E frig și îngheț ușor. N-aș avea cum să mă îmbrac mai gros. Mă duc în fiecare zi să fiu alături de ceilalți nemulțumiți din piață. Plec mereu cu părere de rău că-i las acolo.
„Jos Tăriceanu,/ Dragnea și Grindeanu!” strigă mulțimea. Zic și eu la fel, ce-i drept cu mai puțină vlagă, dar cu multă supărare. Din cât e neamul ăsta de mare, doar pe ăștia i-am găsit de pus în frunte.
Ca la școală, din câți au dat concursul de șef general, l-au pus mai departe pe ăla care nu a promovat și nu-i vreunul care să poată striga ceva, fiindcă regulile doar ce s-au schimbat. Și cum se mai propagă efectele!
Dacă de jos în sus nu se mai poate schimba nimic, apoi s-o luăm de sus în jos, zic.
Scandăm. Disting un țipăt tânguitor. Îl caut în jur degeaba. E doar un hotărât: „Hoții! Hoții! Hoții!” Mă uit înspre luna rotundă și senină cu năduf. Lângă ea, o gașcă de pescăruși se-nvârte în cercuri largi deasupra mulțimii. Ei strigă. Aripile albe fâlfâie lin deasupra noastră, pe albastrul ca de cerneală. Scandăm uitându-ne pe sus până dispar în noapte.
Plec. Am înghețat așa de tare încât parcă nu-mi mențin bine echilibrul și nici gândurile nu mai mișcă. Fixez ca țintă gura de metrou și înaintez ca un robot. Un bătrân a căzut pe trotuar și oamenii se adună în jurul lui. Un bărbat anunță că va suna la salvare. Nu mă opresc. Tremur de frig, destul de urât, bine că-i noapte. Spuneau la știri că unei persoane de la manifestația din Cotroceni i s-a făcut rău și a fost preluată de SMURD. Poate că o fi și pe aici. Mă răsucesc și ochesc peste două străduțe ciudățenia pe care scrie POMPIERI SMURD. Alerg printre mașini și ajung lângă cabină. Stau și mă uit aiurea la geamurile dincolo de care nu-i nimeni. Vin doi tineri din urmă, urcă pe treptele laterale și bat în geamul ușii. Asistenții deschid și pleacă în ajutor.Încă mai am reflexe bune, doar câteva mici ajustări ar fi necesare.
sursa foto1
sursa foto2
