An bun !

Anul meu n-a fost prea grozav . Dar când a fost ? Am uitat .
Ştiu deja că următorul va fi şi mai greu . Aşa că nu-i bai !
Dacă ar fi după mine , aş sări direct în 2011 , că despre el nu ştiu nimic .
Doar că nu toţi s-ar grăbi la fel . Şi mai vreau să petrec un timp avându-vă-n preajmă .
Să vă aflaţi mereu veseli , sănătoşi , fericiţi ! La mulţi ani !

Identităţi - partea I

Cum îţi poţi face un buletin nou în următoarele condiţii :
- buletinul vechi expiră în câteva luni şi cu vechea adresă n-ai nicio legătură ;
- n-ai locuinţă , stai cu chirie în casa unui necunoscut ce nu-i în ţară ;
- n-ai viză de flotant ;
- n-ai rude sau prieteni cărora să le ceri să te ia fictiv în spaţiu ... ?
Chiar am nevoie de un răspuns clar şi detaliat , nu de metafore sau alte parascovenii .
Oamenii străzii au acte de identitate ? Sunt oameni cu aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi ?

Martori

Probabil c-ar fi trebuit să râd , dar nu ştiu cum ... rimelul şi creionul dermatograf s-au întins pe obraji de parcă-s vopsită cu zoaiele de la spălatul pensulelor de acuarele albastre , maro , verzi şi negre . Fardul de pleoape auriu a rămas deasupra picturii , că apa s-a dus în jos .
Prima amintire despre aşa ceva este de când eram copil , cred că de vreo doi , trei ani . Deşi cred că mai văzusem şi înainte , dar nu mai ţin minte .
Femeia îngrozită se căţărase pe o cutie mare de lemn aflată în colţul încăperii . Se împingea în colţul alb şi ţipa după ajutor . Bărbatul o trăgea de haine s-o dea jos şi răcnea bălos vorbe urâte . A reuşit să-i prindă părul lung şi ondulat şi a început s-o scuture , a trântit-o la pământ , apoi a strâns-o de gât .
Şi acum totu-i clar . Uimirea , teama , amorţeala , groaza ... stăteam nemişcată şi mă gândeam că trebuie să găsesc un cuţit să-l înfig în el . Dar eu n-aveam voie să umblu cu cuţitele , m-ar fi certat mama ... să iau o furculiţă şi să-l înţep ?! Ce să fac ?
Am ţipat tare : mamaaaaaaaa !
Şi i-a dat drumul .
Pe bărbat l-am mai întâlnit , mereu elegant , seducător , sensibil , fire de artist - aşa spunea lumea - scria frumos şi profund despre slăbiciunile omeneşti .
Femeia doar s-a tuns scurt , băieţeşte . Şi-a cântat mai des . Avea o voce frumoasă - aşa spunea lumea - ar fi putut fi cântăreaţă .
Eu ... atât de des un martor la atât de multe rele ...

Precipitate

Dozează , agită , urmăreşte virajul culorii , calculează , reprezintă grafic . Gândul fuge departe de eprubete , nu se agată-n coloizi şi formule . Lucrează mecanic . Ştie că nu-i bine , dar merge ... aşa se apără .
- Tu ! Cum te cheamă ? Am impresia că nu eşti aici ! îi spune fixând-o cu ochii săi mici , rotunzi şi negricioşi .
-
Chiar se observă ?! se întreabă încremenită uitând să agite continuu eprubeta .
Domnişoara Hildegard este o femeie mărunţică şi durdulie , cu pomeţi rozalii proeminenţi . Orice pare la ea rotund , chiar şi cuvântul . Este mereu agitată , vulcanică , spumoasă , imprevizibilă, vorbeşte graseiat şi energic . Vorbele-i mereu ciocnesc gândurile oricui îi este în preajmă . Da ! Bummm ! Bummm ! Artificii !!!
- Tu , dacă ai râde , ai avea toţi bărbaţii la picioare ! continuă cu hotărâre domnişoara Hildegard .
-
Tace . Ştie : pe domnişoara Hildegard nu e bine să o contrazici . Toţi studenţii mai mari spun asta ... şi atât . Niciunul nu povesteşte mai mult .
Ce idee ! Şi ceilalţi s-au oprit puţin să le urmarească . Nu-i nimic amuzant . Ce s-or chiorî atâta ?! Ce idee ! Proastă idee ! Ce să faci cu ea ?
Despre ce era vorba ? A ! Coloizi . Nu-i plac . Nu-s nici aşa , nici aşa . Nu-i nimic de ras ! E linişte .

- Femeia asta ştie să-si traiască viaţa , stie ce vrea de la ea ! Ştie să ceară ! Are nerv ! i se destainuie bărbatul cu cearcane adânci sub ochii obosiţi de fum şi alcool .
-
- Tu ce vrei ? Vezi ? Habar n-ai !
-
Asta-i bună ! De ce i-a spus tocmai ei ? Acum îşi aminteşte taman când nu trebuie şi-i vine să râdă ! Da ! Şi de câte ori râde îşi aminteşte .
- Ce-ai ? o-ntreabă uimit şi încântat .
Du-teeeee ... ! îşi spune în gând şi se îndepărtează râzând .

sursa foto

Urări în Ajun

Încă ... încă îmi mai pare ziua asta cea mai frumoasă dintre toate zilele anului . E ziua în care-mi place să dau "glas" , cu îndrăzneală , gândurilor bune către ceilalţi prin urări de bine .
Să colindaţi sănătoşi şi veseli ! Să fiţi fericiţi !

Bulgăreli

- Mamaaa !!! Vreau bătaie !
- ... nu ţi-a ajuns cea de ieri ?! Caietu-i varză ! Pereţi-s praf ! Covorul e plin de acuarele ! Ce-ai de gând ?!
- Nu de aia ! Vreau bătaie la figurat !
-
- Ufff ! Cu zăpadă !
- Eeeei ! Las'că vezi tu !
- Ba tu !!!
Hmmm ! Zăpezile astea ... ce fac ele din copiii cuminţi !

Ochiul de sub şapcă

Nu-mi plac şepcile la ore . Nu pot vedea ochii elevilor şi feţele lor par întunecoase sub cozoroace . Nu-mi plac nici fesurile . Se muleaza pe capetele lor şi parcă le încorsetează gândurile . Nu mai ajunge la mine nimic .
Mereu lupt cu şepcile şi cu fesurile .
- Dă-ţi şapca jos !
- Dacă vedeţi ce păr am ... !
- Promit să mă uit doar la ochi !
- Bineee ! şi mai mereu de sub şapcă apare o claie de păr neîngrijit , dar faţa se luminează .
- Eram sigură că-i mai bine aşa !
-
El e altfel . Nu mă înghite . Zice că nu-i dau dreptate . De parcă eu aş avea !
Capul şi-l ţine de obicei plecat în faţă , în unghi aproape drept . Este înalt , are haina neagră şi un ghiozdan mare şi negru pe care-l ţine tot timpul pe spinare .
La ultima oră nu-i vedeam niciun petec de piele de sub şapcă . Mi s-a facut urât rău , brusc , cu amorţeală . Era ca un gândac mare , cocoşat şi negru , pândindu-mă din ultima bancă .
Îi spun cu curaj :
- Dă-ţi şapca jos , te rog !
Nimic . Aşa face mereu . Dar acum chiar mi-e urât . Deşi-mi vine să fug , mă duc lângă el . Mă aplec , el înclină puţin capul spre mine . În colţul stâng de sub cozoroc , prin lentila groasă a ochelarilor cu ramă metalică , descopar un ochi mic şi negru , cu pleoapele încordate duşmănos în jurul lui . Pe obrazul iritat se schimonoseşte un zâmbet dispreţuitor .
- Dă-ţi şapca jos , te rog ! îi spun cu îndrăzneală abia ţinându-mi în frâu cuvintele care tremură odată cu mine .
- Nu vreau ! Aruncă în mine cu hârtii .
- Stau eu aici şi dacă aruncă în noi ...
- N-am unde s-o ţin . Mi-o iau .
- Pune-o pe bancă sau pe catedră . Am eu grijă de ea !
- O pun în bancă , da'mi ţin capul în ea că mi-e frig .
- Nuuu ! Capul îl ţii sus şi te uiţi la mine !
- Nu ! Capul îl ţin în şapcă !!!!
- Mă vezi ? îi şuier tremurând de furie şi de groază , aplecandu-mă lângă ochiul ciclopic .
- Lăsaţi-l , doamnaaa ! E cretin ! N-aveţi ce scoate de la el ! îmi strigă o blondă elevă în timp ce se opreşte din vopsitul buzelor cu ruj lichid . Rujul e lucios şi transparent . Ea are ochii caprui deschis , spre verde , şi faţa luminoasă . Mă întorc la catedră şi mă trântesc pe scaun . Amorţeala se retrage încet şi am senzaţia că mă împrăştii . Simt nevoia de mai mult aer . Blonda nu ştie dacă să-mi zâmbească sau nu . A ramas cu pensula pentru ruj lipită de buze . E linişte .
- Ăsta era rolul meu : să scot ceva ... , zic .
Blonda închide încet rujul . El pune şapca în bancă şi scoate din buzunarul hainei un fes negru cu o dungă roşie , subţire , pe margine . Şi-l aşază pe ceafă împachetat . Capul şi-l ţine în jos şi mormăie nemulţumit :
- Poftim ! Acum îmi vedeţi ochii !
- Nu ! Acum îţi văd fesul ! Aha ! Dar ai înţeles ce vreau !
E linişte . Atâţia ochi mă privesc ! Câţiva-mi zâmbesc blând . Si eu le răspund ...

sursa foto

Tudor Octavian

"Multe necazuri n-au soluţii. Le înduri , dacă nu poţi să le eviţi. Oamenii care vorbesc singuri, fără şir, par să se fi înmulţit. Oricum, dăm de ei mai des ca altă dată, îndeosebi în locurile aglomerate. Ca şi cum au nevoie de un public înţelegător, ca să spună la nesfârşit aceleaşi vorbe de neînţeles. Pentru mintea lor răvăşită, vorbele acestea sunt , probabil , soluţia . "
"Necazul e la tulburarea clinică a tuturor măsurilor de calitate şi de valoare. S-au dat peste cap toate sistemele de valorizare." - Tudor Octavian
Astăzi este ziua dumnealui . Timp frumos înainte , maestre ! Timp să ai gijă şi de noi , cititorii .
La mulţi ani fericiţi !

sursa foto

Cadru

Mulţi dintre ei nu ştiu să scrie . Încurcă literele şi nicicând nu încearcă să priceapă înţelesul împerecherilor de cuvinte .
"Aceste unităţi sunt pentru a nesimţi bine , pentru a mânca clienţi ."
Decorurile morale sunt pentru pereţi . "
- ... ce-ai scris aici ?
- Morale ! Decoruri morale ! rosteşte parcă mândru de sonoritatea acestor cuvinte .
- Cu nesimţirea şi cu mâncatul clienţilor ... ne-am lămurit , dar cu decorurile morale ...
- Ce ?! Nu-i bine ? De la el am copiat !
- Bă , prostule ! se apără colegul lui . Dacă eşti prost , ce dai vina pe mine ?
- Bine ... aţi înţeles , îi împac , ar fi trebuit sa fie U in loc de O .
-
- Dar şi aşa ... ideea este interesantă ! Ne-am putea decora moral ? Ce-am putea face ? Ar avea rost ?
- Doamnaaaa ! Mă luaţi la misto ?!
- Nu . Vreau să-ţi dau o notă mai bună ...
- Îmi daţi un cinci ?!
-

sursa foto

Grigorică

E tot aşa ca şi miercurea trecută , ştiţi voi !
- Ce mai spui tu , Grigore ?
- Să fie înlocuită şcoala de tip sovietic, croită pentru stahanovişti, tocilari şi cocoşaţi, cu un sistem de învăţământ civilizat !
-
-
- Grigorică ... uită-te puţin în jur , Grigorică ! Ce vezi , Grigorică ? Ce vezi !!!
- Hî ! Hî ! Hî ! Nimic !
- Ai dreptate . Bravo , Grigorică ! Acum uită-te puţin la mine ! Uită-te la mine când îţi vorbesc !!! Aşaaa ... Ce vezi , Grigore ?
-
- Spune , Grigore !
-
- Nu te hlizi la mine , Grigore , când sunt supărată ! E semn că nu-ţi pasă . E urât , Grigore ! E dureros pentru mine .
- Hî ! Hî ! Hî ! Da'mi vine !
- Asta e Grigore ... ia un doi până-ţi trece !
- Da' ce vă luaţi de mine ? După ce că sunt singurul fraier care-a venit la şcoală ... îmi daţi şi doi ?! De ăia care nu vin decât la sfârşit şi tot trec ... de ăia de ce nu vă luaţi ? Nu mai vin deloc ! Ce-s prost ?!
- Eşti redactor-şef/Adevărul , Grigore !
- Eu ?!!! Da' ce-s prost ?!
- Mai bine taci , Grigore ! Mai bine taci ! Altfel nu mai treci clasa nici la SAM ! De-ai şti ce note mari dau chiar şi celor care-nvaţă măcar să tacă ! Taci , Grigore ! Taci şi-ascultă !