Banalități

O jurnalistă îl tot îndeamnă pe un erudit în ale psihicului să recomande niște cărți de căpătâi, ca să devenim fericiți după ce le-om citi. Specialistul evită să dea sfaturile așteptate, dar d-na nu pricepe de ce, vrea titluri, recomandări din partea unui asemenea om priceput, ca și cum i-ar cere pastile sau suplimente alimentare. Ce privire îngăduitoare și nedumerită are invitatul! Îi explică mult prea subtil că este bine să citim autori cu care rezonăm, printr-o astfel de amplificare a emoțiilor am vedea vedea mai clar înlăuntrul și împrejurul nostru și nu ne-am mai regăsi atât de singuri.
Probabil de aici și starea asta de împăcare când citesc din ”Jurnalul banalității”- de Marian Nazat.
Citesc în porții mici, să nu se termine repede.
”(...) mă întreb, adesea, la ce-i bună cazna mea? Cuvintele mele n-au schimbat nimic vreodată, ele au căzut în gol, de cele mai multe ori fără să facă zgomot. Le-a înghițit nepăsarea celor din jur.”
Între pastiluța de trezire și cea de mă adoarme, banalitățile șlefuite capătă rost, dau stare de bine. Și câți dintre noi n-au nevoie?