duminică, 28 februarie 2010

Lume bună fără număr _ partea a II -a

Discut câte ceva cu unul , desenez ceva împreună cu altul , dau câteva exemple ... nu prea merge .
Le place pe lângă pereţi , să stea rezemaţi de ei , sau lângă geam , să privească pe-afară .
Unele se machiază , se opresc doar dacă le spun să se oprească . Ripostează . Insist . După câteva clipe o luăm de la capăt . Nu mai vreau să le spun nimic .
Altora nu le văd faţa , stau cu spatele la mine . Sunt ocupate cu un joc de cărţi . Peste curelele cu diamante ce le încing fesele dezgolite , ies chiloţii tanga precum nişte sprâncene albastre sau roşii încruntate către mine .
Băieţii sunt irascibili , majoritatea sticlelor de Cola , de 2 l , de pe bănci sau de pe lângă ... sunt goale . Nu vor să renunţe la căşti , într-o ureche ţin o cască , cu cealaltă ascultă restul : colegele , colegii , poate şi pe mine .
Doar două fete mă mai privesc , dar parcă aş fi transparentă , probabil au pierdut şirul .
Nu mai pot . Nu mai vreau . Am obosit .
Tac .
E acelaşi lucru .
Nu se observă .
Pe rândul din mijloc nu-i nimeni . Mi se pare firesc să privesc la el , că m-ascultă . E atâta fără de rost ... e ca-n viaţă ... mi-e urât . Nu ştiu cum să înnod firul ... nu ştiu ... şi golul se cască pe dinăuntru cu trosnituri ... ca de crengi ... Cât gol ! Ei nu trebuie să ştie asta ...
- Nu vi se pare nimic ciudat ?
- Ba da . V-aţi supărat ! se întoarce nemulţumită către mine , doar ea întrerupându-şi jocul .
- N-ar fi ceva ciudat !
- Să ştiţi că eu vă auzeam vorbind şi deodată nu v-am mai auzit !
- Ai auzit o tăcere . Asta n-auzi mereu ! wink
- razz ... doamna , e frumos afară ! Nu ne interesează astea . Sâmbătă cântă/Salam !
- eekSalam?!!! tresare în mine o urmă de viaţă , deşi-mi vine "să mor io!" . La/Salam mă pricep . idea M-am documentat doar după ora de la cealaltă clasă .
- eek Da . Îl ştiţi ? Vă place ?
- Aţi văzut videoclipul cu/Salam/N-am avut şef ? Să observaţi mise-en-place-ul/mesei în faţa căreia cântă ! [...]
E linişte . Ce blânde par ! Au lăsat deoparte carţile de joc . Nu-mi place nici aşa !
- ... v-aţi uitat după mise-en-place în loc să vă uitaţi după/Salam ?! mă iscodeşte aspră eleva , bănuind manipularea .
- Deh ! ... vârsta ... profesia ...
- Salam/e cel mai bun ! Cântă din suflet . Are suflet mare ! mă lămureşte apăsat .
- eek ... din suflet ? Cum adică ? întreb curioasă şi încercând la rându-mi să-mi dau seama cum cânt .
- Adică poate să-ţi cânte orice : de joc , de dragoste , de jale , de parinţi , de voie bună ...
- smile
- eek
Pe lângă gard , pe lângă drum , pe lângă lumea bună , pe lângă suflete mari ... sună de ieşire !

Niciun comentariu: