Cod/Roșu

 [12:42, 03.11.2020]A: Doamna puteti sa ma invoiti de la orele de astazi? Va rog frumos si de maine pentru ca mi a decedat cineva in familie si nu pot intra si as dori sa nu primesc absente daca se poate, multumesc

[12:44, 03.11.2020] M: Am înțeles. Numai bine.

[12:44, 03.11.2020] A: multumesc din suflet o zi frumoasa

[16:13, 04.11.2020] A: Doamna  scuzati ma ca va deranjez, dar vreau sa va zic ca nu pot participa la orele online  o perioada de timp și macar la orele dumneavoastră să  nu primescansențe văd  cum fac la restul fac scutire nu stiu, daca puteti sa ma ajutati cu asta va multumesc din suflet, o seara frumoasa

[16:13, 04.11.2020] A: primesc absente*

[16:14, 04.11.2020] A: scuza ti mi greselile gramaticale suntem intr o situatie foarte dureroasa si grea

O sun pentru că-mi pare ceva în neregulă. Nu știe cât va lipsi. Îi explic că nu o pot acoperi mai mult timp, că trebuie să am o justificare, să știu despre ce este vorba. Ezită. Nu știe. Până la urmă întreb brutal:

- A murit cineva apropiat? 

- Da, mama. A avut loc o crimă/la/noi/în curte. Tata/a/omorât-o pe mama și pe urmă s-a/spânzurat. 

Nu știu să-i spun mai nimic. Nu are nevoie de ajutor. Corpurile sunt la IML/deocamdată. A văzut ce s-a întâmplat cu mama, a chemat/salvarea, dar nu s-a putut face  nimic. Cu tatăl/nu știe când s-a întâmplat. Nu poate/dormi. Se va duce poate la psiholog. Nu vrea să-mi spună mai multe ca să nu-mi facă mai rău! Probabil mă simte în neregulă.

I-am zis să vină la ore cât mai repede. Să vină și să stea cu noi, cum o putea, că-i mai bine. Este mai bine, chiar așa/online, fără/camere video/pornite, doar etichete. Este mai bine. Pentru noi toți. Vremuri de rahat! Bine, doar vremuri prin care trecem împreună. 

Rezumat prezumat

Din anul/școlar trecut nu-mi amintesc mare lucru.
Uit sau memoria produce niște scurtcircuite, după cum crede de cuviință, ca-ntr-un stat paralel, se ia după modă.
Unele, mai urâte, se încăpățânează să reziste, să stea la suprafață.
- Să/moară/familia/mea dacă nu te/bat! Îmi bag/pula-n/tine! Să/vezi ce te/bat! îmi tot repetă/elevul. Tac și simt că mă împrăștii. Impasibilă, imponderabilă, intangibilă, imuabilă aștept. Până la urmă își ia tovarășul și pleacă din clasă trecând amenințător pe lângă catedră.
Ora s-a dus mai departe în liniște. Intrusul a primit 10 la purtare la clasa lui, fiindcă avea deja 2 pe primul semestru și dacă i-ar fi scăzut media sub 6, ar fi rămas iar repetent.
Dacă ar fi să aleg o întâmplare reprezentativă pentru tot anul trecut, aceasta ar fi.

Restaurare

,,Când treci printr-o odaie plină de rahați – spune un vechi proverb asiatic – chiar dacă nu calci în niciunul, când ieși afară tot puți.” - Tudor/Octavian

Deși a picat la testarea capacităților cognitive și a competențelor manageriale, ne-a anunțat imediat că oricum va rămâne pe mai departe în funcție, pentru că nu sunt alții în loc și nici nu se vor găsi. Sâc! 

În ultima săptămână a anului trecut, consiliul/prof. a prins o zi de de normalitate și a primit dreptul de a propune un conducător interimar. S-a discutat, s-a votat și a fost propus unul nou.

Între timp nația a ales alți guvernanți, iar aceștia au venit cu alte reguli, conform cărora ocalele n-ar fi chiar așa, iar capacitățile cognitive ar fi fost suficiente cât să aibă competențele manageriale potrivite vremurilor. 

„Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității, pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare măsură între opresori (psihopați) și oprimați (depresivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recunoaște? Cea mai gravă consecință a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecția umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când este traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici.” - Diagnosticul profesorului Aurel/Romilă, de Marian Nazat

Tac. Mă simt bine ursuză. Doar câteva SMS-uri rătăcite către toți cei din liste de contacte în care numărul de telefon a rămas înscris, mai aduc câte-un clinchenit în telefon. Nu sunt semnate, nu-mi sunt adresate. Simt că le-am primit din greșeală, nu mi se cuvin. Nu răspund. 

Un apel în seara de Ajun! E ceva rar.

- Am primit un mesaj cu urări pentru mine, vă mulțumesc, dar nu mai fac legătura dintre numele și chipul dumneavoastră..., încearcă vocea obosită să afle.

Copleșitor. De parcă nu m-am gândit că ar trebui să am un chip. Ce-ar trebui să spun? 

- ... sunt prof. la o școală și ați venit odată să vorbiți cu elevii mei, îmi găsesc o descriere nătângă. 

- Îmi amintesc, nu vă mergea prea bine acolo, erați tristă. Acum e mai bine?

Cum de m-a găsit? Cum? Eu sunt aia.

- E la fel. Sunt locuri unde nu poate fi altfel. 

- Bine că măcar suntem vii, mă încurajează vocea aspră, dar caldă.

Rar om atât de viu. Ce noroc să-mi amintească asta tocmai mie, care începusem să uit.

E ger. E târziu. 

Dacă mă uit la unele picturi simt mirosul imaginii, al copacilor, al câmpiei, al vântului, de-adevăratelea, nu mereu, dar de multe ori. E plăcut. Chiar îmi vine să zâmbesc.

sursa foto

Lunatice

Trenul oprea într-o haltă, departe de sat. Le lega un drum greu și ocolit de oameni. Mereu cu teamă de apăsarea întunericului și drag de largul cerului, ca nicăieri altundeva. Cu liniștea de a fi ajuns la capătul lui, indiferent din care parte, cu toate că abia de-acolo începea greul.
Un gând bun pe drum. Uite-acum.

Izbucnește în plâns. Îi este greu. Da, și cu munca/asta poți fi zilnic umilit. Îndemnul unora de a nu pune la suflet îi face și mai rău. Nici mie nu-mi face bine. Îmi iau catalogul/și plec la/oră, fară urmă de suflet de găsit, n-am, nu-s, cer înalt, drum pe câmp, câmp de drum, gând bun, era un câmp pe drum cu gând bun...
-Îhhhhh...vine, se-aude a lehamite din ușa clasei.
Uite-acum, uite-acum.

Trec toate notele/testului în rubrica altei discipline. Semăna. Și mai începea și cu același cuvânt. Asta-i o greșeală mare. Mare. Mai mare decât un gând bun și trebuie reparată cu semnături și ștampile. Ștampilele sunt mai mari decât luna plină de pe câmp. Apăsătoare. Peste tot. De la un capăt la altul. Nici n-ai loc. Ioc.

Cobor. Nu aici trebuia. Sunt pe la jumătatea drumului, dar mi s-a părut că semăna cu capătul. Aștept alt tramvai. E foarte frig. Dacă aveam un câmp o tăiam pe arătură. Râmân pe drum. Un gând bun. Uite-acum.

Sursa foto

Situații/neîncheiate/și/corigențe

- Eu am fost/violată, n-am mai venit la/școală,/merg la proces/și trebuie să-mi încheiați/media, așa mi s-a spus. Am înțeles că pot da/școala/în/judecată dacă nu mă ajută.
- Ce faci tu acum nu este un fel de agresiune?
Zâmbește.

- N-ai scris nimic despre subiect. Dă un exemplu de material și apoi spune ce obiecte de servire pot fi realizate din el!
- Lemn.
Rotofei, brunet, proaspăt pensat și tuns cu creastă revărsată, vesel. Un om fericit.
- Nu se mai utilizează farfurii și linguri din lemn. Alt exemplu.
- Fier! zice bucuros.
- Altceva, am trecut de epoca fierului.
N-a reușit să învețe când e de tăcut și când e de vorbit. Îmi zâmbește într-una. Stăm de câteva ore aici și probabil că-i inutil să mai continuăm. Este destul că a învățat cum să caute subiectul în cuprinsul cărții. Ceilalți au promovat deja și-au plecat. 
- Offf! Paharele din ce se fac?
- Din cioburi.
- Ești sincer? Așa ești tu sau ai o cameră ascunsă? Înregistrezi discuția?
E nedumerit.
- Din sticlă.
- Gata. Ai promovat, îi zic obosită.
Râde ca și până acum. Nu-l mai rog să se oprescă.
Cineva a lipit pe un dulap foi pe care sunt tehnoredactate cugetări. Sunt frumoase, dar cum stau ele așa una lângă alta, nu cred să fie băgate în seamă de cei grăbiți prin sală.
- Citește, te rog, cu voce tare prima foaie de dulap.
„Timpul este cel mai preţios dar pe care-l poţi da cuiva, pentru că, dacă dai cuiva timpul tău, este o parte din viaţa ta pe care nu o mai recapeţi niciodată.”
Îl ascult liniștită cum citește rar, cu poticneli. Aceeași privire senină și indiferentă.  A terminat și-mi surâde bucuros. Același sentiment de zădărnicie, eu. Oare de ce nu-i zâmbesc, pare să se mire. Se mai uită o dată la foaie, se mai uită o dată la mine și ... începe să se înroșească, din ce în ce mai tare , iar zâmbetu-i pălește.
- Vă mulțumesc, spune serios, surprinzându-mă.

El a venit mai târziu, a călătorit prin alte țări și habar nu are despre ce-i vorba, dar mama i-a rezolvat deja problema în culise și așteptă nerăbdătoare efectul. La ce ne-am mai preface? Pentru cine?
Stăm în picioare de o parte și de alta a catedrei. I-am zis să plece, dar nu se mișcă. Îmi tremură mâinile și-aș vrea să stau undeva la adăpost. Ce mai vrea? Doar i-am spus că a trecut. Am executat corect indicațiile primite. Pentru toți. N-am decât să învăț cum să-mi trimit sufletul în exil, doar „salariul se plătește pentru supunere, nu pentru onoare” (Marian Nazat, Suflet în exil).
- Pleacă, insist încet în timp ce-mi tot ordonez hârtiile.
Parcă n-aude! Stăm. Stăm înspre colțuri opuse ale catedrei și ne ferim privirile. Izbucnește plângând:
- Va rog să mă scuzați, sunteți cea  mai bună, sunteți cea mai bună ...
- Pentru mine a fost umilitor, îi zic fără vlagă în timp ce încerc să scap de nodul din gât.
- Știu. Dumneavoastră sunteți cea mai bună.
- Pleacă!

Noul/ministru vorbește despre regimul/traumatic din sala/de clasă, explică slujindu-se de degetul mijlociu viguros ridicat în fața camerelor de filmat că „în România au fost făcute cercetări - peste 70% dintre/elevi se simt singuri/la şcoală, nefericiţi şi în stres/continuu”. Alți specialiști, din înalte sfere, îi țin isonul.
Închid aparatul. De unde oameni zdraveni la capete și cu picioarele pe pământ?

„După cum știți, principiul meu/managerial/spune: cel mai bun/ministru este cel care ne conduce ministerul/acum, cel mai bun/inspector este cel care mi-a semnat/decizia de numire/în/funcție, cel mai bun/partid este cel de la putere, cel mai bun/primar este cel din prezent ... ” că doar nu o fi vreun loc în care să predăm lecții/ despre demnitate, doar nu-și închipuie careva ...

Despre bolile de sistem: șomajul,/înstrăinarea de sine,/spaima economică,/traficul de stupefiante,/crima organizată,/exploatarea brutală a celui oropsit,/inegalitatea socială,/criza financiară,/ dezrădăcinarea,/ umilința națională ... (Marian Nazat, Suflet în exil) să-i lăsăm pe scriitori să-și tocească tastaturile, că oricum n-avem de unde leac. Cine să ne învețe? Auzi, înstrăinarea de sine!
- Nu vă mai supărati, nu vedeti că vă uscați de tot? îmi spune paznicul.
- Vreau să mă usuc, nu să putrezesc, răspund repede și râde aprobator.

Ițe

Întrebarea mea despre lecție se pierde împreună cu privirea elevei care chicotește, undeva, peste banca din spate.
- Ce-ai pățit?
- Nimic. Mă enervează ea.
O întreb și pe ea:
- Tu ce-ai pățit?
- Nu știu, nu-mi găsesc venele, spune pipăindu-și brațele.
- Le-i fi tăiat?!
În sfârșit, mă privește. Nedumerită.
Apoi, după ce încep și ceilalți, râde și ea.
Eu nu. Suntem vii.

sursa foto

Bovinisme

- Ai avut clasificarea cărnii de bovine după vârstă și ai răspuns: carne de vânat, puicuță, găină/cocoș. Cuvântul ”bovin” oare de la ce animal vine?
- Nu știu.
- Booo - vin ! Bo...
- ....
- Bou! Bou. Cu vacă. Cu odrasla lor: vițelul. N-am discutat?
- Aaa! Ba da. Și cu mânz!
- Nu. Mânzul este al calului și-al iepei, mânzatul este al vacii,după ce mai crește puțin vițelul.
- Ei, acuma!
Chiar așa, ce mai contează? Tot singuri pe tarla.
”Cuvântul-cheie în şcoala/românească este agresiunea.” - spune la știri academicianul(SolomonMarcus). 
Are o privire blajină. 
Intervievatorii îl privesc admirativ. 
Eu îi privesc tâmp. 

sursa foto

De veghe în lanul de cereale

Mi-aș pune întrebări doar mie, măcar mi le-aș alege pe alea mai ușoare. Dar trebuie să-i mai întreb și pe ei. De unde întrebări potrivite?
-Ce utilizăm de la cereale?
- Carbohidrații.
La asta nu mă așteptam, credeam că-i mai simplu. Probabil ne-am uitat prea mult pe ambalajele aruncate prin clasă în ora trecută.
-Bine, dar mergi tu așa prin lanul cu grâu și te uiți după carbohidrați ca să-i mănânci? Ce utilizăm pentru consum ?
-Rădăcinile.
Nici la asta nu mă așteptam. Elevul vorbește serios.
-Altfel. Cum aduni grâul de pe câmp? Mergi cu sapa să scoți rădăcini?
-Nu. Cu mașina de treierat.
-Și ce adună mașina? Sapă după rădăcini sau taie spice și adună boabe?
-Adună boabe.
-Ce facem cu boabele?
-Le mâncăm.
-Îti pui acasă grâu în farfurie și mănânci?
-Nu, se face pâine.
-Cum se face grâul pâine?
-La fabrică.
-La fabrică din ce se face pâine?
-Din făină.
- Și unde-i grâul? Aveam grâu, nu făină. De unde-ai adus-o?
-De la moară.
-Ce s-a întâmplat la moară?
-Am luat făină.
-De unde? De la morărița blondă cu ochii albaștri! mă grăbesc tot eu să răspund. Și cum a facut morarița făină? 
-A măcinat grâul, se grăbește altul mai isteț să răspundă.
Gata cu întrebările. Nu mai vreau răspunsuri. M-am săturat să tot explic poanta.
 ” Asta e realitatea de pe teren, mulţi/profesori nu înţeleg că datoria lor e să întreţină un dialog cu/elevii, nu să ţină discursuri.” - afirmă un academician la TV.
”E cineva printre cei care raspund de scoala/in Romania care sa totalizeze pretentiile/diverselor discipline si sa constate discrepanta imensa dintre ceea li se cere/elevilor sa faca si mult mai putinul ce ar permite mentinerea sanatatii psiho-somatice a/elevilor? Raspunsul este evident negativ. Nevoia protejarii/sanatatii psiho-somatice a/copiilor nu e treaba nimanui." - același acad. SolomonM.
Of! Așa de greu înțeleg, adică nu înțeleg.
Cum de se duce sănătatea asta? Oare o să mai treacă?

sursa foto

Ancoră

     Debusolarea mulțimilor de pe stradă s-a întins contagioasă până-n clasă, de parc-ar fi fost ”ferestrele sparte”. 
-Să-mi bag pa! strigă cu sete individul care s-a declarat pasionat de istoria lumii. Fetele din jurul lui chicotesc cu admirație. Ştie că se va transfera în al doilea semestru, crede că la un liceu mai bun, așa că nu prea îi pasă de ce se-ntâmplă până atunci. Saboteaza orele cu impertinenţă, se distrează pe seama/profilor. Săraca istorie.
-Chiar nu poţi să taci ? Chiar nu-ți este ruşine?! întreb aiurea, doar e pauză și măștile se aruncă, ce-aș vrea? Ar fi trebuit să stau la locul meu, în/cancelarie.
-Ei! Eu să fiu sănătos!
     Reîncepem ora. De data asta este/dirigenţie.
-Nu o vrem şefă. E o/canceroasă! acuză o domnișoară. După ea mai mulţi încep să se ridice și vor să vorbească. Își saltă umerii, vocile, sprâncenele și încep înghiontindu-se la vorba cu curaj:
-Este ca un cancer pentru noi. N-o vrem! este mesajul.
Victima privește în jos. Încerc să explic mulțimii, dar mulțimea are și ea ceva: este multă și hotărâtă:
-Vrem schimbare!
-Schimbați-vă! Unde vă credeți? În Piața/Constituției? Ce aveți cu ea de o jigniți? Este șefa clasei de mai puțin de-o săptămână!
-S-a știut de aseară că se va face balul peste două săptămâni și nu ne-a anunțat până acum!
Greu.
    Spunea astăzi un psihiatru la televizor că diagnosticul este: traumă națională, cu multiple manifestări și în valuri repetate.
Mi-aș fi dorit ca elevii/să refuze participarea la/bal, să ceară donarea fondurilor către spitale, să nu mai participe la kitsch-ul organizat de primărie, probabil ca să mai clătească niște bani, că doar nu de grija educatiei în club.
     Prin gemul spart pătrunde sunetul strident al unei ambulanțe. Sau e doar aerul rece?!

sursa foto

2011/2015

-Acum?! Mai stăm și noi la o țigară...

Mă întorc din drumul spre ,,Ultimul/clopoțel” și-mi văd de treabă.

Când revin, este prea târziu, mulți au plecat și clasa-i vraiște: mese împrăștiate, sticle de plastic și pahare goale aruncate la întâmplare , resturi de biscuți și covrigei pe care nu i-a mai vrut nimeni.

Georgescu mă întâmpină cu un pahar gol:

-Luați și dumneavoastră ceva de pe aici. A mai rămas niște suc. Băi, puneți-i și doamnei niște suc!

O fată săritoare caută ceva printre resturi.Nu mai găsește.

Chiar aș vrea  să stau la povești, dar vorbesc între ei și-și fac planuri pentru noaptea ce vine. Trebuie să meargă într-un club în care se poate bea mai mult la un preț cât mai mic. Discuția este aprinsă, experiențele lor sunt diferite și bogate. Plec ușor, fiindcă nu-i pot ajuta cu nimic și sunt tristă. Așa mi-o fi felul. Mi-aș fi dorit să se întâmple cu totul altfel. Mă simt de parcă n-am știut să-mi fac temele, deși m-am străduit.

Firma de la care au fost închiriate robelele a făcut și diplome pe care elevii să le înmâneze diriginților la ultima întâlnire, doar că a mea a rămas în alb. Nu a scris nimeni pentru cine este și nici nu a semnat-o. Hârtie fără rost. O rup în bucăți mici și-o arunc.

S-a mai dus o promoție.   

Toamna va aduce un alt început. Este greu să-i mai dibuiesc rostul.

Sursa foto

Iarna și ceața

Testările/  psihologice pentru/profi au provocat în acest an mai multă zarvă decât altădată . Televiziunile au arătat că sunt/școli în care mai mulți profesori/n-au reușit să le treacă . La noi , la/școală , testele au fost date mai târziu , explicasem elevilor ce cred despre ele și despre știrile din mass-media .
- Adică vreți să spuneți că ar trebui să mințim ? m-a întrebat tare mirat Sabin .
- Nu . Spun doar că trebuie să gândim ce spunem și că de multe ori nu trebuie să spunem ce gândim . Greșeala multora dintre profesorii/care nu l-au trecut cred că a constat în faptul că au fost sinceri și au spus ce simt , ori cred că chiar asta nu trebuia , ar trebui spus ce trebuie , ce vor să audă cei care vin în control .
- Și asta-i bine ? Dacă profesorii/chiar au probleme ?
- Sunt și profesorii/oameni ca toți ceilalți , au și ei aceleași probleme ca restul lumii , se pot ele cântări cu un test ? Și ce se poate rezolva ? Dacă vor răspunde ceea ce vor controlorii să audă , cred că-i un semn că sunt totusi în regulă , țin situația sub control sau  măcar știu cum ar trebui să stea lucrurile . Ce-ți dorești , să ai un prof care doarme întotdeauna foarte bine , care nu  poate fi dezechilibrat emoțional sau un prof sensibil , dar care-ți dă un bun exemplu de luptă cu propriile neliniști și neîmpliniri ?
Toată saptămâna  a fost vâlvă cu interpretarea acestor teste . Majoritatea colegilor au stat mult la discuții cu d-na controloare și au ieșit indignați de recomandările năstrușnice pe care le-au primit , întrebându-se dacă la rândul ei a fost testată de cineva să vadă dacă-i sănătoasă .
Intru cu inima strânsă în sala la discuții , sunt printre ultimii și n-am cum să mă mai strecor . Are o claie mare de păr roșcat și pare cu atât mai rigidă cu cât se străduiește mai mult să-mi surâdă cald .
Îmi caută testul . Îl studiază și eu încerc să par senină ca primăvara  , ca firul ierbii proaspăt ieșit de sub frunzele putrezite . Mă gândesc la un alt psihiatru , adică aș putea să-mi imaginez că am pe altcineva în față . Da'i greu , că-i prea mare și roșu părul de pe capul dumneaei și fața-i prea albă . Dacă mă prinde ?
- Ați obținut scoruri foarte bune atât la testele de atenție cât și la cele de rezistență la stres . A reieșit , din ce pot testele acestea măsura , că aveți o personalitate armonioasă . Felicitări !
Zâmbesc , bucuroasă c-am scăpat , dar probabil că ochii iscoditori ai controloarei reușesc să-mi  surprindă vreun rictus .
- De ce râdeți ? mă întreabă suspicioasă .
- Ahh ... ce să fac ?! Mă bucur , mă bucur fiindcă îmi spuneți de bine .
Mă mai privește puțin nesigură și apoi îmi dă verdictul final :
- Felicitari încă o dată !
O șterg repede din loc , să nu-i mai atrag atenția cu ceva .
- Pe tine cât te-a ținut ?  Ție ce ți-a zis că ai , ce ți-a recomandat ? mă întreabă o colegă , greu încercată după diagnosticul controloarei .
Mă simt ușor vinovată , dar recunosc :
- Nimic .
- O fi obosit acum , la sfârșit , după ce-a descoperit toată săptămâna atâtea probleme la noi , își explică doamna neregula .
P.S. S-ar cuveni să-i mulțumesc medicului . Îmi doresc să rămână sănătos la cap și să mă trateze eficient în continuare , astfel încât să mai pot suporta , trece și altădată cu bine peste aceste teste , iar elevii să descopere că școala poate fi și un loc cu/profi ... OK .

sursa foto

Prezent

Nici o vorbă , nici un sunet , nici un zgomot ... iar alunec spre nuştiuunde .
- Spune ceva! Eu am fost data trecută la oră?Aminteste-mi de ceva de atunci , orice.
Liniste . Asteaptă să treacă , se va termina până la urmă . Şi eu ştiu că va trece , doar că trebuie să mă şi întorc şi nu ştiu cum şi nu ştiu unde şi-s tristă.
- Aţi fost , aţi explicat ceva , dar nu-mi prea amintesc , mă ajută un alt elev , inimos şi de obicei cel mai atent .
Sunt aici . Suntem mulţi aici .

sursa foto

Norocul

Prelucrarea măsurilor/anticorupţie/cu/profii nu mi-a adus răspunsuri la vreo întrebare . Cu grijă , toate au rămas ca şi până acum , poate chiar mai apăsătoare sub povara discreţiei cu care trebuie rezolvate .
Părinţii/ îmboldiţi de scandalurile /aţâţate zilnic la TV , s-au prezentat în număr mai mare la/şedinţă .
N-am ceva spectaculos să le ofer , aşa că unii , veniţi pentru prima dată în cei trei ani de/liceu ai odraslelor să mă vadă , stau ţâfnoşi şi-asteaptă pe alţii să înceapă gâlceava .
Am teancuri de/lucrări de la mai multe/discipline . Le citesc fragmente . Demonstrez că/elevii nu citesc şi nu ascultă/lecţiile , nu stăpânesc încă operaţiile/aritmetice/elementare , se exprimă/greoi şi nu pot redacta un/răspuns , dar fură mult , copiind/unii de la alţii sau de pe Internet . O mamă/ameninţă cu un scandal mare fiindcă pe lucrarea/fiicei sale un/prof a scris "lucrare/identică cu a lui Y" şi i-a scăzut/nota . Le explic faptul că profii/nu se pot transforma în vânători de fiţuici/şi telefoane/ascunse între picioare sau pe sub haine , că trebuie să le acorde încredere şi să accepte aplicarea unor/sancţiuni , altfel nu se pot schimba lucrurile . O altă/mama o susţine :
- Dar acum ştiţi cum e ... fiecare cu norocul lui ! Aşa e-n viată . De ce să fie altfel ? Dacă se poate ...ce-ar trebui ?
Iar am rămas aiurea . Tot îi caut pe chip vreo urmă , un semn că-i altceva şi nu-i adevărat . Simt cum ceilalţi se uită la mine şi aşteaptă .
- Poate alţi părinţi , răspund sincer şi fără vlagă .
Apoi şedinţa continuă cu noroc în linişte .

Gri

Numai deştepţi ! Or fi mâncat mai bine . Eu n-am luat salariul încă , nu-mi arde de opinii sau compuneri . Văd doar ipocriţi şi stau cu gândul la rahat .
Sunt fonduri pentru pomeni/electorale , pentru "lustruit" clădiri  , pentru tabere/şi/excursii ale tineretului/democrat , pentru spectacole "educative" cu diverşi "parasutişti" , pentru/vanghelioane "scoase" la preţ mic , pentru o mulţime de activităţi care nu deranjează niciun cetăţean onorabil , dar nu sunt bani pentru activitatea din/şcoli . Oricum şcoala/vieţii este cea mai importantă şi din fericire asta n-are nevoie de bani . De aia sunt atâţia deştepţi ! Norocul lor că s-au născut săraci !
Eu am nişte probleme de înţeles :
-fondul/de/pază ;
Nu se poate fără pază/asigurată de agenti/special pregatiţi , ar fi criminal , mai ales în/şcoli din zone ferentariene . De exemplu când am fost de/serviciu n-am contat în disputa dintre un părinte/venit să bată un elev/de-a.XII şi împricinatul , care vrea să devină antrenor/de fitness , dar care părea tare tulbure în ziua aceea . Doar matahala de agent a putut să-i ţina la distanta pe parcursul negocierilor .
Cum pot fi strânşi/banii fără constrângeri ? Există/asociaţie a/părinţilor , dar cum pot fi colectaţi/banii , fiindcă poveştile despre sponsorizări/şi/donaţii , despre contribuţii egale din partea fiecăruia ... ? Sunt foarte mulţi/părinţi care nu au venit niciodată la/şcoală şi care nici nu vor veni . Sunt mulţi alţii care nu vor să dea/bani , iar cei care înţeleg importanţa/pazei nu sunt dispuşi totuşi să acopere sumele necesare pentru toţi ceilalţi copii ai căror părinţi/nu sunt de acord .
-corespondenţa  ;
Este obligatoriu să informezi/părinţii , mai ales dacă nu vin pe la/şcoală , prin intermediul scrisorilor cu confirmare/de/primire ( costa cel putin 5,2 lei/buc. ) despre absenţe/, situaţie/şcolară ( corigenţe/, situaţii/neîncheiate ) , avertisment/preaviz de/exmatriculare ( ar trebui trimis la fiecare depăşire a unui număr de 20 absente/nemotivate ) . De unde/bani , mai ales dacă eşti/diriginte la o clasă in care/elevii depăşesc foarte multe zeci/de/absenţe ( ca sa nu zic altfel ... ) şi ajungi la un total de speriat ?
-cretă/,burete/,/mobilier rupt/, geam/spart , mânerul/uşii de la clasă/rupt ( în cel mult o săptămînă ) etc.
Cine le rezolvă şi cu care/bani ?
-teste/tehnoredactate cu diferite tipuri/de/itemi ( de obicei realizate în două variante ) , fişe/de/lucru , fişe /de/observare etc.
Dacă ai peste zece/discipline de/predat , la diferiţi/ani de studiu , cine le multiplică , unde/şi cu banii /cui ?
-alte activităţi/la care este nevoie de/rechizite , materiale/didactice , materii/prime ( firme/de/exerciţiu , ore/de instruire/practică , voluntariat/, donatii tip/Crucea/Rosie , Salvati/copii ,/serbări ) .
De unde ?
- manuale/- nu-i nevoie . Astea mai lipseau !
După ce le-oi înţelege voi căuta soluţii . Asta dacă am să mai fiu în stare . Nu se ştie când ne primim salariile .
Până atunci să mai învăţăm ... de la şcoala/vieţii .

- De ce durata/de păstrare a/berii este mai mică decât cea a/vinului ?
Marin ridică mâna zgâlţâind-o . N-am de ales .
- Zi , Marine !
- Din cauza himenului .
Iar mă uit tâmp . Cred că aşa am să rămân . Marin este îndrăzneţ de fel , dar nu cred că vrea să glumească acum . Tac . Doi , trei se uită şi la mine şi la el şi-abia apoi încep să chicotească .
- Băăă , tu chiar nu ştii ce-i ăla ?! se-ntoarce unul dintre ei să-l rostuiască .
- Aaaa ! Nu ... ba da ... era altceva la bere ... da' ce prost sunt !
- Aia are hamei , băăă !
- Da , aşa e , asta am vrut să zic ... ,  îşi aminteşte Marin .
- Taci , Marine . Stai jos ! N-ai învăţat nici despre/bere , nici despre/vin ...

Secret

- Vă povesteam anul trecul despre o/clasă pe care au desfigurat-o elevii . Acum au un alt/diriginte . În/clasă  au apărut la geam mai multe ghivece cu flori . I-am întrebat cum de-au reuşit , fiindcă m-ar interesa reţeta şi pentru clasa/mea .
- Le dă note mai/mari ?! sare repede să răspundă Riţa , oprindu-se câteva clipe din butonatul telefonului .
- Mi-au spus că i-a rugat/dirigul , dar că/dirigul este prietenul lor , răspund cu grijă .
- Mamăăă , ce v-au lovit ! exclamă bucuroasă Riţa . Şi aşa de încântaţi sunt şi ceilalţi , încât pricep repede să plec şi să-i las mulţumiţi în pauză .
Cred că am alt rol sau joc în altă piesă , fără flori la geamurile clasei .

sursa foto

După cuie

- Caut o soluţie ...
- N-am soluţii . Eu fac ce spun şefii să fac . Nu dau eu soluţii . Asta-i treaba altora .
Nu-mi pierd cumpătul . N-ai soluţii , dar ai cuie , gândesc .
- Am înţeles , dar aş vrea să mă ajutaţi să bat un cui . Un cui mic de care să agăţ un panou uşor de plută .
Îi arăt cam cât de mic şi-i zâmbesc încurajator .
- Unde-l vreţi ? Doar ştiţi că nu-i voie să batem cuie în pereţi .
- Ştiu . De asta am venit la dumneavoastră . Unde credeţi că se potriveşte , numai să am şi eu un panou în clasă .
- Şi cine păzeşte panoul ?
- ?!
- Dacă bat cuiul şi ei strică panoul , cine răspunde ?
- Nu m-am gândit . E panoul lor , n-ar avea de ce să-l strice şi dacă-l strică ... nu-l mai au , încerc să răspund evitând problema cuiului care ar rămâne în  perete .
- La ce vă trebuie panou ?
- Să punem hârtiile pe el .
- Până acum cum a fost ?
- Le-am lipit pe pereţi , pe dulap .
- Mda , n-ar fi rău .
- Doar un cui . Am pus panoului holz-şuruburi , am şi aţă să îl leg , doar un cui trebuie bătut .
- Nu . Trebuie două . Nu se poate cu unul .
-  ?! Cum ziceţi . Eu mă mulţumeam şi cu unul .
- Bine . Să mergem .
- Acum e ora .
- Eu dacă am intervenţie , am intervenţie ! Nu-i treaba mea că e oră . Intru şi-mi fac treaba . Fiecare cu treaba lui . Acum merg .
Nu deranjăm . Sunt cuminţi , singuri , mulţi îşi ascultă apatici muzica din căşti .
Înţeleg imediat de ce nu-i voie să baţi cuie . Răsună şi vibrează toată clădirea pâna când cele două chiroane îşi găsesc locul în zid . Niciodată nu voi îndrăzni să-mi recuperez panoul , este fixat prea bine . Pâna şi elevii s-au dezmeticit şi cască ochii la chiroane , aşa că prind momentul să le spun de rostul panoului .
- Las aici orarul şi structura anului şcolar . Voi puteţi fixa mai departe , cu boldurile astea colorate , articole , desene , mesaje , informaţii .
- Ce bine ! De acum putem să le lăsăm ălora de dimineaţă bilete ca să şteargă tabla şi să adune gunoaiele . Ce bătaie-şi iau dacă le rup ! se bucură o elevă .
- Nuuu ! Nu-i condică de reclamaţii . Puneţi lucruri frumoase aici .

Au trecut zilele . Nimic nou pe panou . Nici tabla ştearsă şi nici gunoaiele în coş . Ca si pana acum ,  încep ora adunând sticlele , bucăţile de pâine şi pungile de pe langă catedră . Am obosit să-i cert . Le aşez în coşul aflat lângă tablă , sub panou . Nimeni nu repetă gestul meu , deşi au pe sub bănci destule gunoaie . Lumea spune că elevii aceştia nici nu pot , nu că doar nu vor . Nici eu nu pot să înţeleg treaba asta . Şi m-am ales şi cu două chiroane în zid .

Vine un timp când ideile încep să se lege greu , se-mprăştie uşor ca nişte păsări speriate , grăbite să-şi caute-un ascunziş , un loc de popas , un catarg înfipt în amurg ... şi te trezeşti aşa ... că n-ai decât unul sau doua cuie .

sursa foto

Anevoie

Ne-am reluat reprezentaţiile.
Scenariul a rămas acelaşi . Banal . Anevoios .
Îmi exprim regretul pentru ce s-a întâmplat cu doi elevi care abia au terminat şcoala şi au fost implicaţi într-un accident . Unul vinovat , altul decedat . Ar fi putut vinovatul învăţa ceva util de la orele mele ? Ar fi putut şcoala să-l înveţe să respecte câteva reguli ? Măcar pe cele de circulaţie ? De unde atâta superficialitate , înverşunare , aroganţă , nerăbdare ?
- Dar de ce să discutam noi despre asta ? Ce mă interesează pe mine ce-a păţit ăla ? Şi ce treabă are şcoala ? Mai bine discutăm despre problemele noastre ! îmi întrerupe şirul întrebărilor o elevă din mijlocul clasei .
- Dar şi ei au fost printre noi ... , îngaim inutil .
Apoi tac . Problemele dintre noi nu sunt neapărat şi ale noastre .
- Atunci să revenim la ale noastre . Acesta este manualul .
- Dar cartea asta mai este bună pe urmă ? întreabă altcineva .
- Nu înţeleg ...
- Adică ne mai trebuie pe urmă , dacă tot dăm bani pe ea ?
- Depinde cine o va citi .
- Offf ! Ne mai trebuie în anii următori ?
- Tot nu înţeleg .
- Lăsaţi ... , mă linisteşte eleva dând din mână a lehamite .
Las . Poate că i-ar fi mai bună o umbrelă , tot atât costă . Nu mai ştiu .
"Din locuitorii vii odinioara
Nu se stie bine cati au mai ramas.
Dar asa se-ntampla regulat cand ploua,
Moare ici o baba, dincolo un domn.[...]
Si pe strada lunga trec trasuri, tramvaie,
Rudele, spasite, calca dupa dric.
Ceilalti, pe de laturi, toti isi vad de treaba,
Unul la catedra, altul la proces.
Rareori din treacat se opreste-o baba,
Si pe urma pleaca dupa interes."

sursa foto

Alba precum capra

- Ai tu sufletul ăsta să o laşi ?! insistă uimiţi oamenii buni .
Nu înţeleg care-i treaba lui aici , dar mă mai uit , că nu degeaba s-or fi mirat . Tot nu văd altă soluţie .

- N-am ştiut că este vreo problemă dacă nu există legatură între titlu şi conţinut , insistă eleva să lamurească pe membrii/comisiei , care nu pricep de ce într-o lucrare despre/Albă ca zăpada  ar putea fi vorba doar despre personajele din/Capra cu trei iezi .
Mă uit bine la ea . Este adevărată . Adevărată şi liniştită .
O fi proastă , o fi sedată , o fi din altă lume ? Am din ce în ce mai des astfel de întrebări nepotrivite rolului meu .
- Probabil n-ai fost atentă . Ştiu că nu puteai să te trezeşti la ore .
- Am copil . De asta dormeam , îmi spune parcă sătulă şi ea de explicaţie .
Se pare că asta-i  ceea ce ar trebui să-i rezolve problema .
- Te-ai mai gândit ? Haaai , n-ai tu sufletul ăsta , nu-i aşa ?! insistă oamenii cu inimi bune , generoase . Ce-o să facă pe urmă ?

Târziu , reuşi să adoarmă . Căzu pentru câteva clipe într-un somn adânc . Se făcea că praful şi pulberea îşi căutau locul . Acoperi iarba cu o faţă de masă albă şi se aşeză pe o margine urmărind legănarea particulelor fine . Nu se mai întâmplă nimic până se dezmetici obosită.

Pixuri , creioane ...

Tot n-a înţeles . A scris cu negru în loc de albastru . Îi/anulez foaia .
- Păi n-am albastru .
- Du-te şi fă rost .
- De unde ?
- Unde-ai vedea cu ochii ... încearcă la chioşc sau la director .
Face rost . Scrie puţin şi se termină pasta .
- Abia l-am cumpărat ... nu-mi daţi pixul dumneavoastră ?
- Nu .
- Şi eu ce fac ?
- Aşteaptă-l pe director , poate are o soluţie .
Am mai trimis înaintea lui încă trei după pixuri . S-au dus la director . Dar acum nu mai are voie să iasă să se plimbe .
Directorul vine şi oftează . Mai are un singur pix în buzunarul cămăşii . Îl oferă . Îmi pare simpatic omul ăsta , naiv , inocent ... frumos de-a dreptul ! N-am mai văzut .
Începem/examenul . Subiectul de întinde pe patru pagini . După niciun sfert de ceas , mai mult de jumătate dintre ei cască şi au ochii înroşiţi de somnul ce le dă târcoale . Şi mie îmi vine să adorm când citesc , dar mai ales la romanele politiste pe care le-am luat cu câte un leu bucata de la un anticar din piaţă ...
Din când în când , colega mea mai scutură pe câte unul de umărul cămăşii să vadă de-i este rău , a adormit sau aşteaptă , că aşa cum stau cu capetele pe bănci n-ai de unde şti .
Eu nu . Dacă ar adormi toţi n-ar mai trebui să stau cu grijă să-i/supraveghez .
După o jumătate de oră de chin scrijelit pe hârtie , o elevă îşi ridică chipul rezemat de bancă şi mă anunţă :
- Mi s-a terminat pixul . Ce fac ?
 Imediat se dezmeticesc cinci , şase băieţi şi îi oferă fiecare câte un pix:
- Ia-l pe-al meu ! Ba pe-al meu ! Al meeeeu ! Eu !
Nu le mai trebuie . Au terminat lucrările . Au scris suficient pentru a promova la proba asta la care doar trebuie să fii prezent , spun ei .
- Linişteee ! ţip . Staţi pe loc !
Iau pixul unui donator , duc pixul , dau pixul elevei .
Scrie puţin . Termină . 
Iau pixul , duc pixul , dau înapoi pixul elevului .
Suportăm cu greu trecerea timpului minim , obligatoriu de stat în examen . N-au ceasuri şi întreabă din două în două minute cât mai au până pot pleca .
Gata .
Aştept să predau/lucrările . Directorul ascultă la telefon  un şef mare , apoi începe să caute ceva . Nici secretara şefă venită în grabă nu mai are cum să-l ajute . Scotoceşte pe la cele trei mese cu sertare din birou . Am zis eu bine că-i simpatic , mai ales aşa neajutorat cum pare . Ştiu ce caută , dar nu intervin . Găseşte , apoi  îşi notează în agenda mare de pe birou indicaţiile de la telefon cu creionul mic şi tocit descoperit în capătul unui sertar .
Şi ăsta-i abia începutul sesiunii .

Fapte diverse

În prima.bancă de la geam ... bocanci înalţi , pantaloni mulaţi , cu talie joasă lăsând adânc dezvelite fesele deasupra cărora spatele , dezvelit şi el de faldurile bluzei prinse undeva sus într-un singur nasture , a devenit scena pe care se înalţă un castel fragil , cu turnuri subţiri şi cenuşii de-a lungul coloanei . În vârful celui mai înalt turn este legată o fundiţă care fâlfâie .  Are un chip blond , mascat de şuviţe franjurate printre care mă priveşte câteva clipe nedumerită , cu un amestec de îndrăzneală şi inocenţă , apoi îşi continuă lucrarea .
O elevă cu un castel cu fundiţă scrie cu litere frumos rotunjite o lucrare la.istorie , scrie continuu , fără să mă pândească şi asta-mi place mai mult decât orice observaţie legată de ţinuta.indecentă . De ce-o fi tatuat o fundiţă şi nu un stindard ? Vârste .
Toţi scriu . Scriu şi au chipuri deosebit de luminoase . Chiar există aşa ceva ! Stau cu ochii pe ei precum un cerber , dar îmi place să-i privesc şi vreau să-mi păstrez imaginea lor în minte .

În fiecare an ,  săptămîna acestui.examen mi s-a părut un calvar din care nu poţi ieşi , eşti forţat să-l parcurgi . Trebuie să.declar că solicit să particip . De fiecare dată suntem trimişi în.unităţile acestor meleaguri vangheliene . Ne schimbăm locurile : eu vin la tine , tu vii la mine şi toţi rămânem în aceeaşi curte . Nu s-ar cădea să ne facem rău . Greu .
De data asta scap cu noroc , norocul de a întâlni.elevi care au învăţat şi care n-au gând de furat . Alţii nu . Sunt umiliţi şi necăjiţi . Nu mă pot bucura . Îi ascult şi-mi dau seama că n-aş fi rezistat atâtor hărţuieli .
- Mi-au zis că-mi pun.cătuşe.dacă mai vociferez , spune cineva .
- Mi-a zis : "Ceee-i ? V-au speriat poliţia.şi.televiziunile şi acum vă luaţi de noi ? Nu vreau ! Ia sa văd ce-mi faceţi ." , se plânge altcineva .
- Mi-a zis că dacă aş fi.mamă aş înţelege . M-a supărat . I-am zis că şi copilul meu dă astăzi un.examen şi că l-am îndemnat mereu să.înveţe , nu să.fure . Acum va trebui sa fiu martor.la.proces, povesteşte altcineva .
Şi tânguirile continuă . Nu-i nimic frumos .
- Să-mi bag pa ! exclamă plictisit un bădăran.prof. , dar nu-i ţine nimeni hangul şi se cară altundeva .

Se caută.victime , vinovaţi , eroi , subiecte . Iar de nu-s , se inventează . Braţele hidrei flămânde bâjbâie peste tot şi se mulţumesc cu orice . Stăm abătuţi şi le privim neputincioşi . Răul ştie să se ferească .

Îmi amintesc des de unul dintre foştii elevi . Nu-i ştiu diagnosticul . A venit de undeva în ultimul an.de.liceu . Nu putea să.scrie , nu.învăţa , nu participa.activ la.ore , scotea uneori un ziar gratuit şi citea sau punea capul pe o pernă pe care o avea mereu la el în geantă . Unii dintre colegii.mei susţineau că-i descoperiseră nişte calităţi , eu nu . Regimul.unităţii era unul tolerant , fiind bazat pe.taxe şi punând mare preţ pe imagine , relaţii.publice . Reproşându-i că nu mi se pare corectă atitudinea lui faţa de mine şi colectivul.clasei , mi-a răspus senin , ironic :
- Dacă societatea m-a acceptat aşa , dacă mi-a acordat aceste facilităţi şi mă susţine , dumneavoastră ce treabă aveţi cu mine ? Aveţi o problemă .
Aha , era inteligent ! Şi eu n-am văzut decât răutatea ! Să stea societatea liniştită că a.promovat . Şi ca el mulţi asemenea .

Ajungem cu greu în vacanţă . Alienaţi .

Se aud păsări ciripind , motoare nervoase şi cineva care înjură .