-Acum?! Mai stăm și noi la o țigară...
Mă întorc din drumul spre ,,Ultimul/clopoțel” și-mi văd de treabă.
Când
revin, este prea târziu, mulți au plecat și clasa-i vraiște: mese împrăștiate, sticle de plastic și pahare goale aruncate
la întâmplare , resturi de biscuți și covrigei pe care nu i-a mai vrut nimeni.
Georgescu
mă întâmpină cu un pahar gol:
-Luați
și dumneavoastră ceva de pe aici. A
mai rămas niște suc. Băi, puneți-i și doamnei niște suc!
O
fată săritoare caută ceva printre resturi.Nu mai găsește.
Chiar
aș vrea să stau la povești,
dar vorbesc între ei și-și fac planuri pentru noaptea ce vine. Trebuie să
meargă într-un club în care se poate bea mai mult la un preț cât mai mic. Discuția
este aprinsă, experiențele lor sunt diferite și bogate. Plec ușor, fiindcă nu-i pot ajuta cu
nimic și sunt tristă. Așa mi-o fi felul. Mi-aș fi dorit să se întâmple cu totul altfel. Mă simt de parcă n-am știut să-mi fac temele, deși m-am străduit.
Firma
de la care au fost închiriate robelele a făcut și diplome pe care elevii să le înmâneze diriginților la ultima întâlnire, doar că a mea a rămas în alb. Nu a scris nimeni pentru cine este și
nici nu a semnat-o. Hârtie fără rost. O rup în bucăți mici și-o arunc.
S-a
mai dus o promoție.
Toamna
va aduce un alt început. Este greu să-i mai dibuiesc rostul.
Sursa foto
