Pedepse

- Toţi profesorii sunt bătuţi în cap ! îmi azvârle cu insolenţă eleva .
-
Tac . Ce să mai spun ? Şi-aşa mi se pare că asist neputincioasă la o dramă . Dacă după aproape treisprezece ani de şcoală ajungi la o asemenea concluzie , înseamnă că e tare trist , că n-ai trăit decât o lungă agonie trecând prin şcoală , un calvar .
Iar s-a făcut linişte ca-n pustiu .
Câteva dintre colericele ei colege îşi revin şi sar ca arse :
- Cuuum ?! Nu-i spuneţi nimic ? O lăsaţi aşa ? N-o pedepsiţi ? N-aţi auzit ce-a spus ?
-
De ce-aş mai pedepsi-o şi eu ? Nu-i destul de pedepsită prin ceea ce a văzut sau prin ceea ce nu i-a fost dat să întâlnească ? mă întreb în gând , şi iar nu le-nţeleg pe tinerele acestea năbădăioase , impulsive , intolerante , aprige , piţigăiate .
Dar tot eu trebuie să înnod firul , aşa că :
- Uneori e mai bine să taci . Şi poţi pedepsi şi prin ceea ce alegi să nu spui . Aspră pedeapsă !
- , chicotesc unele .
Da , uneori aleg să nu mai spun ceva unora vreodată . Bârrr , aspră mai sunt !
La urmatoarea oră au chiulit toate .
Or fi vrut să mă pedepsească ? Altă oră ratată . Şi ce repede trece timpul !