Cernuturi

De câte ori l-am căutat , l-am găsit acolo , în începerea din capătul holului de la ultimul etaj  , unde erau înghesuite câteva planşete , dulapuri cu cărţi uzate , un birou şi-un scaun vechi .
Deşi abia te puteai strecura printre teancuri de cărţi şi dosare ce-şi găseau loc la nesfârşit pe lângă dumnealui , încăperea nu-mi părea sufocantă , era luminoasă , prietenoasă .
Mereu îl găseam citind sau scriind şi fumând tigări fără filtru .
Nu vorbea mult , părea rece , ursuz , dur , inflexibil , dar se bucura când primea întrebări clare care-i demonstrau că fusese înţeleasă povestea până acolo . Se bucura când lămurea cum pot fi echilibrate presiunile în reţeaua de transport pneumatic , în reţeaua de aspiraţie , cum se poate găsi o soluţie mai simplă pentru a obţine unghiul potrivit de înclinare a ţevilor ... apărea atunci un zâmbet larg , sincer , un om mereu tânăr .
La fel era era şi în portretul pe care i-l pictase cineva şi care stătea pe peretele din spatele biroului : un domn cu păr alb , cu fruntea boltită şi cu privirea încrezătoare , învârtind senin o umbrelă strînsă , transformată în tăvălug rifluit fin , înspre cei nedumeriţi .

sursa foto