Gradina de altădată

Fierbinţi , uscate şi prăfoase erau deseori zilele de vară în sat , de vedeai pământul îmbătrânind , pierzându-şi vlaga prin riduri adânci .
Se certau oamenii ca să aţină calea pâraielor înspre tablele lor . Nu reuşeau decât cei mai aprigi . Ceilalţi udau grădinile noaptea , când apele creşteau şi scăpau din zăgazuri .
Îşi agăţa întunericul deasupra câmpului câte o lună mare , mare şi luminoasă de puteai citi la lumina ei . Ce se mai veselea pământul ! Sorbea pâraiele cu gâlgâituri , cu şuierături ascuţite sau cu sfârâieli înfundate până începeau să ţi se afunde tălpile-n ţărâna caldă . Atunci trebuia să te smulgi uşor din capătul brazdei , să nu laşi urme adânci şi să tai pârâul către alta . Săreau şi chicoteau broscuţe , greieri şi cărăbuşi cocoţându-se pe frunze sau tulpini mai înalte , pe marginile pâraielor . Abia înspre dimineaţă se liniştea grădina de-o găsea soarele înciudat cu faţa netedă şi răcorită . Grădinile astea ale nopţii erau mereu mai frumoase decât celelalte .
Aici , în marginea oraşului , printre case înspre câmpie , nimic n-aduce a grădină , iar gunoaiele acoperă orice urmă , de până şi rostul lunii pare să se fi pierdut .

Riscurile meseriei

Da , şi asta-i o meserie cu porţia ei de mizerie , de risc . Rişti să ai de lucrat cu nişte elevi care nu ... pot mai mult şi pace .
Deschid telefonul în noapte .
- Ce mai faceţi , doamna ? întreabă curiosul .
Doar elevii îmi pun astfel de întrebări . De parcă le-aş răspunde vreodată ! Dar până să mă dezmeticesc , tânărul îşi începe repertoriul cu ceea ce crede că ştie mai bine :
- Să te ft , să-ţi ... [cenzurat] .
- Greşeală ! îl întrerup şi închid .
Insistă să sune . Închid telefonul . Nu cred că are ceva nou , interesant de zis , faţă de oferta zilnică a străzii .
Este bine că totuşi am rămas chiar şi pentru un necunoscut elev aflat în clipe de nelinişte ... "doamna" !
Mereu este loc de mai rău  .

Restul ...

Femeia mă priveşte cu ochi mari , nedumeriţi , de parcă nu m-ar putea cuprinde . De ce-mi face asta ? Mă înfurie .
- Ăsta-i şantaj emoţional ! îi spun cu supărare , dar ea pare să nu înţeleagă . Îi vine să plângă . Mă supără şi mai tare .
- Nu mi s-a părut deloc a fi aşa cum spuneţi , încerc să-i explic ; la ore , atunci când mai vine , stă cu capul pe bancă sau aruncă replici ironice . Nici măcar nu are un caiet , nu încearcă să rezolve ceva .
- Dar suferă în felul lui ... aşa-i el ! Nu vrea să se ştie , să se vadă , dar suferă ! Nu mai vorbeşte acasă cu noi , zice că nu mai vine nici  la şcoală ... îi este frica de dumneavoastră .
- De mine ?! Poate este vorba despre altcineva ...
- Nu . De dumneavoastră . Dacă rămâne corigent îşi strică toată vacanţa . Are o sora la care vrea să meargă ,  în Elveţia ... [...]

 -  Cei care aveţi de gând să vă/luaţi viaţa fiindcă nu promovaţi la disciplina mea , treceţi la rând , staţi la coadă să vă dau 5 !  Restul ...
Chiar aşa ... ce să fac cu restul ? Are cineva idei ?
Dar mai rămâne vreun rest ?
Râd mai mulţi . E bine . Da , mai sunt câteva resturi ... e bine ... încă e bine ...

Neasortate

- Stai ! Ţi-am zis că vreau să-ţi dau ceva !
- Nu ...
- Oricum nu scapi , că-i blocată uşa !
Aşa-i . Cheile nu-s la mine . Nu-mi place treaba asta . Nu vreau , orice-ar fi ! Dar este inutil să mai comentez . Iau pachetul . Sunt haine uzate . Aşa-s mulţi ... nu se-ndură să le arunce , nu le mai sunt bune , dar nici nu se pot desparţi de ele fără o încercare de a le prelungi viaţa  , fără o urmă de recunostinţă , fără mulţumirea de a fi găsit omul care să le merite . De ce şi-or închipui atâţia că eu aş fi acela ?! Sau de ce nu-mi dau eu seama ?!
Mă grăbesc . N-am unde să le las , în centru nu sunt containere .
O femeie asezată pe trotuar cere de pomană . Mă duc spre ea :
- Sunt nişte haine vechi ...
- Mi se potrivesc ? mă repede .
- ...
La asta nu mă gândisem ! Nu mi-a trecut prin cap sa întreb şi eu ... frumoasă lecţie ! Îi dau nişte bani si-o rog să le arunce dacă nu are ce face cu ele .
Şi când mă gândesc la câte nu mi se potrivesc ...

Balade

" Vai , cum nu stiu sa compun balade ... "