Tânărul/prof. perseverează, s-a făcut roșu și-mi zâmbește ca un curcan iritat în pantlonii săi mulați din stofă. Mi-e greu cu indivizii care-mi zâmbesc provocator în timp ce mă supără. Îmi par în mare neregulă. Continuă:
-Eu îi înțeleg de ce nu învață. Eu recunosc, eu dacă aș avea doi de doi și-un trei la o/disciplină, n-aș mai/învăța, sincer! și iar dă ușor semeț din capul înroșit și bucălat.
Tac și-i spun că-i prost în gând. Dar zic după ce-mi revin din uimire și îngrijorare:
-Foarte rău!
-Ați putea să le puneți întrebări în așa fel încât să răspundă și ei. Să fim serioși, toată lumea știe cum se pot pune întrebările!
-Eu nu pot pune întrebări cu ... nu-i așa-i că ... trebuie să învețe să argumenteze ...
-Dați-le note pe un desen! Pe un referat! mă instruiește în continuare în mijlocul cancelariei, cu voce tare, trimisul/bisericii în învățământ. Nu se poate să aibă atâția note rele! Doar n-o să-i lăsați/corigenți sau repetenți!
Ceilalți din jur își văd de altele, toți par a fi preocupați de orice altceva decât de noi. Toți stau bine cu milostivenia. Bine, mâine rezolv. Încă nu știu ce le-oi da să deseneze, dar vor lua toți un rând de note mari și nici nu vor mai avea de discutat prea multe cu mine, fiindcă eu nu mă pricep la desen.
Nu-i așa că toamna asta a venit prea devreme?
2 comentarii:
deci mai vii cu ganduri...
:) ce-i drept mi s-a părut greu, parca nu mai am putere să le scot la lumina, stau pitite, obosite;
dar imi era dor sa te aud, Moșu :)
Trimiteți un comentariu