Fuga din sat

Stau cu inima stransa in microbuzul supraaglomerat . Usile au fost inchise fortat de sofer si de cativa cetateni calatori pe ulita .
Inghesuit intre oamenii mari si pusi pe galceava , incearca sa-si strecoare privirea spre un petec de fereastra . Ma simt vinovata , dar nu aveam cum pleca altfel de aici .
Buzele-i sunt din ce in ce mai palide si nu-l pot dezbraca de haina , nu ma pot misca .
- Mama , mi-e rau !
- Mami , mai avem putin de mers ! Coboram imediat , la prima !
Tatele-l privesc lung si devine pretext de discutie :
- Uite-l ce cuminte sta ! Nu ca astia mari , handralai de optsprezece ani , buni de munca si cica fac scoala ! Vai de scoala lor ! ( Oare de ce ma simt vinovata ?! ) Nu se ridica de pe scaune si vorbesc tare numai prostii ! Uita-te la el !
Fireste ca "handralaii" reactioneaza pe masura provocarii pe care abia o asteptau cu mintile lor odihnite . Incepe disputa . Nu spun nimic si-mi doresc sa taca . Stiu ca-i vor face si mai rau cu toate comentariile si privirile piezise asupra lui .

Scapam cu bine . Tremura . Ii vine sa planga .
- Mi-a fost rau . Am stat stramb si nu m-am putut misca . Imi venea sa vomit .
- Stiu , puiul mamii !
- Da ?! De unde stii ?
- Dupa culoarea buzelor si-a fetei . Am vazut cum se decolorau .
Mergem incet si-l fac sa rada . Ma intreaba vesel :
- Cum am buzele acum ? Roz sau rosii ?
- Rosii ! Uita-te-n vitrina asta . Vezi ? Esti frumos si ai buzele rosii ! Te iubeste mami !

Mama mea a ramas in sat . Singura .
Eu nu mai sunt un copil .
Oare de ce ma simt vinovata ?!