Elevul meu de-atunci

- Ştii cine a întrebat de tine ?
- ... cred că ştiu ... doar el întreabă mereu de mine , şi eu de el !
- Da . De atâţia ani zice la fel de câte ori mai trece prin sat : "ce mai face domnişoara învăţătoare ?" , de parcă n-a trecut atâta timp !
- ... n-o fi trecut .

Iar le-am spus unor elevi că ei sunt pentru mine ca nişte oglinzi .
- Şi cum vă vedeţi când vă uitaţi la noi , la cât suntem de proşti ?
- Singură , i-am răspuns fără să-i comentez întrebarea .
- Da' v-aţi simţit vreodata altfel ? a continuat insinuant elevul .
- Da ... am avut şi altfel de elevi .
- Adică mai deştepti ? Hî , hî , hî !
- Nu . Doar mai mici , mai amărâţi , lipsiţi de ipocrizie şi generoşi .

El era cel mai mic de statură şi cel mai slab la-nvăţătură . Deseori era murdar , neîngrijit . Ba mirosea a urină , ba avea păduchi , ba avea râie ! Caietele-i erau mereu mototolite , murdare şi rău mirositoare . Şi totuşi tare-mi era drag , cu toate că mă supăra cel mai mult . Cred că nici el nu voia să-i iasă aşa socoteala cu mine , se vedea că-i părea rău .
- Tu pricepi că vreau să nu fii prost ? Îmi eşti atât de drag că te las repetent , să mai înveţi , dacă nu mă asculţi şi nu faci ce-ţi spun ! Pricepi ?! mă trezeam ţipând cu furie la el . Mă privea speriat şi încântat , dând din cap a ascultare . Şi asculta .
Despre mersul înainte pe drumuri colţuroase cred c-am învăţat ceva şi de la el , că des îmi amintesc ochii lui bulbucaţi cătând înspre mine , apoi pe undeva în jurul meu departe , în timp ce cuvintele începeau să i se rostească din ce în ce mai molcom . Şi aşa doi şi cu trei făceau ... oricât , dar foarte rar şi târziu cinci . Apoi ochii reveneau într-un târziu înspre mine , nedumeriţi şi senini , topindu-mi supărarea . Şi prin caiete literele lui se pierdeau de firul propoziţiei şi se duceau pe alte rânduri , devenind din ce în ce mai dolofane şi deformate de-ajungeam şi eu să casc ochii mari în faţa lor ca să cuprind povestea.
Locuia într-o casă din paiantă , îngrămădită pe la mijlocul unei uliţi noroioase , împreună cu mai mulţi fraţi . Tată nu ştia să fi avut , dar mama lui găsise un bărbat cu care să împartă greul . Omul ăsta era mai mult beat , totuşi el îl îndrăgea şi era mândru că-l are în casă alături . Îi plăcea să-mi povestească mereu câte ceva : " am mers cu tata meu de-acuma la câmp , la udat , la prăşit ... ! " , " tata meu de-acuma a zis ... " . Şi mie tare-mi plăcea să-l aud cu " tata meu de-acuma " . Ca şi cum era o problemă ce se putea rezolva mereu în prezent .
Necazurile veneau peste el într-o curgere continuă , netulburată , aşa cum se-nlănţuie ziua cu noaptea . El le privea cumva ... cu răbdare . S-a bucurat cuminte când i s-a mai născut un frate şi s-a necăjit mocnit când a murit asfixiat , fiindcă mama lui a uitat oala cu cartofi la fiert pe sobă şi a plecat la câmp . " Tatal lui de-atunci " a plecat . Nu şi-a pierdut cumpătul când instalaţia electrică din casă a luat foc şi a stins flacările după ce a scos siguranţele din tablou ! De la el ştiu acum că aşa trebuie ! Era doar în clasa a treia !
Era descurcareţ . Mă speria când îmi povestea multe . Se ducea cu maşini de ocazie undeva într-un sat de munte , la o depărtare de aproape o sută de kilometri , la o mătuşă . Mă liniştea spunându-mi că ştie el cum să vorbească cu necunoscuţii . Matuşa aceea l-a scăpat de râie ungându-l cu seu şi balegă de oaie ! Îmi spunea că va pleca în Anglia când va fi mare , să repare maşini . Nu credeam că se va întâmpla , dar îmi făcea tare bine să-l ascult , parcă mă obliga şi pe mine să visez . Îmi amintesc de el de multe ori când îmi este greu . Şi-a împlinit dorinţa .
Să ai drumuri cu bine , copile !