Praguri

Probabil că am şi eu un fel de noroc ... Când mi-e greu , găsesc fragmente din gândurile altora şi cioburile-mi se lipesc .
Spune Tudor Octavian :
"Astăzi sunt trist. [...] Mă apucă dorul de oameni pe care nu i-am cunoscut, le simt lipsa, ca şi când m-aş fi născut şi aş fi devenit om întreg în preajma lor şi datorită lor."
Da ... mi-a adus aminte de B. Elvin , un scriitor despre care nu am auzit vorbindu-se şi despre romanele căruia n-aş mai putea povesti nimic . Le-am uitat poveştile . Dar n-am uitat starea , surprinderea adolescentei care eram , senzaţia că cineva ştie algoritmul după care-mi colindă gândurile , că cineva mi-a anticipat devenirea şi-o priveşte cu înţelegere .
"Sufăr aşadar de un decalaj afectiv, du­blat de unul istoric. [...] Aşa e făcut omul, să simtă şi pentru cauze obscure, să nu ştie de la ce i se trage. Fie pentru că n-a învăţat ce-i trecutul în şcoală, fie că n-a avut profesori care să-l deprindă să vadă adevărul despre tot ce urmează să li se întâmple lui şi omenirii, privind stăruitor înapoi."
Sunt praguri pe care nu ştiu să le depăşesc . Dar uneori simt mâinile întinse a mângâiere peste timp şi spaţiu către mine , şi gândurile-mi se deznoadă într-o curgere lină spre liman .
Ce-i ăla , prag ?! Pfff ! Nu-i .