Croieli

Oricât m-aş face că n-o văd , vacanţa este toi . Nu ştiu ce-i de făcut cu ea . Aştept să se treacă .
Aş da-o la greieri , dar nu cred că le trebuie ; ei muncesc şi le place ceea ce fac .

Am descoperit că nu mai ştiu multe cuvinte , le-am uitat sau nu-mi mai amintesc toate literele lor . Ar fi bine să fac mai des exerciţii de scris ... orice , cred . Dar cum să-mi dau seama dacă-i bine sau rău ?

Cald . Ne-aşteptăm rândul la ghişeul policlinicii .
- Am de gând să fac un copil şi vreau să ştiu dacă sunt sănătos .Vreau să-mi fac analizele , îi comunică domnul de lângă mine asistentei de la recepţie .
Tânăra îl priveşte cuminte . Aşteaptă . Îl priveşte şi aşteaptă . Şi domnul aşteaptă . Şi eu aştept .
- Ce analize ? îndrăzneşte asistenta nevinovată şi curioasă .
- Analizele care se fac ! Le plătesc ! V-am spus ... vreau să fac un copil şi vreau să ştiu dacă sunt sănătos !
Tânăra stă pe gânduri . Şi eu cad pe gânduri . E atât de hotărât ! Altfel pare in regulă ... Din ce-o vrea să-l facă ?! Asistenta caută o soluţie . Va dura mult , cred . Mă mut la alt rând .

Gata . Am scris azi de s-a făcut mâine sau ieri de s-a făcut azi ?!
Iar m-am rătăcit .

Cu bacul , cu pluta ... nu contează !

Vremurile-s tulburi cu altele  . Cine mai are timp de ce se-ntâmplă cu şcoala şi gânduri bune pentru ce-ar trebui să fie acest examen ?
Mergem cu japca la supravegheat . Semnăm cereri şi solicităm participarea , dar după ce înţelegem cu ameninţări că nu-i altă cale de ales .

Domnul elev din ultima bancă , cel cu părul grizonat , cu mustaţă şi ochelari cu ramă metalică peste privirea vicleană , cu burta mare ... cu tot ce trebuie unei figuri de om obişnuit cu traiul uşor , de om aflat doar în vizită peste tot , îşi aşază cu îndrăzneală palma pe umărul meu , apoi şi-o lasă să coboare încet mângâindu-mi şira spinării . Neinspirată mişcare ! Orice-ar urma să-mi spună îmi va părea de rahat .
Începe să-mi murmure hârşit :
- Câti suntem ? 24 ? Prezenţi 22 ? Hmmm ?! Avem şi noi o atenţie ... am strâns de la fiecare ...
Offff ! Nu poţi să-i pocneşti pe ăştia , nu se cade ... eşti profă ! De parcă ai fi târfă ! Trebuie să taci şi să le oferi un bun exemplu de rezolvare a situaţiei .
Mă retrag brutal spre cealaltă latură a catedrei , cel mai bine ... spre camera de supraveghere ... cred , dacă functionează şi este poziţionată corect !
- Ei , mai glumim şi noi ... dacă se poate ... se poate ...
- Nu suntem aici să glumim unii cu alţii , îl reped acră .
Ne rămân  trei ore ca să ne supraveghem cu reciprocă repulsie !

Am şi eu , în sfărşit , noroc . Trag biletul salvator . Şi colega cu care am supravegheat în prima zi . Avem de monitorizat holul si W.C.-urile . Este mai uşor .
Văd şi aud , fără să vreau , şi ce este prin săli . În unele este bine , în altele nu . N-are rost să-mi fac inimă rea pentru ce nu pot schimba . Măcar să am grija de W.C.-uri şi de hol , asta-i pătrăţica mea de prof acum .
Elevii vin des la toaletă . Cred că mulţi ... degeaba ! Încă din primele minute ale examenului este dibuit telefonul de sub ţeava W.C.-ului . Telefon frumos ! Subţire si cu carcasă vişinie . Oare îl va mai revendica cineva ? Cum ar arăta cererea ?  Eu nu găsesc decât fiţuici , un memorator/de/fizică , un caiet de notiţe ... apar din când în când ; uite că s-a adunat ceva mizerie ! Din şase cabine , în trei nu mai curge apa , mirosul şi imaginile closetelor pline ni se întipăresc pe creier .
Căpătăm câteva clipe de răgaz .
- Îţi zic , dacă păţesc ceva , mi se destainuie colega , ... mustăciosul de la geam , îl ţii minte ? Ne-am întâlnit la ieşire ,  m-a oprit şi m-a ameninţat , nu mă lăsa se trec . Dacă mai face ... îl reclam ! Îi ştiu numele şi am găsit date despre el ... [...]
Miroase urât , deşi ţin la nas un şerveţel umed , parfumat . Mirosul s-a pitit bine în memorie . Îl spurc pe individ , cum mă pricep , dar nu cred c-o ajută . Este supărată . Urâtul a încercat să-mi spună şi mie ceva , că se bucură să mă ştie la W.C. şi nu în clasă , dar n-a avut spor . Sunt atât de acră încât n-are haz să-ţi pierzi timpul cu mine .

Deodată încep să înţeleg puţin din conţinutul lucrării care avea doar trei rânduri în momentul predării . Spunea :
Subiectul_I : Sinonime pentru pace şi uimire sunt război şi mirare .
Aşa este . Le-om duce toate ... de e pace , de-i război ... nu contează ! Suntem inerţi . Dar de unde atâta nedumerire pe capul nostru ?!
Subiectul_II : În primul rând , calităţile omului sunt de mai multe feluri , dar degeaba ai calităţi bune dacă te porţi urât cu cei din jur  .
 Aşa este , putem fi oricum  ... oricum suntem nedumeriţi şi inerţi , numai să ne purtăm frumos ... adică , frate , totul până la respect !
Eu doar cu calităţile mele nu m-am lămurit care-i treaba ... am ?! n-am ?! de care sunt ? ce mă fac cu ele ?
" Nu/e de ajuns să ai mari/calităţi , trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost . " - Lucian/Blaga
Belea subiect ! Nu pot să-l rezolv . Şi au trecut atâţia ani !

Apele/profilor

- Nu vă supăraţi , aş putea să vă întreb ceva ?
- Spune ! îl îndemn binevoitoare pe elevul aflat în pauza dintre proba/audio şi cea/scrisă la o limbă/străină .
- De unde aveţi sticla cu apă ?
Oare vrea să-i dau apă ? S-a încălzit . N-am de unde să-i aduc ... dar pare să fie ceva mai important după expresia figurii , aşa că-i răspund cu atenţie la detalii :
- De la staţia de metrou/Piaţa/Unirii , de la un chioşc aflat la ieşirea spre ... [...]
- Am înţeles , mă opreşte din explicaţii . Noi am/strâns nişte bani pentru apa profilor/de la/supraveghere şi voiam să aflu ce s-a întâmplat cu ei .
  Nu ştiu . Şi nici nu ştiu cum să-l conving că nu ştiu .
- Uite , eu am apă/Borsec , colega mea are apă/Dorna ... am aruncat bonul şi am rupt eticheta galbenă cu preţul ... 
- Nu-i nimic .
Ba este . Şi este tulbure .
Şi totuşi proba decurge în linişte , fiecare îşi vede de treaba lui . E-atât de simplu ... de ce-or tulbura unii apele ?

Negustoreşti

Are un zâmbet ce nu-mi prevesteşte ceva bun , iar până când ajunge lângă mine să-mi vorbească , îi şi spun :
- Vă rog , nu ! Nu faceţi asta ! Vă rog !
Până şi mie îmi sună ciudat propria-mi rugăminte , fără conţinut şi plină de teamă .
Râde înfundat .
- Ştii , trebuie să înţelegi că şi aici , ca peste tot , fiecare are nişte protejaţi pentru binele propriu sau al instituţiei ...
- Nu , vă rog ! De ce-mi faceţi asta ? încerc să mă apăr aiurea . Lăsaţi-l să mai înveţe şi să promoveze singur ! Îl trec mai încolo .
Nu-i pasă . Râde şi continuă brutal , că cine-şi permite să fie împotriva binelui unei instituţii sau a conducătorului ei ? Aud ?!
Alt om pe care-mi va fi greu să-l mai privesc !

Îi îmboldesc cu greu pe cei cărora le sunt/dirigintă pentru a-şi încheia cu bine ultimele/medii . Dau telefoane să vină la/ore . Mă privesc ciudat .
- Lăsaţi , se rezolvă !
- Când ? S-a terminat !
- Dacă  vă spunem c-am trecut ... !
Le dau drumul să plece . Ies îngrămadiţi , nereuşind să pitească de ochii mei punguţele cu cadouri . Un şir lung de punguţe colorate cu care-şi târguiesc/promovarea .
- Doooh ! Câte punguţe ! Asta-i clasa/mea ?
- Degeaba am venit , că nu-i în şcoală/astăzi , venim şi mâine cu ele ! izbucneşte necăjită viitoarea promovată .

În iarmarocul ăsta este înghesuială şi marfa de chilipir este greu de dibuit .

" Degeaba joci ! "

Pe ultimul loz în plic , cumpărat în gară la Lehliu , nu scria "Necâştigător" , nici " Mai încearcă o dată " . Scria pur şi simplu : " Tu , Vasile B. , ai să trăieşti din salariu . Ia-ţi gândul de la venituri nemuncite şi nu mai juca la Loto , că degeaba joci ." - Tudor Octavian

Cu gândul că n-am să am şansa de-al găsi vreodată pe George G. atent şi cu lecţia învăţată la ora mea , astfel încât să mai scap de încă o belea la corigenţe , m-am apucat de studiul slăbiciunii sale , de altfel a multora dintre elevii/mei _ norocul/la pariuri . Am dat căutare pentru handicap şi m-am oprit la cel asiatic , pe care nu l-am priceput , dar am înţeles pe unde se învârte . Aşa că imediat ce s-a înfiinţat la oră , i-am zis acră , pe-un ton ţepos :
- Văd că nu putem discuta pe subiecte legate de disciplina mea ... ce-i handicapul asiatic ? Explică .
Luat pentru prima dată prin surprindere de întrebările mele , lui  George G. culoarea feţei îi virează din palid spre roz trandafiriu şi apoi spre roşu vişiniu , completând nuanţele costumului său de fan rapidist , în timp ce ochii îi rămân căscaţi mari şi rotunzi către mine .
- Da' ştiţi d'astea ?! bolboroseşte el în cele din urmă .
- Tu spune ce ştii ! nu mă pierd eu cu firea .
Explică greoi , dar merge pe unde trebuie .
- Mda , catadicsesc o aprobare . Punem/pariu ?
- Daaaa !
Stârnesc entuziasmul tuturor . Doooh !
- Pariem că scapi obiectele de/inventar pentru/servire până execuţi patru mişcări pentru a le transporta ?
Colegii lui  fac analize :  că n-a învăţat până acum , că n-a exersat , ba ştie de pe unde a umblat , că-i mai bine să se parieze pe a doua mişcare sau pe a treia , că este norocos ...
Nu ştie ce are de făcut , dar dacă-i de pariat nu dă înapoi . Prinde repede mişcările şi regulile , fiindcă mai toţi îi dau sfaturi . Repetă . Gata ... începe !
Trece de prima , trece de a doua , trece ... le scapă la a treia mişcare . Vacarm ! Le şi umplusem cu apă , spre a fi mai bine de învăţătură ! Unii au câştigat , alţii au pierdut . George G. a înţeles tehnica de manipulare a obiectelor de inventar şi-i iese de-un 5 ! Am mai scăpat de-o corigenţă .
- Dacă era un meci ... am câştigat şi 4/milioane !
- Eu 8/milioane ! sare altul .
- Aşa ... , cârcotesc mai mulţi .
Doooooh ! Degeaba joc !

Miez

Doar patru au rămas la ultima oră de vineri seara . În rest este pustiu . Se străduiesc să sublinieze efortul depus pentru a rămâne . N-au citit nici măcar cele patru rânduri pe care le-am dictat în ora trecută , deşi stau de câteva ore degeaba ! Tot nu le iese media de-un 5 .
Sparg seminţe , ce-i drept , discret , dar cojile pocnesc cu ecou . Îi rog să se oprească .
- Cine sparge seminţe , doamna ?
- Sunteţi doar patru elevi şi eu trebuie să-l prind pe cel care sparge seminţe ? încerc să-mi înţeleg rolul .
- Le arunc imediat , se oferă cel mai isteţ , încercând să înghită repede miezurile deja curăţate şi să le separe de cojile şi de seminţele întregi . El mi le-a dat ! şi mi-l indică pe colegul care are şi el în faţă o altă grămajoară de seminţe .
- Nu ! Sunt frumoase seminţele , nu le arunca ! sar în apărarea fructelor dolofane şi dungate de floarea-soarelui .
Le lasă şi pleacă în altă bancă .
- 
- Acum ce mai e ?! îmi cere socoteală nelămurit .
-  Nimic ... doar că aia era banca ta şi acum acolo sunt doar seminţele ...
- Pai m-am mutat , că nu mă pot abţine şi mi-aţi zis să nu le-arunc .
- E aşa ... anapoda , ca şi cum ele sunt mai puternice şi te-au dat afară ! Ăla era locul tău !
- Doamnaaa !
- 
-  Anturajul ! Anturaj prost . De asta am ajuns aici .
- Da ?! Şi eu am un anturaj prost , îi spun cu năduf . De asta am ajuns acum aici .
- 
- Voi sunteţi anturajul meu !
-  ...

Şcoala-i pustie şi ecoul m-ajunge din capătul holului :
- Băăă , degeaba am stat le oră ! Ne-am făcut de râs ...
Nu ţine . Eu nu cred c-am stat degeaba . Doar că mai avem până ies mediile de-un 5 .

Pe vârfuri

Mă uit de jur-împrejur . Sunt prinsă în spaţiul dintre trei cercuri tangente formate din admiratori , cunoscuţi şi prieteni de-ai autorului . Parcă-i la geometrie ! Şi cât spaţiu am , spaţiu în care nu se-nghesuie nimeni , deşi cercurile de cunoscuţi sunt tot mai îndesate !
Le desface pe rând şi-i îmbrăţişează pe fiecare , le strânge mâinile , îi bate prieteneşte pe umăr . De fiecare dată se opreşte la cel de lângă mine . Nu mă încurcă în şir . Cercurile se închid iar .
Deşi mă simt în plus , nici nu-mi vine să mă dau deoparte , de parcă ăsta-i locul şi rolul meu ! Trebuie să fie şi personaje secundare , anonimi amuţiţi de gîlceavă şi sărăcie , pentru care să scrie şi în locul cărora să vorbească .
Parcă ceva nu se leagă şi chipul îngrijorat al autorului îmi confirmă starea , deşi invitaţii îl încurajează şi-i laudă forţa cuvintelor . Ştim că nu va fi bine prea repede .

Avem noroc . Astăzi încă nu ne-a scuipat nimeni , n-a mai aruncat nimeni cu pietre sau cu ouă , am găsit şi câteva scaune libere în autobuz  ... Colegul meu scoate un caiet şi citeşte . Literele sunt desenate cu creionul , sunt frumos rânduite , mărunte si contorsionate , pline de bucle cum n-am mai văzut vreodată . Şi dacă vede că mă minunez atâta de ele , începe să-mi citească textul  . Sună ca o furtună trecătoare de primăvară . Abrupt , răstit, desi vocea dumnealui este blândă şi uşor răguşită .
Străbat Ferentaria ascultând un text în sanscrită sau indiană sau romani ... mă simt obosită rău , dar ascult cu atenţie vorbele de lângă mine . Îmi spune că trebuie trezită mândria de a fi din neam de romi , că vrea să aibă cui preda , că trebuie înfiinţate şcoli cu predare în limba romani . Deocamdată nu au prea multe cărţi de literatură romani , acum ar trebui să se scrie mult , despre orice , numai să se deprindă scrisul şi cititul , pe urmă timpul va cerne şi-a alege ce-a fost în putere . Chiar dumnealui a început să-şi scrie amintirile din copilărie ...

Mi s-au rupt pantofii . Nici sandalele nu mai au mult . Bine că-i cald .
De-ar fi mai multă iarbă , ar fi de mers cu tălpile goale ...

Gradina de altădată

Fierbinţi , uscate şi prăfoase erau deseori zilele de vară în sat , de vedeai pământul îmbătrânind , pierzându-şi vlaga prin riduri adânci .
Se certau oamenii ca să aţină calea pâraielor înspre tablele lor . Nu reuşeau decât cei mai aprigi . Ceilalţi udau grădinile noaptea , când apele creşteau şi scăpau din zăgazuri .
Îşi agăţa întunericul deasupra câmpului câte o lună mare , mare şi luminoasă de puteai citi la lumina ei . Ce se mai veselea pământul ! Sorbea pâraiele cu gâlgâituri , cu şuierături ascuţite sau cu sfârâieli înfundate până începeau să ţi se afunde tălpile-n ţărâna caldă . Atunci trebuia să te smulgi uşor din capătul brazdei , să nu laşi urme adânci şi să tai pârâul către alta . Săreau şi chicoteau broscuţe , greieri şi cărăbuşi cocoţându-se pe frunze sau tulpini mai înalte , pe marginile pâraielor . Abia înspre dimineaţă se liniştea grădina de-o găsea soarele înciudat cu faţa netedă şi răcorită . Grădinile astea ale nopţii erau mereu mai frumoase decât celelalte .
Aici , în marginea oraşului , printre case înspre câmpie , nimic n-aduce a grădină , iar gunoaiele acoperă orice urmă , de până şi rostul lunii pare să se fi pierdut .

Riscurile meseriei

Da , şi asta-i o meserie cu porţia ei de mizerie , de risc . Rişti să ai de lucrat cu nişte elevi care nu ... pot mai mult şi pace .
Deschid telefonul în noapte .
- Ce mai faceţi , doamna ? întreabă curiosul .
Doar elevii îmi pun astfel de întrebări . De parcă le-aş răspunde vreodată ! Dar până să mă dezmeticesc , tânărul îşi începe repertoriul cu ceea ce crede că ştie mai bine :
- Să te ft , să-ţi ... [cenzurat] .
- Greşeală ! îl întrerup şi închid .
Insistă să sune . Închid telefonul . Nu cred că are ceva nou , interesant de zis , faţă de oferta zilnică a străzii .
Este bine că totuşi am rămas chiar şi pentru un necunoscut elev aflat în clipe de nelinişte ... "doamna" !
Mereu este loc de mai rău  .

Restul ...

Femeia mă priveşte cu ochi mari , nedumeriţi , de parcă nu m-ar putea cuprinde . De ce-mi face asta ? Mă înfurie .
- Ăsta-i şantaj emoţional ! îi spun cu supărare , dar ea pare să nu înţeleagă . Îi vine să plângă . Mă supără şi mai tare .
- Nu mi s-a părut deloc a fi aşa cum spuneţi , încerc să-i explic ; la ore , atunci când mai vine , stă cu capul pe bancă sau aruncă replici ironice . Nici măcar nu are un caiet , nu încearcă să rezolve ceva .
- Dar suferă în felul lui ... aşa-i el ! Nu vrea să se ştie , să se vadă , dar suferă ! Nu mai vorbeşte acasă cu noi , zice că nu mai vine nici  la şcoală ... îi este frica de dumneavoastră .
- De mine ?! Poate este vorba despre altcineva ...
- Nu . De dumneavoastră . Dacă rămâne corigent îşi strică toată vacanţa . Are o sora la care vrea să meargă ,  în Elveţia ... [...]

 -  Cei care aveţi de gând să vă/luaţi viaţa fiindcă nu promovaţi la disciplina mea , treceţi la rând , staţi la coadă să vă dau 5 !  Restul ...
Chiar aşa ... ce să fac cu restul ? Are cineva idei ?
Dar mai rămâne vreun rest ?
Râd mai mulţi . E bine . Da , mai sunt câteva resturi ... e bine ... încă e bine ...