După câteva zile au venit alții, mai pe furiș, mai urâți, mai tăcuți, și au tăiat și au cărat tot ce mai rămăsese de prima dată. Ba a mai dispărut și jardiniera fixată afară, lângă geam.
Mda, de fapt ochii pot fi ținuți și închiși. Pot fi cultivate plante de interior. Mă pot duce din loc în loc cu oricâte vrăbii și copaci după mine. Important este să nu uit.
Uneori pot avea senzația că simt miros de iarbă proaspăt tăiată, de pământ reavăn, de pământ proaspăt săpat, de drum colbuit și cu pete de balegă proaspătă, de baltă cu broaște, de pârâu cu mentă pe margini, de nuc verde ca cel de la intrarea în sat cum vii dinspre gară sau chiar miros de ger de pe același drum, ori miros de câmp ars spre înserat. Ba, uneori, am impresia și că drumu-i cu mine, și tot câmpul acela întins peste care se tot prăvăleau norii de mă speriau cu-atâtea forme și culori nefirești. Știam de-atunci c-or să rămână cu mine.
Doar că uneori uit.
sursa foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu