Copacii

Am revenit de cinci zile , dar n-am fost în stare "să dau ochii cu lumea" ___ o stare de încremenire bolnăvicioasă , o depresurizare nereuşită . Probabil că ritmul satului a reuşit să altereze ritmul meu şi-aşa destul de chinuit .
Nimic nou . Praf . Cald . Puţinii oameni întâlniţi ___ îmbătrâniţi , cocârjaţi , uitaţi , necunoscuţi . Câteva maşini străine mergând încet printre bolovanii dezgoliţi , probabil cu rude venite din străinătate la cei tot mai puţini rămaşi prin casele tot mai dărăpănate . Până şi pământul a îmbătrânit , nu mai rodeşte ca altădată .
Am vrut să vă arăt salcia care-mi plăcea de când mă ştiu . Era crescută între cimitir şi curtea şcolii , cu trunchiul şi rădăcinile împărţite egal de-o parte şi de alta a gardului pe care-l rupsese . Dar nu mai era , n-am mai găsit-o . Timpul a trecut şi pe aici . Au refăcut gardul .
-Ce face mama ? De ce stă aşa ? De când se uită la ceva ... !
-Gândeşte , îi răspunde bunica . Aşa e mama ta .
Mi se pare că desluşesc o nuanţă ironică , de multe ori nu i-a plăcut cum gândesc , nici salcia aceea . Nu i-au mai plăcut nici plopii de la poartă , nici pinii din faţa casei , nici nucii din grădină , nici alţii . I-a tăiat pe rând . Bieţii copaci ! Crescuseră în locuri nepotrivite , hotare nedorite . Mie mi-au fost dragi . A plantat alţi copaci , pomi fructiferi . Dar pe ei nu-i prea cunosc , nu-mi spun mare lucru , nu prea au rod .
-La ce te uiţi ? mă întreabă copilul .
-La nimic .
-Şi-atunci de ce stai şi te uiţi aşa ?!
-Poate o să văd ceva !
Râde răcoros .