Ancoră

     Debusolarea mulțimilor de pe stradă s-a întins contagioasă până-n clasă, de parc-ar fi fost ”ferestrele sparte”. 
-Să-mi bag pa! strigă cu sete individul care s-a declarat pasionat de istoria lumii. Fetele din jurul lui chicotesc cu admirație. Ştie că se va transfera în al doilea semestru, crede că la un liceu mai bun, așa că nu prea îi pasă de ce se-ntâmplă până atunci. Saboteaza orele cu impertinenţă, se distrează pe seama/profilor. Săraca istorie.
-Chiar nu poţi să taci ? Chiar nu-ți este ruşine?! întreb aiurea, doar e pauză și măștile se aruncă, ce-aș vrea? Ar fi trebuit să stau la locul meu, în/cancelarie.
-Ei! Eu să fiu sănătos!
     Reîncepem ora. De data asta este/dirigenţie.
-Nu o vrem şefă. E o/canceroasă! acuză o domnișoară. După ea mai mulţi încep să se ridice și vor să vorbească. Își saltă umerii, vocile, sprâncenele și încep înghiontindu-se la vorba cu curaj:
-Este ca un cancer pentru noi. N-o vrem! este mesajul.
Victima privește în jos. Încerc să explic mulțimii, dar mulțimea are și ea ceva: este multă și hotărâtă:
-Vrem schimbare!
-Schimbați-vă! Unde vă credeți? În Piața/Constituției? Ce aveți cu ea de o jigniți? Este șefa clasei de mai puțin de-o săptămână!
-S-a știut de aseară că se va face balul peste două săptămâni și nu ne-a anunțat până acum!
Greu.
    Spunea astăzi un psihiatru la televizor că diagnosticul este: traumă națională, cu multiple manifestări și în valuri repetate.
Mi-aș fi dorit ca elevii/să refuze participarea la/bal, să ceară donarea fondurilor către spitale, să nu mai participe la kitsch-ul organizat de primărie, probabil ca să mai clătească niște bani, că doar nu de grija educatiei în club.
     Prin gemul spart pătrunde sunetul strident al unei ambulanțe. Sau e doar aerul rece?!

sursa foto