Copacul

- Întotdeauna vei fi pentru alții, dar nimeni nu va fi pentru tine, îi zise țigăncușa cu zâmbet lunecos, dar cum nu stârni mirare își văzu de altele.

Copacul, de-și prinsese rădăcinile lângă drum,  se scutură puțin când o pală de vânt se strecură prăfuită printre crengi. Avea să iasă în cărăre primăverii cu muguri, cu lăcaș pentru păsări și miresme de să le poarte vântul departe, peste drum, până-n noapte.

sursa foto

La fereastră

Mai întâi au venit unii adevărați și au sluțit copacii după cum și-au dat vecinii cu părerea că s-ar învârti soarele iarna, că până la vară nu i-a mai dus gândul.
După câteva zile au venit alții, mai pe furiș, mai urâți, mai tăcuți, și au tăiat și au cărat tot ce mai rămăsese de prima dată. Ba a mai dispărut și jardiniera fixată afară, lângă geam.
Mda, de fapt ochii pot fi ținuți și închiși. Pot fi cultivate plante de interior. Mă pot duce din loc în loc cu oricâte vrăbii și copaci după mine. Important este să nu uit.
Uneori pot avea senzația că simt miros de iarbă proaspăt tăiată, de pământ reavăn, de pământ proaspăt săpat, de drum colbuit și cu pete de balegă proaspătă, de baltă cu broaște, de pârâu cu mentă pe margini, de nuc verde ca cel de la intrarea în sat cum vii dinspre gară sau chiar miros de ger de pe același drum, ori miros de câmp ars spre înserat. Ba, uneori, am impresia și că drumu-i cu mine, și tot câmpul acela întins peste care se tot prăvăleau norii de mă speriau cu-atâtea forme și culori nefirești. Știam de-atunci c-or să rămână cu mine.
Doar că uneori uit.   
         
  sursa foto

Banalități

O jurnalistă îl tot îndeamnă pe un erudit în ale psihicului să recomande niște cărți de căpătâi, ca să devenim fericiți după ce le-om citi. Specialistul evită să dea sfaturile așteptate, dar d-na nu pricepe de ce, vrea titluri, recomandări din partea unui asemenea om priceput, ca și cum i-ar cere pastile sau suplimente alimentare. Ce privire îngăduitoare și nedumerită are invitatul! Îi explică mult prea subtil că este bine să citim autori cu care rezonăm, printr-o astfel de amplificare a emoțiilor am vedea vedea mai clar înlăuntrul și împrejurul nostru și nu ne-am mai regăsi atât de singuri.
Probabil de aici și starea asta de împăcare când citesc din ”Jurnalul banalității”- de Marian Nazat.
Citesc în porții mici, să nu se termine repede.
”(...) mă întreb, adesea, la ce-i bună cazna mea? Cuvintele mele n-au schimbat nimic vreodată, ele au căzut în gol, de cele mai multe ori fără să facă zgomot. Le-a înghițit nepăsarea celor din jur.”
Între pastiluța de trezire și cea de mă adoarme, banalitățile șlefuite capătă rost, dau stare de bine. Și câți dintre noi n-au nevoie?

Luna

Uneori, foarte rar și fără noimă, mai răzbesc trosnituri de crengi înghețate, pale de vânt. Un câine latră. Alții îi răspund mai încolo. Noaptea-i înaltă, încăpătoare, gătită cu lumină. E ca și cum ar fi așa dintotdeauna și așa va rămâne. Veghează. M-am născut sub semnul Lunii și-mi place s-o știu aproape.
Zgomotul din jur tulbură amintirea și-ngămădește gândul strecurat la vale în noaptea îngustă, înghesuită între blocuri. Și luna într-un tablou. Și eu aici, uite-așa!

sursa foto

Ițe

Întrebarea mea despre lecție se pierde împreună cu privirea elevei care chicotește, undeva, peste banca din spate.
- Ce-ai pățit?
- Nimic. Mă enervează ea.
O întreb și pe ea:
- Tu ce-ai pățit?
- Nu știu, nu-mi găsesc venele, spune pipăindu-și brațele.
- Le-i fi tăiat?!
În sfârșit, mă privește. Nedumerită.
Apoi, după ce încep și ceilalți, râde și ea.
Eu nu. Suntem vii.

sursa foto

Bovinisme

- Ai avut clasificarea cărnii de bovine după vârstă și ai răspuns: carne de vânat, puicuță, găină/cocoș. Cuvântul ”bovin” oare de la ce animal vine?
- Nu știu.
- Booo - vin ! Bo...
- ....
- Bou! Bou. Cu vacă. Cu odrasla lor: vițelul. N-am discutat?
- Aaa! Ba da. Și cu mânz!
- Nu. Mânzul este al calului și-al iepei, mânzatul este al vacii,după ce mai crește puțin vițelul.
- Ei, acuma!
Chiar așa, ce mai contează? Tot singuri pe tarla.
”Cuvântul-cheie în şcoala/românească este agresiunea.” - spune la știri academicianul(SolomonMarcus). 
Are o privire blajină. 
Intervievatorii îl privesc admirativ. 
Eu îi privesc tâmp. 

sursa foto

De veghe în lanul de cereale

Mi-aș pune întrebări doar mie, măcar mi le-aș alege pe alea mai ușoare. Dar trebuie să-i mai întreb și pe ei. De unde întrebări potrivite?
-Ce utilizăm de la cereale?
- Carbohidrații.
La asta nu mă așteptam, credeam că-i mai simplu. Probabil ne-am uitat prea mult pe ambalajele aruncate prin clasă în ora trecută.
-Bine, dar mergi tu așa prin lanul cu grâu și te uiți după carbohidrați ca să-i mănânci? Ce utilizăm pentru consum ?
-Rădăcinile.
Nici la asta nu mă așteptam. Elevul vorbește serios.
-Altfel. Cum aduni grâul de pe câmp? Mergi cu sapa să scoți rădăcini?
-Nu. Cu mașina de treierat.
-Și ce adună mașina? Sapă după rădăcini sau taie spice și adună boabe?
-Adună boabe.
-Ce facem cu boabele?
-Le mâncăm.
-Îti pui acasă grâu în farfurie și mănânci?
-Nu, se face pâine.
-Cum se face grâul pâine?
-La fabrică.
-La fabrică din ce se face pâine?
-Din făină.
- Și unde-i grâul? Aveam grâu, nu făină. De unde-ai adus-o?
-De la moară.
-Ce s-a întâmplat la moară?
-Am luat făină.
-De unde? De la morărița blondă cu ochii albaștri! mă grăbesc tot eu să răspund. Și cum a facut morarița făină? 
-A măcinat grâul, se grăbește altul mai isteț să răspundă.
Gata cu întrebările. Nu mai vreau răspunsuri. M-am săturat să tot explic poanta.
 ” Asta e realitatea de pe teren, mulţi/profesori nu înţeleg că datoria lor e să întreţină un dialog cu/elevii, nu să ţină discursuri.” - afirmă un academician la TV.
”E cineva printre cei care raspund de scoala/in Romania care sa totalizeze pretentiile/diverselor discipline si sa constate discrepanta imensa dintre ceea li se cere/elevilor sa faca si mult mai putinul ce ar permite mentinerea sanatatii psiho-somatice a/elevilor? Raspunsul este evident negativ. Nevoia protejarii/sanatatii psiho-somatice a/copiilor nu e treaba nimanui." - același acad. SolomonM.
Of! Așa de greu înțeleg, adică nu înțeleg.
Cum de se duce sănătatea asta? Oare o să mai treacă?

sursa foto