Autograful

Bluza roz-mov , eşarfa turcoaz , blugii albaştri , geanta maro , bocancii şi haina __ negre , fardul auriu ... asta e , nu că-mi place , dar nici nu prea am de ales .
Încurc autobuzele şi o apuc aiurea . Mă întorc . Alerg . Ajung . N-a început încă .
Pitesc eşarfa într-un buzunar , geanta sub haină şi intru ... în rând cu lumea .
Este deja aici şi-şi salută prietenii .
Mă strecor uşor şi repede printre rafturi , printre domnii eleganţi , masivi şi sobri . Ce mulţi sunt ! Sunt puţine doamne , iar cele care sunt dau impresia că-l cunosc .
Găsesc cartea şi vreau întâi s-o plătesc . La casă este un domn vedetă moderator de show păcătos . Mi-amintesc că deja-s supărată pe el . Cred că mai este doar un minut până începe . Are un teanc de cărţi . Plăteşte cu cardul , tastează , semnează , casiera este amabilă , îi zâmbeşte ... rabd . Domnul ce-l însoţeşte pare şi el vedetă . Mi-a observat nemulţumirea şi mă fixează cu privirea . Scârţ ! Să fie sănătos ! Au plecat . M-ar fi mirat să participe la eveniment . Nu-i cu muieri .
A început . Am pierdut primele fraze . În jurul autorului este deja un zid de fotografi şi admiratori . Mulţi par a-i fi colegi de breaslă avocaţească şi câteva figuri cred că le-am mai văzut la televizor .
Augustin Buzura laudă "disperarea" autorului şi ne reaminteşte că e datoria noastră să găsim soluţii . Fiecare face ce poate ...
În primul rând , printre fotografi , Mitică Popescu ascultă precum un elev cuminte . Pare şi senin , şi trist , şi detaşat , şi împăcat , şi frumos , şi cald , cu "deznadejdile amorţite" . Nu-i fac poză . Parcă-i păcat să-i tulbur starea cu lumina blitzului . E mult mai frumos decât la televizor !
Hei ! S-a şi terminat ! Am uitat să ascult ce se vorbeşte !
Începe sesiunea de autografe . Nu mă impresionează autografele , dar vreau să mai simt că fac parte din această mulţime târâş care caută ...
Ne asteptăm rândul . Suntem cam înghesuiţi , ca-n troleibuzul cu care merg spre şcoală .
În stânga mea este un domn în vârstă . Pare general în rezervă . Ne privim . Dumnealui cam dur . Cred că amândurora ni se pare ciudată alăturarea noastră în acest rând . Până la urmă şi dumnealui pare să mă accepte şi-mi zâmbeşte reţinut :
- După dumneavoastră ! şi mă lasă pe mine să aşez cartea în faţa autorului care-mi cere :
- Numele dumneavoastră !
- Nu contează ... , îngaim .
Îmi zâmbeşte cu o blândeţe categorică , inchizitorială ! N-are timp de pierdut . Răspund . Scrie autograful . Degetele lui îmi par alungite şi fragile . Parcă observ şi un uşor tremur .
Costumul lui pare negru , pantofii îi sunt maro şi cămaşa are dungi roz . Înseamnă că am avut o ţinută corespunzătoare la eveniment ! Chiar şi fusta de pe coperta "Romaniei târâş" este roz .
Cred că datorită lui Marian Nazat am mai scăpat de nişte complexe .