Pustiiri

În perdeaua verde , la care-mi plăcea să mă tot uit printre gratii , a apărut o gaură cu cioturi şi ziduri soioase de bloc .
Un domn , cu scară lungă şi fierăstrău nou-nouţ , a tăiat doi copaci din dreptul geamului meu , pentru că păsările ce se aciuau prin ei se găinăţau pe maşina dumnealui .
Le-a lasat tulpinile suficient de înalte , câinelui său îi place să-şi facă zilnic nevoile pe ele .
Frunzele rămase prin ceilalţi pomi s-au clătinat un timp a jale , în sus şi-n jos . Acum stau încremnite de pârjol .
Prin gaură intră hăhăieli , manele tânguite şi miros de mici pârliţi pe gratarele improvizate între blocuri , la umbra celorlalţi copaci rămaşi vii .
Sunetul fierăstrăului tăind lemnul viu mi-a rămas în memorie continuînd să ciopârţească la întâmplare ce-o găsi ...

sursa foto

Prietenii

Cu o veselie discretă s-au aşezat lângă mine să-mi dea lecţii de vacanţă despre prietenie , chiar dacă nu suntem de aceeaşi parte a coliviei !

Atingeri

Orbecăind

Poate că vestea cea bună ar fi că am luat cea mai mare notă la disciplina pentru care am concurat . Dar nu-i a bună , pentru că nota este sub şapte . Cu alte cuvinte sunt un fel de chioară în ţara orbilor . Bănuiam !
Este pentru prima dată când particip la acest tip de concurs pentru această disciplină . Am observat că de mai mulţi ani rămân aceste posturi libere , pentru că nu se prea trece de pragul notei de şapte . Dacă în ditamai ţinutul nu găseşti pentru un anumit domeniu măcar un singur prof care să ia peste şapte ... naşpa ! Înseamnă că suntem mulţi neghiobi . Sau că nici nu suntem . Nu ?!
Nu-i putem învinui pe cei care caută sau instrumentele cu care caută ! Nu-i corect aşa ceva ! Trebuie să ne recunoaştem limitele dacă vrem să le depăşim .
Nu cred că evaluatorii au un interes ascuns în a păstra ani de zile posturi neocupate pentru redistribuirea orelor în cadrul catedrelor . Şi nici nu pot să cred că instrumentul de evaluare n-a fost conceput corect în privinţa validităţii , fidelităţii şi obiectivităţii în măsurare şi că nu-şi mai îndeplineşte bine funcţiile , având chiar efecte negative .
Poate că ar trebui importaţi profesori ! Poate că ar trebui închise unele şcoli ! Chiar şi multe facultăţi ! Oare cine ar mai trebui să-şi pună întrebări în legătură cu asta ?! Pfff ! În afară de mine ! Eu mă chinui să scap de răspunsuri . Mă otrăvesc .
Dar mă gândesc la sutele de elevi ce vor avea astfel profesori , ca de-alde mine . Îmi pare rău pentru noi toţi . Eu mi-aş fi dorit să le pot oferi un exemplu mai bun , dar ... atâta pot ! Am obosit iar .
Rămâne pe altădată ! Sau pentru alţii !
Nu-i aşa ?

Asta e ...

Resturi

Motto :
“În loc să pregătim mecanici auto, tinichigii şi ospătari , ne facem toţi filozofi .” – Traian Basescu

- Dar de ăia pentru "tinichigii" nu strigaţi ?! întreabă trist domnul grizonat de lângă mine . Are o privire blândă deşi ochii săi au cearcăne adânci .
- Şi pentru ospătari ?! îi şoptesc în mintea mea necazul , încercând să-i susţin demersul măcar cu privirea şi gândul .
Nu-i răspunde nimeni , dar îşi păstrează calmul şi atitudinea demnă .
Mă întorc din când în când şi mai caut cu chipuri care să mă liniştească . Spre margine mai este un domn înalt , cu barba nerasă de câteva zile şi cu privirea rătăcindu-i nehotărâtă când pe un ziar mototolit , când spre ceilalţi . Nici dumnealui nu îndrăzneşte să spună ceva .
Avem vârste apropiate . Ne ţinem cumva pe la margine . Ne uităm amărâţi unii la alţii şi parcă plini de ruşine ne mutăm privirile în alte părţi când ni se întâlnesc .
Stăm îngrămădiţi în petecul de umbră de lângă zid . Mulţi sunt nervoşi , isterici , unii tineri , alţii în vârstă . Suntem o adunătură de chinuiţi , amărâţi , prăfuiţi , batjocoriţi . Părem rataţi . Ne studiem unii pe alţii cu milă , cu silă , cu ... înţelegere ?! Suntem trişti . Ne chinuim să trecem iar pas cu pas prin etapele găsirii unui loc de muncă pentru anul care va veni .
- Oamenii ăştia ! exclamă nemulţumit un fercheş agent de pază . Daţi-vă la o parte ! Parcă sunteţi de pe vremea lu' Răposatu ! strigă dirijându-ne în stânga şi-n dreapta ca să-şi facă loc prin mijlocul mulţimii . Parcă staţi ca pe timpuri la butelii sau la carne !
La uşa la care aşteptăm apare directorul unităţii şcolare . Ne ceartă . Zbiară . Schimbă regulile intrării . Adică el va hotări ce şi cum ... că altfel închide uşa ! Şi-atât ! Şi cică n-a mai văzut aşa hal de profesori ! Eu am mai văzut directori ... în halul lui ! Avantaj ... eu !
După câteva ore , gloata se împuţinează . Eu am rămas încă lângă ziduri . Şi domnii aceia care-mi plac ! Mă consolez cu îndrăzneală : cine se aseamănă ... se adună pe lângă ziduri !
Ce-or fi predând ? Poate istorie , religie ?! Nu . Aceia au fost deja strigaţi . Mate , fizică , română , sport __ nu-s aici . Au intrat şi cei de geografie , de arte , de economie , de consiliere ...
Nu ... sigur nu pedau aceleaşi lucruri ca şi mine ! Sunt prea ... frumoşi pentru aşa ceva !
- Ei , hai să intre şi filozofia şi ... restul ! răcneşte din prag directorul privindu-i ironic pe cei doi domni încă răbdători .
Aaa ! Erau filozofi ! Bănuiam eu ...
Şi uite-aşa înaintăm ... şi ce puţini suntem şi câte resturi pentru noi !