat-o ă hă hăăă ! ... pe ocolite ... cu chestii ... cu factorii pertubatori ... că oricum n-a înţeles şi n-a tăcut !
- 
Nu-mi aduc aminte continuarea orei .
Dar ce linişte-i aici !
Încerc să-mi amintesc lucruri frumoase , gesturi frumoase pe care le-au făcut alţii pentru mine în anul trecut , oamenii de treabă pe care i-am întâlnit ... şi primele care-mi vin în minte de fiecare dată sunt ... mâinile făcute căuş pentru a strânge cojile de seminţe de pe catedră . Mda .
-Nu ! Staţi liniştite ! m-am trezit spunându-le celor două femei grăbite să-mi facă loc la masa din faţa clasei .
Una dintre ele purta un fes negru şi cealaltă un batic gri . Fiindcă nu venise cineva la ora de dinainte , au stat acolo , faţă în faţă , şi au spart două grămăjoare cu seminţe . De obicei stau la toaletă , pe niste lădiţe , lângă o cabină scoasă din uz în care-şi mai ţin cârpele şi măturile .
Au lăsat pe catedră un miros plăcut de seminţe prăjite amintindu-mi de o fabrică de ulei ...
Un fir subţire de aer mă agaţă . Cu şuierături , precum o pală de vânt prin crăpătura minusculă a unei uşi , aerul se chinuie să pătrundă . Am obosit şi m-aş opri şi nu m-aş împotrivi moleşelii care mă cuprinde . Oglinda-i rece şi-mi arată un chip tern, cu ochii înroşiţi şi înlăcrimaţi , dar cu un rimel rezistent .
-Să-i dăm nişte apă ?! întreabă neputincioasă femeia cu batic gri pe cea cu fes negru .
Nici ea nu ştie . Tac amândouă . Se uită una la alta . Apoi femeia cu fes negru scoate de după o ladă o cană şi-o sticlă cu apă .
-Bea ! mă îndeamnă .
Cana are culoarea cenuşii amestecate cu nisip . Cine-a mai văzut aşa cană ? Îmi stârneşte repulsie , dar beau puţin . Tuşesc . Aş vrea să rămân acolo .
-Nu mi-e bine şi-s atât de răi ... , încerc să-mi găsesc o scuză să nu mă mai întorc .
-Aşa-i , dar n-avem ce face ... asta ni-i munca , mă linişteşte una dintre ele.
Ne-am întors , eu în clasă , cele două femei la curăţenia din toaletă .
Atâta .
- individul care are casă , mâncare bine echilibrată nutriţional si energetic , serviciu frumos , salariu mare , mulţi prieteni amabili şi care îşi dă cu părerea despre depresiile amărâţilor . Fireşte că pentru el amarâţii sunt vinovaţi de ceea ce li se întâmplă şi de faptul că nu găsesc ieşirea corectă .
