duminică, 4 decembrie 2016

Lunatice

Trenul oprea într-o haltă, departe de sat. Le lega un drum greu și ocolit de oameni. Mereu cu teamă de apăsarea întunericului și drag de largul cerului, ca nicăieri altundeva. Cu liniștea de a fi ajuns la capătul lui, indiferent din care parte, cu toate că abia de-acolo începea greul.
Un gând bun pe drum. Uite-acum.

Izbucnește în plâns. Îi este greu. Da, și cu munca/asta poți fi zilnic umilit. Îndemnul unora de a nu pune la suflet îi face și mai rău. Nici mie nu-mi face bine. Îmi iau catalogul/și plec la/oră, fară urmă de suflet de găsit, n-am, nu-s, cer înalt, drum pe câmp, câmp de drum, gând bun, era un câmp pe drum cu gând bun...

-Îhhhhh...vine, se-aude a lehamite din ușa clasei.
Uite-acum, uite-acum.

Trec toate notele/testului în rubrica altei discipline. Semăna. Și mai începea și cu același cuvânt. Asta-i o greșeală mare. Mare. Mai mare decât un gând bun și trebuie reparată cu semnături și ștampile. Ștampilele sunt mai mari decât luna plină de pe câmp. Apăsătoare. Peste tot. De la un capăt la altul. Nici n-ai loc. Ioc.


Cobor. Nu aici trebuia. Sunt pe la jumătatea drumului, dar mi s-a părut că semăna cu capătul. Aștept alt tramvai. E foarte frig. Dacă aveam un câmp o tăiam pe arătură. Râmân pe drum. Un gând bun. Uite-acum.


Sursa foto

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Situații/neîncheiate/și/corigențe

- Eu am fost/violată, n-am mai venit la/școală,/merg la proces/și trebuie să-mi încheiați/media, așa mi s-a spus. Am înțeles că pot da/școala/în/judecată dacă nu mă ajută.
- Ce faci tu acum nu este un fel de agresiune?
Zâmbește.

- N-ai scris nimic despre subiect. Dă un exemplu de material și apoi spune ce obiecte de servire pot fi realizate din el!
- Lemn.
Rotofei, brunet, proaspăt pensat și tuns cu creastă revărsată, vesel. Un om fericit.
- Nu se mai utilizează farfurii și linguri din lemn. Alt exemplu.
- Fier! zice bucuros.
- Altceva, am trecut de epoca fierului.
N-a reușit să învețe când e de tăcut și când e de vorbit. Îmi zâmbește într-una. Stăm de câteva ore aici și probabil că-i inutil să mai continuăm. Este destul că a învățat cum să caute subiectul în cuprinsul cărții. Ceilalți au promovat deja și-au plecat. 
- Offf! Paharele din ce se fac?
- Din cioburi.
- Ești sincer? Așa ești tu sau ai o cameră ascunsă? Înregistrezi discuția?
E nedumerit.
- Din sticlă.
- Gata. Ai promovat, îi zic obosită.
Râde ca și până acum. Nu-l mai rog să se oprescă.
Cineva a lipit pe un dulap foi pe care sunt tehnoredactate cugetări. Sunt frumoase, dar cum stau ele așa una lângă alta, nu cred să fie băgate în seamă de cei grăbiți prin sală.
- Citește, te rog, cu voce tare prima foaie de dulap.
Timpul este cel mai preţios dar pe care-l poţi da cuiva, pentru că, dacă dai cuiva timpul tău, este o parte din viaţa ta pe care nu o mai recapeţi niciodată.”
Îl ascult liniștită cum citește rar, cu poticneli. Aceeași privire senină și indiferentă.  A terminat și-mi surâde bucuros. Același sentiment de zădărnicie, eu. Oare de ce nu-i zâmbesc, pare să se mire. Se mai uită o dată la foaie, se mai uită o dată la mine și ... începe să se înroșească, din ce în ce mai tare , iar zâmbetu-i pălește.
- Vă mulțumesc, spune serios, surprinzându-mă.

El a venit mai târziu, a călătorit prin alte țări și habar nu are despre ce-i vorba, dar mama i-a rezolvat deja problema în culise și așteptă nerăbdătoare efectul. La ce ne-am mai preface? Pentru cine?
Stăm în picioare de o parte și de alta a catedrei. I-am zis să plece, dar nu se mișcă. Îmi tremură mâinile și-aș vrea să stau undeva la adăpost. Ce mai vrea? Doar i-am spus că a trecut. Am executat corect indicațiile primite. Pentru toți. N-am decât să învăț cum să-mi trimit sufletul în exil, doar „salariul se plătește pentru supunere, nu pentru onoare” (Marian Nazat, Suflet în exil).
- Pleacă, insist încet în timp ce-mi tot ordonez hârtiile.
Parcă n-aude! Stăm. Stăm înspre colțuri opuse ale catedrei și ne ferim privirile. Izbucnește plângând:
- Va rog să mă scuzați, sunteți cea  mai bună, sunteți cea mai bună ...
- Pentru mine a fost umilitor, îi zic fără vlagă în timp ce încerc să scap de nodul din gât.
- Știu. Dumneavoastră sunteți cea mai bună.
- Pleacă!

Noul/ministru vorbește despre regimul/traumatic din sala/de clasă, explică slujindu-se de degetul mijlociu viguros ridicat în fața camerelor de filmat că „în România au fost făcute cercetări - peste 70% dintre/elevi se simt singuri/la şcoală, nefericiţi şi în stres/continuu”. Alți specialiști, din înalte sfere, îi țin isonul.
Închid aparatul. De unde oameni zdraveni la capete și cu picioarele pe pământ?

„După cum știți, principiul meu/managerial/spune: cel mai bun/ministru este cel care ne conduce ministerul/acum, cel mai bun/inspector este cel care mi-a semnat/decizia de numire/în/funcție, cel mai bun/partid este cel de la putere, cel mai bun/primar este cel din prezent ... ” că doar nu o fi vreun loc în care să predăm lecții/ despre demnitate, doar nu-și închipuie careva ...

Despre bolile de sistem: șomajul,/înstrăinarea de sine,/spaima economică,/traficul de stupefiante,/crima organizată,/exploatarea brutală a celui oropsit,/inegalitatea socială,/criza financiară,/ dezrădăcinarea,/ umilința națională ... (Marian Nazat, Suflet în exil) să-i lăsăm pe scriitori să-și tocească tastaturile, că oricum n-avem de unde leac. Cine să ne învețe? Auzi, înstrăinarea de sine!
- Nu vă mai supărati, nu vedeti că vă uscați de tot? îmi spune paznicul.
- Vreau să mă usuc, nu să putrezesc, răspund repede și râde aprobator.

duminică, 14 februarie 2016

Copacul

- Întotdeauna vei fi pentru alții, dar nimeni nu va fi pentru tine, îi zise țigăncușa cu zâmbet lunecos, dar cum nu stârni mirare își văzu de altele.
Copacul, de-și prinsese rădăcinile lângă drum,  se scutură puțin când o pală de vânt se strecură prăfuită printre crengi. Avea să iasă în cărăre primăverii cu muguri, cu lăcaș pentru păsări și miresme de să le poarte vântul departe, peste drum, până-n noapte.

sursa foto

sâmbătă, 13 februarie 2016

La fereastră

Mai întâi au venit unii adevărați și au sluțit copacii după cum și-au dat vecinii cu părerea că s-ar învârti soarele iarna, că până la vară nu i-a mai dus gândul.
După câteva zile au venit alții, mai pe furiș, mai urâți, mai tăcuți, și au tăiat și au cărat tot ce mai rămăsese de prima dată. Ba a mai dispărut și jardiniera fixată afară, lângă geam.
Mda, de fapt ochii pot fi ținuți și închiși. Pot fi cultivate plante de interior. Mă pot duce din loc în loc cu oricâte vrăbii și copaci după mine. Important este să nu uit.
Uneori pot avea senzația că simt miros de iarbă proaspăt tăiată, de pământ reavăn, de pământ proaspăt săpat, de drum colbuit și cu pete de balegă proaspătă, de baltă cu broaște, de pârâu cu mentă pe margini, de nuc verde ca cel de la intrarea în sat cum vii dinspre gară sau chiar miros de ger de pe același drum, ori miros de câmp ars spre înserat. Ba, uneori, am impresia și că drumu-i cu mine, și tot câmpul acela întins peste care se tot prăvăleau norii de mă speriau cu-atâtea forme și culori nefirești. Știam de-atunci c-or să rămână cu mine.
Doar că uneori uit.   
         
 
sursa foto

vineri, 12 februarie 2016

Banalități

O jurnalistă îl tot îndeamnă pe un erudit în ale psihicului să recomande niște cărți de căpătâi, ca să devenim fericiți după ce le-om citi. Specialistul evită să dea sfaturile așteptate, dar d-na nu pricepe de ce, vrea titluri, recomandări din partea unui asemenea om priceput, ca și cum i-ar cere pastile sau suplimente alimentare. Ce privire îngăduitoare și nedumerită are invitatul! Îi explică mult prea subtil că este bine să citim autori cu care rezonăm, printr-o astfel de amplificare a emoțiilor am vedea vedea mai clar înlăuntrul și împrejurul nostru și nu ne-am mai regăsi atât de singuri.
Probabil de aici și starea asta de împăcare când citesc din ”Jurnalul banalității”- de Marian Nazat.
Citesc în porții mici, să nu se termine repede.
”(...) mă întreb, adesea, la ce-i bună cazna mea? Cuvintele mele n-au schimbat nimic vreodată, ele au căzut în gol, de cele mai multe ori fără să facă zgomot. Le-a înghițit nepăsarea celor din jur.”
Între pastiluța de trezire și cea de mă adoarme, banalitățile șlefuite capătă rost, dau stare de bine. Și câți dintre noi n-au nevoie?

joi, 11 februarie 2016

Luna


Uneori, foarte rar și fără noimă, mai răzbesc trosnituri de crengi înghețate, pale de vânt. Un câine latră. Alții îi răspund mai încolo. Noaptea-i înaltă, încăpătoare, gătită cu lumină. E ca și cum ar fi așa dintotdeauna și așa va rămâne. Veghează. M-am născut sub semnul Lunii și-mi place s-o știu aproape.
Zgomotul din jur tulbură amintirea și-ngămădește gândul strecurat la vale în noaptea îngustă, înghesuită între blocuri. Și luna într-un tablou. Și eu aici, uite-așa!

sursa foto

miercuri, 10 februarie 2016

Ițe

Întrebarea mea despre lecție se pierde împreună cu privirea elevei care chicotește, undeva, peste banca din spate.
- Ce-ai pățit?
- Nimic. Mă enervează ea.
O întreb și pe ea:
- Tu ce-ai pățit?
- Nu știu, nu-mi găsesc venele, spune pipăindu-și brațele.
- Le-i fi tăiat?!
În sfârșit, mă privește. Nedumerită.
Apoi, după ce încep și ceilalți, râde și ea.
Eu nu. Suntem vii.

sursa foto

marți, 9 februarie 2016

Bovinisme

- Ai avut clasificarea cărnii de bovine după vârstă și ai răspuns: carne de vânat, puicuță, găină/cocoș. Cuvântul ”bovin” oare de la ce animal vine?
- Nu știu.
- Booo - vin ! Bo...
- ....
- Bou! Bou. Cu vacă. Cu odrasla lor: vițelul. N-am discutat?
- Aaa! Ba da. Și cu mânz!
- Nu. Mânzul este al calului și-al iepei, mânzatul este al vacii,după ce mai crește puțin vițelul.
- Ei, acuma!
Chiar așa, ce mai contează? Tot singuri pe tarla.
Cuvântul-cheie în şcoala/românească este agresiunea.” - spune la știri academicianul(SolomonMarcus). 
Are o privire blajină. 
Intervievatorii îl privesc admirativ. 
Eu îi privesc tâmp. 

sursa foto

De veghe în lanul de cereale


Mi-aș pune întrebări doar mie, măcar mi le-aș alege pe alea mai ușoare. Dar trebuie să-i mai întreb și pe ei. De unde întrebări potrivite?
-Ce utilizăm de la cereale?
- Carbohidrații.
La asta nu mă așteptam, credeam că-i mai simplu. Probabil ne-am uitat prea mult pe ambalajele aruncate prin clasă în ora trecută.
-Bine, dar mergi tu așa prin lanul cu grâu și te uiți după carbohidrați ca să-i mănânci? Ce utilizăm pentru consum ?
-Rădăcinile.
Nici la asta nu mă așteptam. Elevul vorbește serios.
-Altfel. Cum aduni grâul de pe câmp? Mergi cu sapa să scoți rădăcini?
-Nu. Cu mașina de treierat.
-Și ce adună mașina? Sapă după rădăcini sau taie spice și adună boabe?
-Adună boabe.
-Ce facem cu boabele?
-Le mâncăm.
-Îti pui acasă grâu în farfurie și mănânci?
-Nu, se face pâine.
-Cum se face grâul pâine?
-La fabrică.
-La fabrică din ce se face pâine?
-Din făină.
- Și unde-i grâul? Aveam grâu, nu făină. De unde-ai adus-o?
-De la moară.
-Ce s-a întâmplat la moară?
-Am luat făină.
-De unde? De la morărița blondă cu ochii albaștri! mă grăbesc tot eu să răspund. Și cum a facut morarița făină? 
-A măcinat grâul, se grăbește altul mai isteț să răspundă.
Gata cu întrebările. Nu mai vreau răspunsuri. M-am săturat să tot explic poanta.
 ” Asta e realitatea de pe teren, mulţi/profesori nu înţeleg că datoria lor e să întreţină un dialog cu/elevii, nu să ţină discursuri.” - afirmă un academician la TV.
E cineva printre cei care raspund de scoala/in Romania care sa totalizeze pretentiile/diverselor discipline si sa constate discrepanta imensa dintre ceea li se cere/elevilor sa faca si mult mai putinul ce ar permite mentinerea sanatatii psiho-somatice a/elevilor? Raspunsul este evident negativ. Nevoia protejarii/sanatatii psiho-somatice a/copiilor nu e treaba nimanui." - același acad. SolomonM.
Of! Așa de greu înțeleg, adică nu înțeleg.
Cum de se duce sănătatea asta? Oare o să mai treacă?

sursa foto