Construcţii auxiliare

De multe ori , când mi-e greu , mă întorc cu gândul către unii dintre profesorii mei .
Nu era frumos . Scund , slab , cu faţa mereu obosită şi ochii încercănaţi , l-am văzut schiţând câte un zâmbet doar când cineva venea cu o idee nouă . Atunci bucuria-i mocnea într-un rictus din colţul buzelor îngălbenite de tutun .
Era carismatic .
Nu respecta tiparele desfăşurării unei ore . Era un nonconformist . Chiar fusese mutat disciplinar ( mulţi dintre profesorii mei au fost mutaţi disciplinar !) Cu toate acestea ... era considerat unul dintre cei mai buni !
Des ajungeam să mă tem că nu va mai şti să rezolve problema . Provoca şi trăia cu noi emoţia din faţa tablei . Se putea întâmpla ca ora să se termine undeva ... la mijlocul drumului ...
Construia cu grijă pentru detalii , mai mereu încercam să desluşesc un mesaj ascuns în felul în care conducea rezolvarea . Şi acum îmi este greu să cred că se poate povesti aşa , cum reuşea dumnealui , despre o problemă de matematică .
După ce ridicam figurile din plan în spaţiu , ne-apucam să le secţionăm , să le spargem în fel şi chip . Îi plăcea . Dar cel mai mult îi plăceau construcţiile auxiliare . Îi plăcea să ne vadă germinând construcţii auxiliare , cum preluam controlul în spaţiul figurii . Parcă nu mai conta rezultatul , totul era să descoperim construcţia cu care să spargem spaţiul în bucăţi controlabile şi eventual ... să-l construim altfel .
Nu toţi l-au îndrăgit . Într-o zi a venit cu ochii învineţiţi . Fusese bătut de foşti elevi de-ai săi în spaţiul întunecat dintre blocuri .
Noi am fost toţi cuminţi si isteţi . În spaţiul orei am reuşit să ne reconstruim zâmbetele . Da ... ne-a zâmbit .
Eram puternici !
Uite ... şi-acum !
Cu stimă ,
...