Avertisment

Am rezistat aproape două ore încercând să-i demontez argumentele . N-am reuşit . Ne-a chemat în vizită , să se joace băieţii şi pe mine să mă convingă despre  incompetenţa/profesorilor/copiilor noştri , despre cum ar trebui obligaţi să facă "ceea ce trebuie" şi nu ce cred ei , despre exigenţele lor fără rost , despre inutilitatea unor discipline/şi/conţinuturi . Subiecte străvechi de discuţii , de războaie inutile .
[...]
-Ia spune-mi la ce ţi-a folosit ţie chimia/în viaţa ! Le va strica mediile . La fel şi/biologia . Ai văzut ce le cere ?
-Am făcut analize/în laboratoarele  ...
-Bine , bine , tu , dar alţii ? Altceva , de exemplu ... economia politică ! Să-mi spui tu acuma la ce ţi-a folosit ţie economia politică în viaţă ! Hai , ascult !
Interogatoriul ăsta mă supără , n-am ce să-i mai spun ... deja sunt în a patra bancă de la geam . Profu/de economie politică este un domn înalt , uscăţiv , cu trăsături sculpturale , o frumuseţe rece , cu o privire în stare să te-ngheţe , uşor ironic , flegmatic . Învăţ/lecţiile pe de rost . Mi-ar fi ruşine să nu-i pot răspunde ca la carte şi-apoi ... chiar mi se pare că-i vine să zâmbească  atunci când m-aude turuind , deşi vrea să pară acru mereu . Şi mie îmi vine să-i zâmbesc , dar mă abţin , doar şi eu pot să-mi controlez mimica şi să fiu la fel ca dumnealui . Îi place asta . Ştiu că nu-i place prea mult ce predă , dar ora iese bine , cu ritm alert , şi se pricepe să forţeze limitele noastre spre înţelegerea  unor texte anoste precum directivele de la congresele PCR . Ce urât conţinut şi ce reuşită prezentare ! Şcoala/, locul în care/învăţ de la/profi cum să fac şi lucruri care nu-mi plac astfel încât ... să găsesc o fărâmă/de bucurie în mai nimic ...
- Vezi ?! La nimic !!! Am dreptate ! Dacă nu vrei să ne unim să spunem astea la şedinţa cu părinţii ... nu-i nimic ... cu credinţă/voi reuşi , fac eu ordine/în şcoala/aia ! Mereu mi-a ieşit ce mi-am propus . Eu sunt foarte/credincioasă şi mi se îndeplineşte .
-Eu nu ! o reped sătulă de atâta venin credincios .
-Înseamnă că eşti o laşă , că aşa îţi educi/copilul şi probabil că tot aşa îţi/înveţi şi/elevii , să fie nişte laşi !
Poate ar trebui să-mi avertizez/elevii ... de multe ori nu-mi iese ... nu reuşesc ...

Cernuturi

De câte ori l-am căutat , l-am găsit acolo , în începerea din capătul holului de la ultimul etaj  , unde erau înghesuite câteva planşete , dulapuri cu cărţi uzate , un birou şi-un scaun vechi .
Deşi abia te puteai strecura printre teancuri de cărţi şi dosare ce-şi găseau loc la nesfârşit pe lângă dumnealui , încăperea nu-mi părea sufocantă , era luminoasă , prietenoasă .
Mereu îl găseam citind sau scriind şi fumând tigări fără filtru .
Nu vorbea mult , părea rece , ursuz , dur , inflexibil , dar se bucura când primea întrebări clare care-i demonstrau că fusese înţeleasă povestea până acolo . Se bucura când lămurea cum pot fi echilibrate presiunile în reţeaua de transport pneumatic , în reţeaua de aspiraţie , cum se poate găsi o soluţie mai simplă pentru a obţine unghiul potrivit de înclinare a ţevilor ... apărea atunci un zâmbet larg , sincer , un om mereu tânăr .
La fel era era şi în portretul pe care i-l pictase cineva şi care stătea pe peretele din spatele biroului : un domn cu păr alb , cu fruntea boltită şi cu privirea încrezătoare , învârtind senin o umbrelă strînsă , transformată în tăvălug rifluit fin , înspre cei nedumeriţi .

sursa foto

Cârlige

Era ultima casă de pe uliţă , dar uliţa nu era dreaptă . Uliţa era ca un carlig la capătul căruia se găseau casa şi grădina lui nea Costache .
Eu n-am văzut vreodată să deschidă cineva poarta de la ograda lui . Nici măcar pe el .
Şi cred că nimeni n-o găsea decât dacă-i ştia dinainte locul , că era  prinsă cu nişte sârmă de un par şi ascunsă sub sălciile cu plete lungi ce se mângâiau cu brusturii cu scaieţi cât era ziua să-i cuprindă şi noaptea de lungă . Eu am descoperit-o când caţiva boboci de gâscă pe care-i păzeam s-au rătacit pe-acolo după susai .
Apoi m-am ţinut mereu mai departe de zidul acela de verdeaţă , că nu-mi plăceau deloc împleticelile alea ierboase prin care se rătăceau des broscuţe , şopârle , şerpi mici şi fel şi  fel de insecte încornorate .
Se putea ajunge la gârlă mergând pe uliţă , dar nu-mi plăcea , era prea multa iscodeală dinspre atâtea garduri .
Eu ajungeam la malul gârlei pe-o scurtătură , prin grădina lui nea Costache . Înaintam pe marginile înguste ale pâraielor dintre grădini , agăţându-mă de crengile prunilor lăsaţi să crească pentru a susţine malurile .
O scurtă poticneală avem în dreptul câinelui . Nea Costache n-avea garduri de jur împrejurul grădinii , avea doar înspre uliţă câteva scânduri şi poarta , să nu zică lumea ... dar dimprejur era câmp liber supravegheat de-un câine . Îi peticise nea Costache un adăpost sub un arţar , lângă pârâu , între tufele cu mentă sălbatică . Pfff ! Ce mai lătra şi cât dădea din coadă ! Dar nu muşca , doar îi plăcea să latre , iar dacă vorbeai cu el începea să se joace bucuros .
Adus de spate , slăbit şi tare ... uscat , cu aceeaşi pălărie întunecată cu panglică maronie , îl vedeam mai mereu trebăluind aplecat deasupra brazdelor sale , care erau mereu bine îngrijite . Şi tare-mi plăcea că nu mă ischitea şi nu-mi zicea vreo vorbă decât dacă îl salutam sau îl întrebam ceva . Atunci , pe faţa-i stafidită , apărea agăţat de colţuri un zâmbet subţire ca un rid mai adânc peste care se rostogoleau câteva cuvinte mărunte de răspuns . Mereu îi plăcea să-mi dea ceva de prin grădina sa : struguri , roşii , lăcrămioare sau gălbenele ... după cum era timpul .
Odată , când mânca în faţa casei , pe o buturugă acoperită cu un ziar , şuncă , ceapă şi mămăligă , m-a îndemnat să le gust . Ce s-a mai bucurat când i-am lăudat , cu lacrimi în ochi de la ceapa cea roşie , bucatele !
Casa lui era mică , umbrită de sălcii şi de câţiva butuci îndrăzneţi de viţă de vie ce urcau până peste acoperiş . Dar nu era sărbatoare să n-o găsească proaspăt sulemenită . Cu o grămăjoară de lut îi acoperea nea Costache toate crăpăturile , le astupa , le mângâia , le nivela şi-i făcea casei faţa netedă , pe urmă cu puţin var acoperea peticele de lut să nu se vadă isprava . Şi-apoi cu lutul rămas mai mângâia temelia , treptele şi puţin de jur împrejurul casei , de parc-ar fi vrut s-o lipească bine de pământ , chiar de prima ploaie îi strica socoteala .
Am vrut să mă pitesc undeva şi ... gândul mi-a rămas aninat pe aici , prin grădina fără garduri şi cu o poartă secretă dinspre uliţă .

sursa foto

Elevul meu de-atunci

- Ştii cine a întrebat de tine ?
- ... cred că ştiu ... doar el întreabă mereu de mine , şi eu de el !
- Da . De atâţia ani zice la fel de câte ori mai trece prin sat : "ce mai face domnişoara învăţătoare ?" , de parcă n-a trecut atâta timp !
- ... n-o fi trecut .

Iar le-am spus unor elevi că ei sunt pentru mine ca nişte oglinzi .
- Şi cum vă vedeţi când vă uitaţi la noi , la cât suntem de proşti ?
- Singură , i-am răspuns fără să-i comentez întrebarea .
- Da' v-aţi simţit vreodata altfel ? a continuat insinuant elevul .
- Da ... am avut şi altfel de elevi .
- Adică mai deştepti ? Hî , hî , hî !
- Nu . Doar mai mici , mai amărâţi , lipsiţi de ipocrizie şi generoşi .

El era cel mai mic de statură şi cel mai slab la-nvăţătură . Deseori era murdar , neîngrijit . Ba mirosea a urină , ba avea păduchi , ba avea râie ! Caietele-i erau mereu mototolite , murdare şi rău mirositoare . Şi totuşi tare-mi era drag , cu toate că mă supăra cel mai mult . Cred că nici el nu voia să-i iasă aşa socoteala cu mine , se vedea că-i părea rău .
- Tu pricepi că vreau să nu fii prost ? Îmi eşti atât de drag că te las repetent , să mai înveţi , dacă nu mă asculţi şi nu faci ce-ţi spun ! Pricepi ?! mă trezeam ţipând cu furie la el . Mă privea speriat şi încântat , dând din cap a ascultare . Şi asculta .
Despre mersul înainte pe drumuri colţuroase cred c-am învăţat ceva şi de la el , că des îmi amintesc ochii lui bulbucaţi cătând înspre mine , apoi pe undeva în jurul meu departe , în timp ce cuvintele începeau să i se rostească din ce în ce mai molcom . Şi aşa doi şi cu trei făceau ... oricât , dar foarte rar şi târziu cinci . Apoi ochii reveneau într-un târziu înspre mine , nedumeriţi şi senini , topindu-mi supărarea . Şi prin caiete literele lui se pierdeau de firul propoziţiei şi se duceau pe alte rânduri , devenind din ce în ce mai dolofane şi deformate de-ajungeam şi eu să casc ochii mari în faţa lor ca să cuprind povestea.
Locuia într-o casă din paiantă , îngrămădită pe la mijlocul unei uliţi noroioase , împreună cu mai mulţi fraţi . Tată nu ştia să fi avut , dar mama lui găsise un bărbat cu care să împartă greul . Omul ăsta era mai mult beat , totuşi el îl îndrăgea şi era mândru că-l are în casă alături . Îi plăcea să-mi povestească mereu câte ceva : " am mers cu tata meu de-acuma la câmp , la udat , la prăşit ... ! " , " tata meu de-acuma a zis ... " . Şi mie tare-mi plăcea să-l aud cu " tata meu de-acuma " . Ca şi cum era o problemă ce se putea rezolva mereu în prezent .
Necazurile veneau peste el într-o curgere continuă , netulburată , aşa cum se-nlănţuie ziua cu noaptea . El le privea cumva ... cu răbdare . S-a bucurat cuminte când i s-a mai născut un frate şi s-a necăjit mocnit când a murit asfixiat , fiindcă mama lui a uitat oala cu cartofi la fiert pe sobă şi a plecat la câmp . " Tatal lui de-atunci " a plecat . Nu şi-a pierdut cumpătul când instalaţia electrică din casă a luat foc şi a stins flacările după ce a scos siguranţele din tablou ! De la el ştiu acum că aşa trebuie ! Era doar în clasa a treia !
Era descurcareţ . Mă speria când îmi povestea multe . Se ducea cu maşini de ocazie undeva într-un sat de munte , la o depărtare de aproape o sută de kilometri , la o mătuşă . Mă liniştea spunându-mi că ştie el cum să vorbească cu necunoscuţii . Matuşa aceea l-a scăpat de râie ungându-l cu seu şi balegă de oaie ! Îmi spunea că va pleca în Anglia când va fi mare , să repare maşini . Nu credeam că se va întâmpla , dar îmi făcea tare bine să-l ascult , parcă mă obliga şi pe mine să visez . Îmi amintesc de el de multe ori când îmi este greu . Şi-a împlinit dorinţa .
Să ai drumuri cu bine , copile !

Maidanul cu scaieţi

Păi , dacă-i aşa şi nimeni nu m-a chemat , înseamnă că pot pleca oricând ! şi-a zis în timp ce rădăcinile firave i s-au rupt şi-a început să rătăcească .
Ajunsese acolo întâmplător , aşa se schimbaseră regulile pe atunci şi n-au mai avut încotro . Au primit-o , dar au avut grija să-i explice cum au stat lucrurile .
Pe malul gârlei se-ntâlneau cu toţii . Aduna scaieţii în coroniţe şi-nghesuia printre ace floricele de cicoare , lumânărele , măzăriche , săpunariţă , trifoi , lucernă , rostopască , albăstrele , ciuboţica cucului şi mierea ursului .
Broscuţele săreau voioase căscând apei ochi mari , rotunzi de uimire , iar buburuzele zburau în toate zările ducând dorul de ducă departe .
În miez de iarnă scaietele , agăţat nu se ştie cum de mâneca hainei , s-a apucat să desţelenească maidanul cu-amintiri înghesuindu-mi printre ace miros şi foşnet de ierburi prospete .

sursa foto

Precipitate

Dozează , agită , urmăreşte virajul culorii , calculează , reprezintă grafic . Gândul fuge departe de eprubete , nu se agată-n coloizi şi formule . Lucrează mecanic . Ştie că nu-i bine , dar merge ... aşa se apără .
- Tu ! Cum te cheamă ? Am impresia că nu eşti aici ! îi spune fixând-o cu ochii săi mici , rotunzi şi negricioşi .
-
Chiar se observă ?! se întreabă încremenită uitând să agite continuu eprubeta .
Domnişoara Hildegard este o femeie mărunţică şi durdulie , cu pomeţi rozalii proeminenţi . Orice pare la ea rotund , chiar şi cuvântul . Este mereu agitată , vulcanică , spumoasă , imprevizibilă, vorbeşte graseiat şi energic . Vorbele-i mereu ciocnesc gândurile oricui îi este în preajmă . Da ! Bummm ! Bummm ! Artificii !!!
- Tu , dacă ai râde , ai avea toţi bărbaţii la picioare ! continuă cu hotărâre domnişoara Hildegard .
-
Tace . Ştie : pe domnişoara Hildegard nu e bine să o contrazici . Toţi studenţii mai mari spun asta ... şi atât . Niciunul nu povesteşte mai mult .
Ce idee ! Şi ceilalţi s-au oprit puţin să le urmarească . Nu-i nimic amuzant . Ce s-or chiorî atâta ?! Ce idee ! Proastă idee ! Ce să faci cu ea ?
Despre ce era vorba ? A ! Coloizi . Nu-i plac . Nu-s nici aşa , nici aşa . Nu-i nimic de ras ! E linişte .

- Femeia asta ştie să-si traiască viaţa , stie ce vrea de la ea ! Ştie să ceară ! Are nerv ! i se destainuie bărbatul cu cearcane adânci sub ochii obosiţi de fum şi alcool .
-
- Tu ce vrei ? Vezi ? Habar n-ai !
-
Asta-i bună ! De ce i-a spus tocmai ei ? Acum îşi aminteşte taman când nu trebuie şi-i vine să râdă ! Da ! Şi de câte ori râde îşi aminteşte .
- Ce-ai ? o-ntreabă uimit şi încântat .
Du-teeeee ... ! îşi spune în gând şi se îndepărtează râzând .

sursa foto

Morăriţa

Care-i drumul cel bun ?! Nu ştiu . Uneori l-am ales în funcţie de cei care mai erau pe cărare şi nu după ce s-ar fi aflat la capătul lui .
- Ce-ai ales?
- Morărit .
- Nu esti zdravănă ?! De fapt , puteai tu să alegi altceva ? Ştii cine predă ?
- Ce-ai ? Mie-mi place de dumnealui . E un domn .
- O fi , dar numai ţie putea să-ţi placă ! Dă cele mai mici note şi cele mai grele proiecte .
- Nu cred că-i rău . Pare cel mai adevărat domn dintre toţi .
- Toţi fug de el .
- pentru ca-s ... altfel .
- Daaaa ! Tu trebuie să fii morăriţă pentru că şi tu eşti ... nici nu ţi-ar sta rău c-un fuior !
-
Şi-am fost ... o vreme .

sursa foto

Zăpezile

O zăpadă fără urme de viaţă , aşternută peste noapte în pragul unei dimineţi de week-end , pufoasă , cu fulgi rotofei care cad leneşi , nehotărâţi . O zăpadă prin care înaintez la fel de nehotărâtă ca şi ei . Stau cuminţi acolo unde ajung . Părul lung şi despletit probabil pare o perucă bine pudrată .
Ce-o fi căutând singur acum pe strada asta pustie prichindelul apărut de după colţ ?! E vesel ! Şi pare atât de sigur pe sine ... parcă-i stăpânul zăpezilor ! Mă priveşte zâmbind şi-mi spune hotărât :
- Eşti frumoasă ca Albă ca Zăpada !
Şi se duce printre fulgi lăsându-mi o uimire încă vie .

Cioara

Îndemnată de umbrele dese şi răcoroase ale celor câţiva nuci rătăciţi singuratici , aiurea pe câmpiile din jurul satului , mult timp mi-am dorit să scriu o poveste care să înceapă aşa :
" Într-o zi , la o margine de sat , o cioară a scăpat din plisc o nucă ."
Mereu gândul se-mprăştia până departe după propoziţia asta . Şi-acum . Parcă simt miros iodat , amar-verzui , de frunze de nuc .
Că n-o voi putea scrie , mi-am dat seama când am văzut cioara spânzurată de un un par legat de marea cruce monument din curtea bisericii .
N-am îndrăznit să dezleg măcar parul legat cu sârmă . Oamenii satului ăla au tulburelile lor cu blesteme şi bolmoaje în care nu-i bine să te-amesteci . Dar având casa preotului în drum , m-am oprit să-i spun , cu gând că nu ştie .
- Ciorile strică grădinile , trebuia să le-nvăţăm minte ! mi-a explicat încântat , de parcă efectul produs asupra mea de întâmplare părea să-i garanteze reuşita în lupta cu duşmanii săi .
Au trecut anii , preotul a murit . Îngropat sub crengile nucilor , lângă locul ciorii sacrificate , are deasupra mormântului o statuie ce reprezintă nişte aripi enorme de piatra pe care ciorile poposesc uneori .
Pe-aici nu sunt prea multe ciori , dar când întâlnesc vreuna odihnindu-se prin parc , gândul îmi fuge spre nuci , spre nucii ce-or să răsară aiurea .

sursa foto

Construcţii auxiliare

De multe ori , când mi-e greu , mă întorc cu gândul către unii dintre profesorii mei .
Nu era frumos . Scund , slab , cu faţa mereu obosită şi ochii încercănaţi , l-am văzut schiţând câte un zâmbet doar când cineva venea cu o idee nouă . Atunci bucuria-i mocnea într-un rictus din colţul buzelor îngălbenite de tutun .
Era carismatic .
Nu respecta tiparele desfăşurării unei ore . Era un nonconformist . Chiar fusese mutat disciplinar ( mulţi dintre profesorii mei au fost mutaţi disciplinar !) Cu toate acestea ... era considerat unul dintre cei mai buni !
Des ajungeam să mă tem că nu va mai şti să rezolve problema . Provoca şi trăia cu noi emoţia din faţa tablei . Se putea întâmpla ca ora să se termine undeva ... la mijlocul drumului ...
Construia cu grijă pentru detalii , mai mereu încercam să desluşesc un mesaj ascuns în felul în care conducea rezolvarea . Şi acum îmi este greu să cred că se poate povesti aşa , cum reuşea dumnealui , despre o problemă de matematică .
După ce ridicam figurile din plan în spaţiu , ne-apucam să le secţionăm , să le spargem în fel şi chip . Îi plăcea . Dar cel mai mult îi plăceau construcţiile auxiliare . Îi plăcea să ne vadă germinând construcţii auxiliare , cum preluam controlul în spaţiul figurii . Parcă nu mai conta rezultatul , totul era să descoperim construcţia cu care să spargem spaţiul în bucăţi controlabile şi eventual ... să-l construim altfel .
Nu toţi l-au îndrăgit . Într-o zi a venit cu ochii învineţiţi . Fusese bătut de foşti elevi de-ai săi în spaţiul întunecat dintre blocuri .
Noi am fost toţi cuminţi si isteţi . În spaţiul orei am reuşit să ne reconstruim zâmbetele . Da ... ne-a zâmbit .
Eram puternici !
Uite ... şi-acum !
Cu stimă ,
...

Piatra

Intense lumini reci , cabluri , masini de la diferite posturi TV , prezentatori , intervievati , agenti de paza , VIP-uri , vorbarie , parfumuri stridente , glume si multe lumanari ______ parca am nimerit la o receptie .
Ma simt in plus , vinovata de a avea senzatia ca e vorba de ceva totusi grav , totusi trist , ca ceva incearca sa se agate de noi incercand sa supravietuiasca .
"Cine ne ridica noua piatra ?" citeaza inalta voce bisericeasca , incercand sa capteze atentia prin timbru si dictie _______ macar . (!)

Gandul imi fuge spre alte pietre .

Imi amintesc si de pietrele care au asediat intr-un miez de noapte casa profesoarei mele de fizica-chimie , spargandu-i geamurile si incercand sa o faca sa gandeasca altfel .
Inca de atunci am inteles ca oamenii vor intelege doar ceea ce au fost educati sa inteleaga .
Indraznise mereu sa povesteasca bastinasilor si copiilor lor despre aplicatiile legilor fizicii si ale chimiei in viata satului . Dar cum sa indrazneasca sa vorbeasca despre flacarile ce ard deasupra mormintelor ca despre o consecinta a descompunerii si a autoaprinderii gazelor ? Sau ca la serbare nu facea vraji cand schimba culorile de pe fetele curajosilor ce se incumetau sa se clateasca cu licori magice , ci era vorba doar despre virajul unor banali indicatori in solutii foarte diluate de acizi sau baze ? Cum de-a-ndraznit sa fie atat de frumoasa si cu parul de culoarea verdelui crud ?
N-au stiut sa faca fata neputintei de a-si explica decat aruncand cu pietre .

Totusi cativa dintre fostii elevi ai dumneaei au ales sa devina profesori , cativa chiar de fizica-chimie .
Ar ajuta-o cu ceva ?

Cine ne ridica noua piatra ?

Despre taceri si irisi

Exista profesori a caror trecere pe langa elevii lor poate deschide noi ferestre spre lumina .
Exista profesori a caror trecere pe langa elevii lor poate stalci structuri sufletesti fragile .
In urma cu aproape treizeci de ani , mi s-a spus ca voi merge impreuna cu un apreciat profesor din judet si cu alti trei elevi , intr-o tabara nationala a revistelor scolare .
Probabil ca multi dintre invitatii care s-au perindat prin tabara de-a lungul serilor de dezbateri , erau valori ale vietii culturale romanesti : Romulus Vulpescu , Eugen Simion , Nicolae Manolescu , s.a. - nu mi-i mai amintesc .
Cum sa-l uit pe Romulus Vulpescu vorbind cu atata dragoste si voluptate chiar , despre frumusetea unei pagini de carte si a liniilor unei litere ?!
La toate dezbaterile profesorul nostru se facea remarcat , insufletea discutiile . Era acid , era cald , era provocator , era un adversar puternic pentru acesti invitati speciali . Era sclipitor .
Ma simteam mandra fiindca era profesorul grupului nostru .
Intr-o zi ne-a cerut "creatiile" . Un coleg i-a dat o poezie . A citit-o si apoi a inceput sa taie .
A taiat cuvinte , versuri , strofe .
Parca si acum vad liniile care taiau _________________________________
Explicatia ? Oamenii trebuie provocati si lasati sa viseze , nu sa le explicam ce sa viseze si pana unde .
Din poezie au ramas cateva versuri albe care spuneau parca despre Pamant ca ar fi un iris .
Al cui ? Si noi traind , vazand , asemeni ...
Nu-mi mai amintesc .
N-am indraznit sa-i arat compunerea mea .
Mi-a fost teama de liniile care taiau , de faptul ca vorbaria mea l-ar plictisi , de ridicol .
Dupa cateva luni , mi s-a spus ca domnul profesor a fost gasit spanzurat in cancelaria scolii sale si ca nu se stie de ce a facut acest gest . Nici o alta explicatie .
Atat . Atat ...
As fi vrut ca cineva sa-mi fi spus atunci ceva mai mult ... nu stiu ce ... poate : "nu-ti fie frica !"
Atunci nici nu mi-a venit sa plang , acum ____________ da .
Am primit cele "mai profunde" lectii despre tacere si cele "mai proaste" lectii despre a vorbi .
Nu a fost un "profesor model" , dar ... mai grav ... a fost un profesor care mi-a placut !
L-ar ajuta ... l-ar fi ajutat cu ceva ?!
Dar stiti ceva ... trebuie sa invat sa vorbesc , uite-asa mi-a venit ! Cum o fi ! Nici nu ma mai intereseaza sa vorbesc frumos !
Ma vad frumoasa si vie !
Nu-i asa ?!
Si ce daca ...
Cu stima , ...

Crepuscul

Exista oameni a caror trecere prin calea mea mi-a suntat timpul facandu-l sa curga , indiferent cat de greu si chinuit , frumos .
Din satul in care inca ma mai intorc rar , cerul se vede mai jos si plin de stele .
Privindu-le in inserarea apasatoare prin liniste si insingurare , m-am simtit linistita zambind cu ochii inlacrimati ... cateva clipe , doar cateva clipe m-am gandit ca " am maine geografia ! " . Cateva clipe mi-am parasit timpul si m-am regasit copil visandu-mi devenirea .
Profesorul meu de geografie si istorie a murit demult , inecandu-si neimplinirile in alcool si nori de tutun , singur , departe ...
Satul cu oamenii lui legati de pamant si de capriciile vremii , macinati de griji si de ura ; cu oamenii lui prea obositi si inchistati in prejudecati pentru a gandi la trecut si la stele ; cu oamenii lui neinduratori cu greselile celor ce "trebuiau" sa le fie lor si odraslelor lor modele de conduita , nu i-a fost loc prielnic implinirii sale .
Nu a fost un " profesor model ", dar ... mai grav ... a fost un profesor care mi-a placut !
Mi-a dat ideea sa ma uit atenta spre nori , spre stele , spre trecut ... si de aici incepand ... viitorul ma trage dupa el inainte .
L-ar ajuta ... l-ar fi ajutat cu ceva ?
Cu stima , ...