Evadare

Gata. Au reînceput de dimineață și sub presiunea reprezentanților blocului au tăiat aproape toți copacii, nu și-au mai pierdut timpul cu crengile. Acum nu mai am niciun copac la geam și niciun motiv să mă mai uit spre ferestre. Noroc e c-au apucat unii să deseneze.





sursa foto

Crenguța de liniște

Gălăgie.
Toată ziua s-au tuns copacii, mai mult după cum au țipat vecinii, căci mulți și-au revendicat dreptul de a dirija crengile și trunchiurile din jurul blocului. Au ieșit mutilați, dezechilibrați.
Păsările n-au zis nimic, au fugit.
O vrabie s-a mai odihnit puțin pe cutia ventilatorului de aer condiționat, s-a uitat la mine, prin geam, cu reproș, apoi a fugit când iar se certau vecinii.
Măcar o crenguță să găsească aici.















sursa foto

Ancoră

     Debusolarea mulțimilor de pe stradă s-a întins contagioasă până-n clasă, de parc-ar fi fost ”ferestrele sparte”. 
-Să-mi bag pa! strigă cu sete individul care s-a declarat pasionat de istoria lumii. Fetele din jurul lui chicotesc cu admirație. Ştie că se va transfera în al doilea semestru, crede că la un liceu mai bun, așa că nu prea îi pasă de ce se-ntâmplă până atunci. Saboteaza orele cu impertinenţă, se distrează pe seama/profilor. Săraca istorie.
-Chiar nu poţi să taci ? Chiar nu-ți este ruşine?! întreb aiurea, doar e pauză și măștile se aruncă, ce-aș vrea? Ar fi trebuit să stau la locul meu, în/cancelarie.
-Ei! Eu să fiu sănătos!
     Reîncepem ora. De data asta este/dirigenţie.
-Nu o vrem şefă. E o/canceroasă! acuză o domnișoară. După ea mai mulţi încep să se ridice și vor să vorbească. Își saltă umerii, vocile, sprâncenele și încep înghiontindu-se la vorba cu curaj:
-Este ca un cancer pentru noi. N-o vrem! este mesajul.
Victima privește în jos. Încerc să explic mulțimii, dar mulțimea are și ea ceva: este multă și hotărâtă:
-Vrem schimbare!
-Schimbați-vă! Unde vă credeți? În Piața/Constituției? Ce aveți cu ea de o jigniți? Este șefa clasei de mai puțin de-o săptămână!
-S-a știut de aseară că se va face balul peste două săptămâni și nu ne-a anunțat până acum!
Greu.
    Spunea astăzi un psihiatru la televizor că diagnosticul este: traumă națională, cu multiple manifestări și în valuri repetate.
Mi-aș fi dorit ca elevii/să refuze participarea la/bal, să ceară donarea fondurilor către spitale, să nu mai participe la kitsch-ul organizat de primărie, probabil ca să mai clătească niște bani, că doar nu de grija educatiei în club.
     Prin gemul spart pătrunde sunetul strident al unei ambulanțe. Sau e doar aerul rece?!

sursa foto

2011/2015

-Acum?! Mai stăm și noi la o țigară...

Mă întorc din drumul spre ,,Ultimul/clopoțel” și-mi văd de treabă.

Când revin, este prea târziu, mulți au plecat și clasa-i vraiște: mese împrăștiate, sticle de plastic și pahare goale aruncate la întâmplare , resturi de biscuți și covrigei pe care nu i-a mai vrut nimeni.

Georgescu mă întâmpină cu un pahar gol:

-Luați și dumneavoastră ceva de pe aici. A mai rămas niște suc. Băi, puneți-i și doamnei niște suc!

O fată săritoare caută ceva printre resturi.Nu mai găsește.

Chiar aș vrea  să stau la povești, dar vorbesc între ei și-și fac planuri pentru noaptea ce vine. Trebuie să meargă într-un club în care se poate bea mai mult la un preț cât mai mic. Discuția este aprinsă, experiențele lor sunt diferite și bogate. Plec ușor, fiindcă nu-i pot ajuta cu nimic și sunt tristă. Așa mi-o fi felul. Mi-aș fi dorit să se întâmple cu totul altfel. Mă simt de parcă n-am știut să-mi fac temele, deși m-am străduit.

Firma de la care au fost închiriate robelele a făcut și diplome pe care elevii să le înmâneze diriginților la ultima întâlnire, doar că a mea a rămas în alb. Nu a scris nimeni pentru cine este și nici nu a semnat-o. Hârtie fără rost. O rup în bucăți mici și-o arunc.

S-a mai dus o promoție.   

Toamna va aduce un alt început. Este greu să-i mai dibuiesc rostul.

Sursa foto

Un gând

E arșiță. Miroase a brad uscat.

Mă opresc. Mintea-mi merge greoi, deseori se opreşte și ea. Mi-e necaz de la soare, de la vârstă, mi-e necaz c-am uitat unde să caut și nici brazi nu văd.

Ar fi trebuit să fie pe cărarea asta, undeva spre stânga, dar nu mai știu unde să mă întorc spre stânga. Poate nu-i asta cărarea. Sau pot ajunge și de pe asta dacă o iau la dreapta pe undeva? Mă mişc din loc iar. Mă zăpăceşte labirintul de cărărui și nu dau de capăt. Măcar mi-am dat seama că mirosul de se tine scai vine de la coroanele uscate. E îndesat cimitirul de arșită cu aromă de brad uscat.

Ar trebui să plec, mă supăra că nu mai ştiu. Înmormîntarea a fost iarna, poate ar trebui să vin iarna și atunci aș recunoaşte aleea. Am să las florile. Unde? În soare?

Mă întorc la cărarea principală și o iau de la capăt. Oare de ce nu sunt nişte hărţi? Mai păţesc și alţii așa? Ştiu ca avea două vaze de marmură cu pereţii arcuiți prelung. Nu mai caut după cărare sau după nume, caut după vaze și găsesc!

Las apă, flori și un gând bun la mormântul d-lui profesor.

Îndemnul de-a porni, de-a schimba, fiindcă toate au un început ...a făcut să pară drumurile mai uşoare, fireşti. Chiar și sfârșitul are un început, e firesc, nu-i nimic de speriat, asta gândeam văzându-i chipul rămas de-un senin înghețat.

E arșită. Mă întorc. Ştiu drumul. Gându-i răcoritor.

Miroase a asfalt încins și oraşul pare gol.

 

Sursa foto

Gând de mai

Tânărul/prof. perseverează, s-a făcut roșu și-mi zâmbește ca un curcan iritat în pantlonii săi mulați din stofă. Mi-e greu cu indivizii care-mi zâmbesc provocator în timp ce mă supără. Îmi par în mare neregulă. Continuă:

-Eu îi înțeleg de ce nu învață. Eu recunosc, eu dacă aș avea doi de doi și-un trei la o/disciplină, n-aș mai/învăța, sincer! și iar dă ușor semeț din capul înroșit și bucălat.

Tac și-i spun că-i prost în gând. Dar zic după ce-mi revin din uimire și îngrijorare:

-Foarte rău!

-Ați putea să le puneți întrebări în așa fel încât să răspundă și ei. Să fim serioși, toată lumea știe cum se pot pune întrebările!

-Eu nu pot pune întrebări cu ... nu-i așa-i că ... trebuie să învețe să argumenteze ...

-Dați-le note pe un desen! Pe un referat! mă instruiește în continuare în mijlocul cancelariei, cu voce tare, trimisul/bisericii în învățământ. Nu se poate să aibă atâția note rele! Doar n-o să-i lăsați/corigenți sau repetenți!

Ceilalți din jur își văd de altele, toți par a fi preocupați de orice altceva decât de noi. Toți stau bine cu milostivenia. Bine, mâine rezolv. Încă nu știu ce le-oi da să deseneze, dar vor lua toți un rând de note mari și nici nu vor mai avea de discutat prea multe cu mine, fiindcă eu nu mă pricep la desen.

Nu-i așa că toamna asta a venit prea devreme?

sursa foto

Refugiul

Teama
nu-i lăsase
în urmă
vreun loc de adăpost ,
de aceea zbura ,
din ce în ce mai jos ,
cu răsăritul lunii .













sursa foto

Salt


Un an bun , cu senin !









sursa foto

Iarna și ceața

Testările/  psihologice pentru/profi au provocat în acest an mai multă zarvă decât altădată . Televiziunile au arătat că sunt/școli în care mai mulți profesori/n-au reușit să le treacă . La noi , la/școală , testele au fost date mai târziu , explicasem elevilor ce cred despre ele și despre știrile din mass-media .
- Adică vreți să spuneți că ar trebui să mințim ? m-a întrebat tare mirat Sabin .
- Nu . Spun doar că trebuie să gândim ce spunem și că de multe ori nu trebuie să spunem ce gândim . Greșeala multora dintre profesorii/care nu l-au trecut cred că a constat în faptul că au fost sinceri și au spus ce simt , ori cred că chiar asta nu trebuia , ar trebui spus ce trebuie , ce vor să audă cei care vin în control .
- Și asta-i bine ? Dacă profesorii/chiar au probleme ?
- Sunt și profesorii/oameni ca toți ceilalți , au și ei aceleași probleme ca restul lumii , se pot ele cântări cu un test ? Și ce se poate rezolva ? Dacă vor răspunde ceea ce vor controlorii să audă , cred că-i un semn că sunt totusi în regulă , țin situația sub control sau  măcar știu cum ar trebui să stea lucrurile . Ce-ți dorești , să ai un prof care doarme întotdeauna foarte bine , care nu  poate fi dezechilibrat emoțional sau un prof sensibil , dar care-ți dă un bun exemplu de luptă cu propriile neliniști și neîmpliniri ?
Toată saptămâna  a fost vâlvă cu interpretarea acestor teste . Majoritatea colegilor au stat mult la discuții cu d-na controloare și au ieșit indignați de recomandările năstrușnice pe care le-au primit , întrebându-se dacă la rândul ei a fost testată de cineva să vadă dacă-i sănătoasă .
Intru cu inima strânsă în sala la discuții , sunt printre ultimii și n-am cum să mă mai strecor . Are o claie mare de păr roșcat și pare cu atât mai rigidă cu cât se străduiește mai mult să-mi surâdă cald .
Îmi caută testul . Îl studiază și eu încerc să par senină ca primăvara  , ca firul ierbii proaspăt ieșit de sub frunzele putrezite . Mă gândesc la un alt psihiatru , adică aș putea să-mi imaginez că am pe altcineva în față . Da'i greu , că-i prea mare și roșu părul de pe capul dumneaei și fața-i prea albă . Dacă mă prinde ?
- Ați obținut scoruri foarte bune atât la testele de atenție cât și la cele de rezistență la stres . A reieșit , din ce pot testele acestea măsura , că aveți o personalitate armonioasă . Felicitări !
Zâmbesc , bucuroasă c-am scăpat , dar probabil că ochii iscoditori ai controloarei reușesc să-mi  surprindă vreun rictus .
- De ce râdeți ? mă întreabă suspicioasă .
- Ahh ... ce să fac ?! Mă bucur , mă bucur fiindcă îmi spuneți de bine .
Mă mai privește puțin nesigură și apoi îmi dă verdictul final :
- Felicitari încă o dată !
O șterg repede din loc , să nu-i mai atrag atenția cu ceva .
- Pe tine cât te-a ținut ?  Ție ce ți-a zis că ai , ce ți-a recomandat ? mă întreabă o colegă , greu încercată după diagnosticul controloarei .
Mă simt ușor vinovată , dar recunosc :
- Nimic .
- O fi obosit acum , la sfârșit , după ce-a descoperit toată săptămâna atâtea probleme la noi , își explică doamna neregula .
P.S. S-ar cuveni să-i mulțumesc medicului . Îmi doresc să rămână sănătos la cap și să mă trateze eficient în continuare , astfel încât să mai pot suporta , trece și altădată cu bine peste aceste teste , iar elevii să descopere că școala poate fi și un loc cu/profi ... OK .

sursa foto

Telenovelistică

-Tu nu te uiți la telenovele ?!
Recunosc stânjenită că nu .
-Vai , dar cu ce-ți hrănești tu sufletu' ? Știi cât de mult ajută și câte ai de învățat ?
La asta am uitat să mă gândesc .
Sufletul , o dihanie mare , nehalită din cauza mea , dă să se repeadă înspre mine .
Îi arunc înspre seară o pastiluță de ajutor să lățească albia nopții cu sclipiri de licurici și stele , ca să aibă loc de hoinăreală , iar în dimineață alta , ca să răzbată fâșia de zi îndoită de forfotă , răzlețindu-i gândurile încrâncenate de griji .
Pentru că doamna este mereu de treabă , încerc să-mi spoiesc sufletul :
-Dar mă uit la filme , la thriller-uri .
Mă privește mustrător . Continuu :
-Măcar astea se termină mai repede și aflu ce s-a întâmplat imediat .
Tot nu .
Mă privește dezamăgită .
Tac . Este mai bine când tac .
Doar vântul adie .




sursa foto