duminică, 3 august 2008

Foarfecele

Grijile-mi foarfecă proaste , de-a valma , orice le vine în cale .
Mi s-a întâmplat de câteva ori să uit unde locuiesc . Nici n-ar trebui poate să fie de mirare , stau cu chirie şi schimb des locuinţele . Stau prin case care-mi înghit poveştile şi nu-mi păstrează nimic . Câteva clipe n-am ştiut încotro s-o apuc , n-am mai ştiut cum arată casa către care trebuia să mă îndrept , ca şi cum fusese decupată imaginea din memorie .
Cineva mi-a spus să mă gândesc la un spaţiu în care stau mai mult , şi să încerc apoi să-mi amintesc detalii ( mi-a sugerat bucătăria !) . Scârţ! Nimic .
Senzaţia aceea de gol , de răscolire disperată în memorie încercand să mă agăţ de ceva ... n-am uitat-o !
Îmi plac frunzele ... pe ram ... de mesteacăn ... cu spaţii de foşnet răcoros ... decupate de vânt ... de n-aş uita ...
Da ... uite-acolo am să-mi pitesc adresa ... foarfece afurisit !

Niciun comentariu: