Identităţi - partea a III-a

În sfârşit , iar sunt cineva ! Am buletin . E frumos . El , buletinul . Bine ... şi să fii cineva .
Adevărul e că ... nu mă regăsesc . Mă uit cu Google/maps la satul indicat în adresă . Nu se zăresc decât chenare verzi şi maronii , dar eu am apucat să-l văd câteva minute şi-n realitate .
- Hai , măcar să ştiţi pe unde-aveţi adresa ! spune râzând blând .
Şi tăiem câmpia drept . Atâta verde crud la un loc nu-mi amintesc să fi văzut . Firele au aceeaşi nuanţă , aceeaşi înălţime , doar plopii înşiraţi de-a lungul drumului sparg semeţi volumul de verde .
- Am plantat şi eu câţiva pe aici cu învăţătorul când eram elev , zice mândru şi nostalgic .
Satul e bucălat . Da , dar nu e dolofan , e doar bucălat şi miroase a primăvară . Are câteva coame între care s-au adunat nişte ochiuri de apă pe care plutesc raţe şi ... lebede !
- Nu le-a deranjat nimeni şi-au rămas la noi , ne explică simplu omul . E obosit , prăfuit . E îmbrăcat într-un trening uzat şi e încălţat cu papuci de plasic . Omul ăsta e ... e normal , dar nu-i ca oamenii obişnuiţi , adică e în regulă dar ... e altfel decât cei pe care-i ştiu , adică ... nu oricine te-ar ajuta să obţii un act/de/identitate . E ... un om ... simplu ... de pe o uliţă ...