Se ridică din ultima bancă şi vine ameninţător spre catedră .
- Iaaaa , stai aşa ... , rosteşte furios .
Am mai văzut asta . De multe ori . Se apleacă peste catedră spre mine . Tremură . Vrea să ştie de ce l-am ascultat şi de ce i-am dat 2 . Îşi ridică umerii şi îşi înfoaie braţele . Vrea să lovească .
Ciudat . Ce-o fi cu mine ? Nu simt teamă . Nu simt nimic . Parcă m-am desprins de mine .
Îi explic încet , rar , stins , rece .
Îşi îndeasă pumnii în buzunarele blugilor verzi , mulaţi pe picioarele subţiri , cu fund căzut şi larg . Îi îndeamnă şi pe ceilalţi la revoltă . Face semne obscene şi-şi aşază picioarele pe scaunul alăturat .
Sinistru spectacol . Prost . Ridicol . Nimic nou . Mai dau doi de 3 .
Nu-mi place liniştea mea . Parcă-i lipsită de viaţă .
- Vă înţelegeţi bine cu ei ? La mine au numai note rele ! îi mărturisesc în timp ce nu mă pot opri să-i urmăresc pe câţiva din elevii care lucrează . Au o atitudine docilă , chiar slugarnică .
- Da . Eu ştiu cum să vorbesc cu ei , îmi spune încrezător mentorul/lor din unitatea/comercială .
- 
...şi eu ştiu ... 
, mă trezesc apărându-mă prosteşte .
- 
Eu sunt crescut după blocuri ! Le spun : "Bă , mânca-ţ-aş ! Îmi merge bine mie , îţi merge şi ţie ! Câştig eu ... câştigi şi tu ! [...] "
- ... eu ... nu ...
Nu-i deloc sigur că i-ar merge cuiva bine de m-ar asculta . Deloc sigur . Dacă ajunge ca mine ?!
joi, 24 februarie 2011
Incertitudini
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
la toate povestile astea ale tale un ochi plange altul zambeste; realitate cruda... presarata cu sare...
chiar in ziua cand s-au intamplat astea , la ultima ora , un elev mi-a zis ca privesc "asa ... " , adica ciudat . era un elev dificil care a rezolvat ce i-am cerut , pentru prima data , fara scandal . chiar am simtit lacrimile stand ascunse , ca m-a facut sa rad . :)
In dimineata asta mi-am amintit de textul citit la tine. Mi-am zis in sinea mea ca ti-ai descoperit punctul critic, dreptatea si increderea. Apoim mi-am amintit de un asemenea punct critic de-al meu: lucram la spital, in fiecare toamna sosea o generatie noua de asistenti medicali. Inaintea sosirii lor "miscam" la cerere asistentii vechi, adica fiecare se orienta pe sectia mai apropiata lui. In cabinetul de ortopedie lucrau doi medici turbati iar asistentul medical era un tanar politicos care le suporta astora toanele si se macina in interior cum macina o moara bulgarii de sare. Am vrut sa-l ajut pt ca statea de mai multi ani acolo si numai lui nu i se aproba transferul pe alta sectie. Directorul medical era seful de la chirurgie, un om dur care vorbea in genul asta, citez "iti trag un picior in p**da de-ti cad toti flocii...".Asa ca strategia mea a fost sa-l mut pe tipul asta folosindu-ma de directorul mare. Sigur, n-a durat mult pana am primit telefon din blocul operator. Nu pot sa-ti spun cu precizie ce zicea pt ca urla prea tare si nu intelegeam. Auzeam numai supararea, orgoliul ranit pt ca "l-am sarit"...Am inceput sa strig peste el, la fel de tare :)) astfel, ca sa ma poata auzi, a trebuit sa scada treptat tonul, iar eu scadeam tonul odata cu el, pana cand am ajuns sa vorbim normal si mi-am sustinut punctul de vedere pana la capat, cum ca tanarul sufera o mare nedreptate numai din cauza ca este un om cu bun simt. In mod paradoxal, daca pana atunci ma tutuia, de atunci incolo mi s-a adresat numai cu dumneavoastra si cu mare respect. Iar baiatul a ramas mutat.
Uneori manifestarea incerderi si a dreptatii in noi duce la un rezultat bun, la un "castig".
Apreciez framantarile tale, sunt de bun augur pentru noi ceilalti, lumea se schimba prin noi insine, mai intai cu noi apoi incet si ceilalti.
Putea foarte bine ca in tine sa se instaleze "ne-simtirea", dar tu alegi calea cea mai dificila, dar mai bogata.
Ochiul tau care rade recunoaste o victorie :)
*incerderi=increderii
Sophie , daca zici tu ... :)
:))
zic, dar poate ca zic dupa mine.
spune , Sophie ! :)
eu de multe ori simt ca nu pot sa mai rostesc macar un cuvant si tare nu-mi place . atunci stau incremenita si astept cuvintele altora , doar-doar le-or tine locul alor mele ...
Trimiteți un comentariu