Cârlige

Era ultima casă de pe uliţă , dar uliţa nu era dreaptă . Uliţa era ca un carlig la capătul căruia se găseau casa şi grădina lui nea Costache .
Eu n-am văzut vreodată să deschidă cineva poarta de la ograda lui . Nici măcar pe el .
Şi cred că nimeni n-o găsea decât dacă-i ştia dinainte locul , că era  prinsă cu nişte sârmă de un par şi ascunsă sub sălciile cu plete lungi ce se mângâiau cu brusturii cu scaieţi cât era ziua să-i cuprindă şi noaptea de lungă . Eu am descoperit-o când caţiva boboci de gâscă pe care-i păzeam s-au rătacit pe-acolo după susai .
Apoi m-am ţinut mereu mai departe de zidul acela de verdeaţă , că nu-mi plăceau deloc împleticelile alea ierboase prin care se rătăceau des broscuţe , şopârle , şerpi mici şi fel şi  fel de insecte încornorate .
Se putea ajunge la gârlă mergând pe uliţă , dar nu-mi plăcea , era prea multa iscodeală dinspre atâtea garduri .
Eu ajungeam la malul gârlei pe-o scurtătură , prin grădina lui nea Costache . Înaintam pe marginile înguste ale pâraielor dintre grădini , agăţându-mă de crengile prunilor lăsaţi să crească pentru a susţine malurile .
O scurtă poticneală avem în dreptul câinelui . Nea Costache n-avea garduri de jur împrejurul grădinii , avea doar înspre uliţă câteva scânduri şi poarta , să nu zică lumea ... dar dimprejur era câmp liber supravegheat de-un câine . Îi peticise nea Costache un adăpost sub un arţar , lângă pârâu , între tufele cu mentă sălbatică . Pfff ! Ce mai lătra şi cât dădea din coadă ! Dar nu muşca , doar îi plăcea să latre , iar dacă vorbeai cu el începea să se joace bucuros .
Adus de spate , slăbit şi tare ... uscat , cu aceeaşi pălărie întunecată cu panglică maronie , îl vedeam mai mereu trebăluind aplecat deasupra brazdelor sale , care erau mereu bine îngrijite . Şi tare-mi plăcea că nu mă ischitea şi nu-mi zicea vreo vorbă decât dacă îl salutam sau îl întrebam ceva . Atunci , pe faţa-i stafidită , apărea agăţat de colţuri un zâmbet subţire ca un rid mai adânc peste care se rostogoleau câteva cuvinte mărunte de răspuns . Mereu îi plăcea să-mi dea ceva de prin grădina sa : struguri , roşii , lăcrămioare sau gălbenele ... după cum era timpul .
Odată , când mânca în faţa casei , pe o buturugă acoperită cu un ziar , şuncă , ceapă şi mămăligă , m-a îndemnat să le gust . Ce s-a mai bucurat când i-am lăudat , cu lacrimi în ochi de la ceapa cea roşie , bucatele !
Casa lui era mică , umbrită de sălcii şi de câţiva butuci îndrăzneţi de viţă de vie ce urcau până peste acoperiş . Dar nu era sărbatoare să n-o găsească proaspăt sulemenită . Cu o grămăjoară de lut îi acoperea nea Costache toate crăpăturile , le astupa , le mângâia , le nivela şi-i făcea casei faţa netedă , pe urmă cu puţin var acoperea peticele de lut să nu se vadă isprava . Şi-apoi cu lutul rămas mai mângâia temelia , treptele şi puţin de jur împrejurul casei , de parc-ar fi vrut s-o lipească bine de pământ , chiar de prima ploaie îi strica socoteala .
Am vrut să mă pitesc undeva şi ... gândul mi-a rămas aninat pe aici , prin grădina fără garduri şi cu o poartă secretă dinspre uliţă .

sursa foto