Toanta

Umblă aşa pe străzi , liberă , pestriţă , gălăgioasă , despletită , cu mii de capete colorate şi o face pe deşteapta . Fir-ar ea să fie de toantă ! N-ai cum s-o prinzi şi ce să-i faci . Dar măcar câteva capete tot i-oi suci eu . Uite-aşa , eu ! Şi intru în clasă c-o falcă-n cer şi una-n pământ .
- Sunt supărată ceaţă ! îi anunţ prevăzătoare , rămânând în picioare , gata să înşfac de guler pe oricine mi-ar sta împotrivă .
- Se vede ! îmi confirmă indiferentă o voce colectivă .
- Iar am întâlnit-o ! Traversam străzile unei intersecţii . Trei băieţi , cam de 13 ani , au împins grăbiţi , gălăgioşi , nepăsători , un domn ce mergea liniştit spre trotuar . Domnul s-a dezechilibrat puţin şi le-a spus să fie mai atenţi . Ajunşi pe trotuar , l-au încolţit şi-au început să schelălăie ca niste caţelandri tembeli : " să-mi/bag.../să-mi/bag.../tra , la , la , să-mi/bag... /să-mi/bag .../tra , la , la ... !" Domnul i-a apostrofat blând , înroşindu-se : " Nu vă este ruşine ? Sunteţi destul de mari ! " Ce credeţi că s-a întâmplat mai departe ?
- A sărit opinia publică ! Au sărit oamenii să le ia apărarea ! îmi răspunde vocea .
- ... de unde ştiţi ? întreb năucită , dezarmată .
- Da' aşa-i mereu ! Au zis că-s copii şi să-i lase-n pace , că el e om mare şi nu trebuie să se ia de ei . Nu-i aşa ?
- ... ba da . Am continuat să merg în spatele lor , aproape , în acelaşi ritm cu ei , că altceva n-am îndrăznit . Încurajaţi de ocrotirea străzii , băieţii prinseseră curaj , erau furioşi de ziceai că le crescuseră aripi şi coarne . Domnul a tăcut . L-au însoţit cu aceleaşi înjurături până ne-am pierdut unii de alţii în aglomeraţia de la metrou . Dumnealui n-a mai zis nimic . S-a uitat numai în jos . Era atât de amărât ! Şi nici n-am apucat să-i zic ceva ... îmi pare rău ... vă spun vouă ...
- Doamna , astea-s vremurile ! sparge liniştea un elev .
- Nu-mi spune asta ! Vremurile-s ale noastre , nu noi ale lor !
- Dooooamnaaaa ! Nu mai gândeşte nimeni aşa !
- ... cum aşa ... zic rău ?
- ... nu , dar ...