De drum

 Cărări frumoase , fâşii de timp luminoase şi ... să nu plecaţi prea departe ... adică aş vrea măcar să vă pot auzi , citi ... la mulţi ani !

sursa foto

Aproape

Un om care a îndrăgit morile ...  profesorul meu de morărit ... s-a stins ieri , s-a cernut fin .
Mâine va fi înmormântat .
Am apucat să-i urez sărbători cu bine in Ajun/de/Crăciun şi mi-a răspuns , câteva cuvinte . Era online ca o lampă de veghe .
Mi-a răspuns în vremuri în care foarte rar îmi mai răspunde cineva , chiar la o urare de bine .
Întotdeauna a ştiut să ajute , mereu era în laborator , camăruţa aia cu planşete de la ultimul etaj al facultăţii , când aveai nevoie de o idee salvatoare .
Când s-a terminat cu zilele de sărbătoare ... a plecat . Încet . Întotdeauna a fost o prezenţă discretă , sobră şi caldă în acelaşi timp . Mereu mi-a fost teamă că va veni şi ziua asta ... şi că eu n-am făcut sau n-am zis ceva ce-ar fi trebuit ... mereu l-am văzut ca pe-un tată ... m-a îndemnat să plec din sat , să mă duc într-un oraş necunoscut şi îndepărtat , dar în care ştia că era undeva nevoie de cineva ca mine , că de asta am învăţat ceva ... nu să-mi fie frică ...
Da , am învăţat ...
Să i se cearnă toate aşa cum şi le-a dorit !
Eu ... mereu aproape ...

sursa foto

Noapte

Mi-e somn . Mi-e somn de vin roşu fiert .
De mult timp nu mi-a mai fost somn .
S-apuc să vă spun ... sărbători cu bine !

sursa foto

Oul şi puiul

Cuvintele se-mprăştie la distanţe mari unele de altele . Mi-e greu să le leg în vreun înţeles .
- Care este structura oului ?
- ... oul ...
- Din ce este alcătuit ?
- ... are coajă .
- Buuun ! Dar s-a mai spus . Atâta s-a spus până acum . Altceva ?
- ...
- Dincolo de coajă ... ce conţine ?
- ...
- Asta înţelesesem de dinainte , de la colega ta . Ea a spus ca ouăle au coajă roz şi strălucitoare . I-am dat 3 . Tu poţi adăuga ceva ? Poate ne iese de-o omleta !
- ...
- 2 . Mai ai unul ! Ce-o sa facem ?
-Sex.
- Ce-ai spus ?
- Nimic .
Cam asta-i tot . Nimic . Da'i de-abia a.IX-a . Pui .
La capătul podeţului nu-i nimic . Nici măcar o cărare . E câmp sterp cât vezi cu ochii . Nu-ţi rămâne decât s-o apuci în susul sau în josul gârlei . Deşi este mai mereu secată , cresc de-a lungul ei bălării printre care se-aciuează din când în când păsări .

sursa foto

Podeţ

Mi-a plăcut podeţul ăsta , deşi mie mi-e teamă de orice fel de pod . Toată săptămâna m-am gândit unde să-l potrivesc . Adică aşa cum înaintam pe stradă ... tot mergeam pe scândurile astea şi  mă minunam cât de frumos se va fi reflectând cerul în apa de sub ele ...
Îl las aici  .

sursa foto

Prea târziu pentru/Nandos

-Doar eu văd că lipseşte ?! mă întreb privind rubricile vecine din/catalog . Sunt curate . Etichete pentru toleranţa , mila , reputaţia , sufletul/profilor . A mea are multe/absenţe .
-A născut săptămîna asta ! vine replica unei colege de-a ei .
- ... şi voi ?! nici nu ştiu dacă întreb doar în gand .  Nu ştiu dacă se mai cuvine să trec absenţele/cuiva . Nandosu pricepe repede :
-Mai avem timp până la sfârşitul anului . Cu vacanţele şi cu un prenatal terminăm/liceul şi luăm şi/bacul .
-Cu/prenatal ... nu . La băieţi nu merge deocamdată . Tu poţi încerca doar cu ceva pentru creşterea/copilului .
-Prea tarziu ! Nu mai am timp decât să vin la şcoală până o termin !
- Ia spune tu , până nu-ţi vin alte idei , ce lecţie/ai pregătit pentru astăzi ?
- Eram sigur că mă ascultaţi ! Am citit !

Ciulinii

Ghiceai de departe drumul peste câmpul ars de soare după tufele înalte de ciulini ce-l însoţeau până-n sat .
Şi iarna , doar ce-şi schimbau culoarea , dar puteai ţine drept drumul alb după ciulinii care se iţeau din omăt .
Mereu rămâneau la locul lor , pe marginea drumului .

sursa foto

Deformări/profesionale

Orgoliu ? Neştiinţă ? Ipocrizie ? Frică ? De toate. Ghiveci . Dar discutăm , n-avem încotro. Unii chiar se pricep la ... discuţii din astea . Eu mai mult mă înfurii . Nu-mi găsesc locul printre atâtea texte .
-Unde vă vedeţi peste un an ? ne-ntreabă formatorul curios să afle efectul lecţiilor sale .
Mă gândesc imediat de-oi ajunge până peste un an ...
-La alt curs ! mă ia cu necaz gura pe dinainte . Toţi râd . Nu ăsta era răspunsul aşteptat , dar nici nu se pricep să dea alte variante .Unde altundeva decât înapoi or duce atâtea ameninţări,formări , perfecţionări/cu de-a sila ? Unde altundeva decât la uzură şi rătăcirea de drumul cel drept ?
Promovăm . Scăpam . E zi de sărbătoare . Poate mai apucăm ceva din ea .
Un şef venit să monitorizeze formarea noastră continuă şi recunoştinţa ne iese grăbit în întâmpinare de după colţul holului .
- Aţi întârziat ! Am scăpat ! iar mă ia gura pe dinainte .
Nu râde . Îl isterizează abordarea mea . A pierdut momentul culminant de aici din cauză că a fost să-i monitorizeze şi pe alţii ! Ce nu înţeleg ? Nu aşa se fac treburile , trebuia respectat timpul necesar examinarii ...
Nu-i drumul bun ăsta .

sursa foto

Valea

Spre vale se coboară uşor o adiere rece şi mohorâtă .

Un domn/rom ţipă pe hol către o profă că treaba ei nu-i să-i educe odrasla , ci s-o-nveţe carte ; educaţie îi dă el , doar carte-i trebuie .
Ce va fi vrând să facă cu ea ?! Trec printre ei , aşa ... de control , sunt de serviciu . Profa rezistă . Eu n-aş fi putut .

- Voi , minoritarii ... , glumeşte cineva , undeva .
- Sunteţi siguri că mai sunteţi majoritari ?! i se răspunde .
Un fior rece mă pune pe gânduri . Da , mă uit pe jos şi mă simt ... naşpa .

- Eu sunt jumătate/rom şi jumătate/român ! îmi spune cu insolenţă un elev necunoscut proţăpindu-se în calea mea pe nepusă masă . Ce-o fi aşteptând de la mine ? Circ ?! Doar i-am anunţat că trebuie să intre în/clasă , dar nu mă pierd cu firea :
-Înseamnă că eşti isteţ şi-ai să pricepi repede să nu mai plescăi guma aia când vorbeşti cu mine .
O înghite rapid şi mă lasă în pace ! Eu tot nu m-am lămurit care jumătate ... dar nici nu mă interesează .

În sala de/curs sunt doar eu şi doamna ce-ar fi trebuit să instruiască/profii . Profii/trebuie şcoliţi/în fiecare an , să nu cumva să rămână în trecut , trebuie aduşi cu japca în prezent . Nu înţelege de ce n-au venit şi ceilalţi . Săraca . N-are vină . Îi mai povestesc una-alta , să înţeleagă ce-i în jur . Ajungem să depănăm gânduri frumoase despre trecut .

 Valea asta ... cu orizont îngust , neclar ... ia te uită ce scaieţi haioşi !

sursa foto

În principiu

Mereu cu teamă am fost faţă de cei care au un principiu declamat , dar să mai fie şi managerial ... e de groază !
"- Eu am un principiu managerial ! Cine nu se pliază pe principiul meu managerial ... [...] "
Unde să fugi ? E sărăcie peste tot . În lipsă de altceva , este la îndemână să faci rost măcar de un principiu . Ori ai principii , ori te pliezi pe unul ... ( de asta or fi atâţia strâmbi ?! )
Mie îmi place principiul lui Arhimede .
Deja mă simt mai bine . Sâc !

sursa foto

Imaturizări

-Ce face Yolanda ? De ce lipseşte ?
- Are nişte probleme , îmi spune colega ei de bancă .
Altă oră :
-Ce mai face Yolanda ? Aţi mai vorbit cu ea ?
- Este în spital . Are nişte probleme .
Altă oră :
- Tot n-a venit Yolanda ? Este bine ? Ce-a păţit ? mă hotărăsc să cer detalii , deşi nu-mi place să scormonesc prin vieţile lor decât dacă ei mi-ar cere . E grav ?
- E-n spital cu copilul .
- Copilul cui ? întreb glumeaţă .
- Al ei ! Doooh ! Al cui ?!
-
- Adică nu ştiaţi că are un copil ?! Are deja doi ani !   ... şi o mulţime de ochi mă privesc neîncrezători .
- Nu . Nu ştiam .
Sunt profa ei de trei ani şi nu ştiu că are deja un copil de doi ani ! Mi s-a părut mereu deplasat să întreb pe cineva dacă ascunde sub hainele largi vreo sarcină şi mi s-a părut chiar o grosolănie când o profă a pus o asemenea întrebare unei eleve ( care nu era însărcinată ! ) .
- Copii încăpăţânaţi ! bombănesc gândindu-mă că mai mereu mă enerva la oră cu joaca ei .
- Să ştiţi că s-a maturizat mult ! o apară colega sa de bancă .
Amândouă au făcut ultimele lucrări de trei şi de patru .
- La ultima oră avea căştile în urechi şi se juca cu o maşinuţă ...
- Da ... , dar dacă discutaţi cu ea despre altele ... veţi vedea că s-a maturizat !
N-am să discut . Nu-mi mai arde deloc de discutat despre "altele" . E plină lumea de maturi traumatizaţi copilărindu-se şi sunt tot mai puţini copii serioşi ...

Socoteala

-Ce nu înţelegeţi ? Doar două treburi vreau să-nvăţaţi : să vorbiţi şi să tăceţi ! le ţip cu necaz că n-ascultă şi de aia nu pricep . Privirile nedumerite mi-arată că tot nu le iese socoteala .
-Cu rost ! mă corectează o elevă, oprindu-se din joacă .
- 
-Aţi văzut ?!

Psihotice

Era cât pe ce să nu mai trec de el , de examenul/psihologic . A devenit un prag din ce în ce mai greu de depăşit . O scormoneală grosolană în minţile profilor despre : sex/moarte/morţi/foc/apă/coşmaruri/insomnii/furii/spaime/frici/singurătate/întuneric ş.a. , aşa încât să nu uităm că există şi că pot lovi oricând , dacă traiul prea bun şi uşor ne-ar fi împins în păcatul de-a uita cine suntem şi cu ce ne ocupăm .

Încercăm să răspundem "corect". Suportăm atâtea mizerii ... ce-ar mai conta nişte întrebări "inteligente" în plus ?
- "Visezi oameni care au murit ?" , murmură întrebarea colega mea . Oare ce să răspund ? mă întreabă îngrijorată , în şoaptă . Ştii ... a murit bunicul . Tare bun a fost cu noi , săracul , îl visez des ... Îi vine să plângă . Ce să spun ? Că ... da ?
-Dă-i încolo ! Nu trebuie să ştie ei tot . Stai liniştită , eşti în regulă .

Aşteptăm mult timp până ne vine rândul la chestionarea individuală . D-na/psiholog pare a-şi dori să realizeze niste investigaţii profunde , să-şi pună în valoare profesionalismul  . Nu-mi place . Aşa ... din instinct . Fochistul de la centrală stă abătut în sală , lânga mine , şi aşteptă cu testul în faţă de peste o oră . Este de obicei o figură senină şi veselă . Pare să i se fi  făcut lehamite de grămada amestecată de cifre de pe foaie , cifre care nu-i spun nimic , se uită pe geam , dar stă cuminte .

Mă împinge păcatul să glumesc :
-Am uitat să scriu în test , la exemple de situaţii stresante ... şi examenul/psihologic este o astfel de situaţie !
Ţeapă ! Nu râde . Figura doamnei/psiho devine gravă . Ochii , iniţial mici şi rotunzi , negri , se măresc şi mă ţintuiesc . Este îmbrăcată în haine negre şi chipul pare să i se întunece şi mai tare . Lasă jos testul meu . Îşi apropie palmele mici şi îşi împreunează degetele . Degetele sunt boante . Boante ca în revistele sau cărţile de specialitate care vorbesc despre degete boante . Buzele subţiri se întind , se întind precum un fir tăios  şi încearcă să schiţeze un surâs profesional în timp ce vorbeşte :
- De ce ?! Vă rog să explicaţi .
- A ... aşa ... , murmur crezând că-i suficient .
-Trebuie să explicaţi .
-N-am nimic de spus .
-Nu plecaţi de aici până nu explicaţi !
Asta chiar nu-mi place . Dar nu dă semne c-ar ceda .
-Nu-mi place ... nu-mi plac psihologii , dau cu bâta în baltă în faţa ameninţării .
Ridică sprâncenele în semn de interes .
-De ce ?! Ce v-au făcut ? Aţi avut vreo experienta neplăcută ? Ce s-a întâmplat ? Ce probleme aveţi ?
- ... , rămân mută . Mi se pare că-s pe altă lume .
-Trebuie să spuneţi . Altfel veţi face alte teste !
- ... nu mai spun nimic ! izbucnesc iar cu bâta .
-Ce nu vă place la mine ? Spuneţi ! Nu mă supăr !
I-aş spune . Tare i-aş spune ... , dar trebuie să fac cumva să se termine panarama asta , că am lăsat elevii singuri în clasă şi cine ştie ce-or fi făcând ... dau peste alte belele ...
Mă mai uit încă o dată la degetele boante . Trebuie să fiu atentă . E-n stare să şi le vâre în sufletul meu şi să scurme cu ele mai ceva ca o gaină cu ghearele ascuţite prin ţărână .
-N-am nimic cu dumneavoastră , zic blând şi-o privesc tâmp  , am zis şi eu aşa ... ca să zic ...
Mă scormoneşte din ochi , în linişte , dar nu descoperă nici o fisură .
Sunt o cazemată . M-am născut într-un sat de pe linia frontului , s-au dat lupte aprige în zonă . În copilărie , încă mai erau pe uliţă cazemate şi obuze . Îmi plac romanele poliţiste şi de aventuri ...
Reia testul şi-l corectează . Bifează răspunsurile . Se miră .
-Aţi obţinut un rezultat foarte bun la testul de/inteligenţă !
-Doooh ! îmi scapă sunetul .
Iar mă ţintuieşte . O ia de la capăt !!! De ce zic aşa ? Nu mă simt apreciată ? Ce-mi sabotează încrederea ? Şi ce-o mai fi zis ... Caut să gândesc o replică salvatoare .
- Nu strica dacă-mi folosea inteligenţa asta să scot ceva mai mult decat un salariu de prof din ea ...
Zâmbeşte înţelegător . În sfârşit !
Mă simt precum un infractor care şi-a păcălit anchetatorul . Mă lasă în pace .
Deja sunt îngrijorată pentru examenul din anul următor !

Veştile despre rezultatele unora s-au împrăştiat . Urât lucru . Lipsă de profesionalism , de caracter , psihologie de maidan ; prilej de bârfe şi de invidii pentru unii , de umilinţe pentru alţii ; lucruri inutile pentru toţi .
- Aţi mai lucrat şi-n altă parte decât în învăţământ ?  Aţi făcut facultatea la seral şi aţi mai lucrat între timp în altă parte ca să vă întreţineţi , nu-i aşa ? încearcă vocea autoritară a înaltei autorităţi să identifice sursa inexplicabilei mele inteligente .
- La zi . La stat . Aş fi fost morăriţă , de nu s-ar fi desfiinţat moara ... c-au furat din ea până n-a mai putut să rămână în inima târgului ... , o îndrept către poveste . N-are chef de-aşa ceva . Bănuiam . Scap iar .

Sunt deja  îngrijorată pentru examinarea din anul urmator ...

Portret

- Doamna , am auzit că sunteţi recalcitrantă ...
Casc ochii mari . Nu mi-e clar , dar sună interesant .
Linişte . Nici ei nu ştiu dacă să pufnească în râs sau să se ferească .
- ... aşa mi-au spus cei de la altă clasă ... dar eu le-am spus că nu sunteţi aşa !
- Nu mă recunosc ... sau ce înseamnă recalcitrant ?
- Adică vă enervaţi repede , ridicaţi tonul ... , îmi spulberă elevul frumoasă imagine de profă rebelă .
- N-o să mă convingeţi  că 3*8 = 19 !!!  Chiar dacă sunteţi de-a/XII-a . Şi nici că proporţiile simple n-au predicat , cum au încercat cei de la.F . Clar ?!
-

Croieli

Oricât m-aş face că n-o văd , vacanţa este toi . Nu ştiu ce-i de făcut cu ea . Aştept să se treacă .
Aş da-o la greieri , dar nu cred că le trebuie ; ei muncesc şi le place ceea ce fac .

Am descoperit că nu mai ştiu multe cuvinte , le-am uitat sau nu-mi mai amintesc toate literele lor . Ar fi bine să fac mai des exerciţii de scris ... orice , cred . Dar cum să-mi dau seama dacă-i bine sau rău ?

Cald . Ne-aşteptăm rândul la ghişeul policlinicii .
- Am de gând să fac un copil şi vreau să ştiu dacă sunt sănătos .Vreau să-mi fac analizele , îi comunică domnul de lângă mine asistentei de la recepţie .
Tânăra îl priveşte cuminte . Aşteaptă . Îl priveşte şi aşteaptă . Şi domnul aşteaptă . Şi eu aştept .
- Ce analize ? îndrăzneşte asistenta nevinovată şi curioasă .
- Analizele care se fac ! Le plătesc ! V-am spus ... vreau să fac un copil şi vreau să ştiu dacă sunt sănătos !
Tânăra stă pe gânduri . Şi eu cad pe gânduri . E atât de hotărât ! Altfel pare in regulă ... Din ce-o vrea să-l facă ?! Asistenta caută o soluţie . Va dura mult , cred . Mă mut la alt rând .

Gata . Am scris azi de s-a făcut mâine sau ieri de s-a făcut azi ?!
Iar m-am rătăcit .

Cu bacul , cu pluta ... nu contează !

Vremurile-s tulburi cu altele  . Cine mai are timp de ce se-ntâmplă cu şcoala şi gânduri bune pentru ce-ar trebui să fie acest examen ?
Mergem cu japca la supravegheat . Semnăm cereri şi solicităm participarea , dar după ce înţelegem cu ameninţări că nu-i altă cale de ales .

Domnul elev din ultima bancă , cel cu părul grizonat , cu mustaţă şi ochelari cu ramă metalică peste privirea vicleană , cu burta mare ... cu tot ce trebuie unei figuri de om obişnuit cu traiul uşor , de om aflat doar în vizită peste tot , îşi aşază cu îndrăzneală palma pe umărul meu , apoi şi-o lasă să coboare încet mângâindu-mi şira spinării . Neinspirată mişcare ! Orice-ar urma să-mi spună îmi va părea de rahat .
Începe să-mi murmure hârşit :
- Câti suntem ? 24 ? Prezenţi 22 ? Hmmm ?! Avem şi noi o atenţie ... am strâns de la fiecare ...
Offff ! Nu poţi să-i pocneşti pe ăştia , nu se cade ... eşti profă ! De parcă ai fi târfă ! Trebuie să taci şi să le oferi un bun exemplu de rezolvare a situaţiei .
Mă retrag brutal spre cealaltă latură a catedrei , cel mai bine ... spre camera de supraveghere ... cred , dacă functionează şi este poziţionată corect !
- Ei , mai glumim şi noi ... dacă se poate ... se poate ...
- Nu suntem aici să glumim unii cu alţii , îl reped acră .
Ne rămân  trei ore ca să ne supraveghem cu reciprocă repulsie !

Am şi eu , în sfărşit , noroc . Trag biletul salvator . Şi colega cu care am supravegheat în prima zi . Avem de monitorizat holul si W.C.-urile . Este mai uşor .
Văd şi aud , fără să vreau , şi ce este prin săli . În unele este bine , în altele nu . N-are rost să-mi fac inimă rea pentru ce nu pot schimba . Măcar să am grija de W.C.-uri şi de hol , asta-i pătrăţica mea de prof acum .
Elevii vin des la toaletă . Cred că mulţi ... degeaba ! Încă din primele minute ale examenului este dibuit telefonul de sub ţeava W.C.-ului . Telefon frumos ! Subţire si cu carcasă vişinie . Oare îl va mai revendica cineva ? Cum ar arăta cererea ?  Eu nu găsesc decât fiţuici , un memorator/de/fizică , un caiet de notiţe ... apar din când în când ; uite că s-a adunat ceva mizerie ! Din şase cabine , în trei nu mai curge apa , mirosul şi imaginile closetelor pline ni se întipăresc pe creier .
Căpătăm câteva clipe de răgaz .
- Îţi zic , dacă păţesc ceva , mi se destainuie colega , ... mustăciosul de la geam , îl ţii minte ? Ne-am întâlnit la ieşire ,  m-a oprit şi m-a ameninţat , nu mă lăsa se trec . Dacă mai face ... îl reclam ! Îi ştiu numele şi am găsit date despre el ... [...]
Miroase urât , deşi ţin la nas un şerveţel umed , parfumat . Mirosul s-a pitit bine în memorie . Îl spurc pe individ , cum mă pricep , dar nu cred c-o ajută . Este supărată . Urâtul a încercat să-mi spună şi mie ceva , că se bucură să mă ştie la W.C. şi nu în clasă , dar n-a avut spor . Sunt atât de acră încât n-are haz să-ţi pierzi timpul cu mine .

Deodată încep să înţeleg puţin din conţinutul lucrării care avea doar trei rânduri în momentul predării . Spunea :
Subiectul_I : Sinonime pentru pace şi uimire sunt război şi mirare .
Aşa este . Le-om duce toate ... de e pace , de-i război ... nu contează ! Suntem inerţi . Dar de unde atâta nedumerire pe capul nostru ?!
Subiectul_II : În primul rând , calităţile omului sunt de mai multe feluri , dar degeaba ai calităţi bune dacă te porţi urât cu cei din jur  .
 Aşa este , putem fi oricum  ... oricum suntem nedumeriţi şi inerţi , numai să ne purtăm frumos ... adică , frate , totul până la respect !
Eu doar cu calităţile mele nu m-am lămurit care-i treaba ... am ?! n-am ?! de care sunt ? ce mă fac cu ele ?
" Nu/e de ajuns să ai mari/calităţi , trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost . " - Lucian/Blaga
Belea subiect ! Nu pot să-l rezolv . Şi au trecut atâţia ani !

Apele/profilor

- Nu vă supăraţi , aş putea să vă întreb ceva ?
- Spune ! îl îndemn binevoitoare pe elevul aflat în pauza dintre proba/audio şi cea/scrisă la o limbă/străină .
- De unde aveţi sticla cu apă ?
Oare vrea să-i dau apă ? S-a încălzit . N-am de unde să-i aduc ... dar pare să fie ceva mai important după expresia figurii , aşa că-i răspund cu atenţie la detalii :
- De la staţia de metrou/Piaţa/Unirii , de la un chioşc aflat la ieşirea spre ... [...]
- Am înţeles , mă opreşte din explicaţii . Noi am/strâns nişte bani pentru apa profilor/de la/supraveghere şi voiam să aflu ce s-a întâmplat cu ei .
  Nu ştiu . Şi nici nu ştiu cum să-l conving că nu ştiu .
- Uite , eu am apă/Borsec , colega mea are apă/Dorna ... am aruncat bonul şi am rupt eticheta galbenă cu preţul ... 
- Nu-i nimic .
Ba este . Şi este tulbure .
Şi totuşi proba decurge în linişte , fiecare îşi vede de treaba lui . E-atât de simplu ... de ce-or tulbura unii apele ?

Negustoreşti

Are un zâmbet ce nu-mi prevesteşte ceva bun , iar până când ajunge lângă mine să-mi vorbească , îi şi spun :
- Vă rog , nu ! Nu faceţi asta ! Vă rog !
Până şi mie îmi sună ciudat propria-mi rugăminte , fără conţinut şi plină de teamă .
Râde înfundat .
- Ştii , trebuie să înţelegi că şi aici , ca peste tot , fiecare are nişte protejaţi pentru binele propriu sau al instituţiei ...
- Nu , vă rog ! De ce-mi faceţi asta ? încerc să mă apăr aiurea . Lăsaţi-l să mai înveţe şi să promoveze singur ! Îl trec mai încolo .
Nu-i pasă . Râde şi continuă brutal , că cine-şi permite să fie împotriva binelui unei instituţii sau a conducătorului ei ? Aud ?!
Alt om pe care-mi va fi greu să-l mai privesc !

Îi îmboldesc cu greu pe cei cărora le sunt/dirigintă pentru a-şi încheia cu bine ultimele/medii . Dau telefoane să vină la/ore . Mă privesc ciudat .
- Lăsaţi , se rezolvă !
- Când ? S-a terminat !
- Dacă  vă spunem c-am trecut ... !
Le dau drumul să plece . Ies îngrămadiţi , nereuşind să pitească de ochii mei punguţele cu cadouri . Un şir lung de punguţe colorate cu care-şi târguiesc/promovarea .
- Doooh ! Câte punguţe ! Asta-i clasa/mea ?
- Degeaba am venit , că nu-i în şcoală/astăzi , venim şi mâine cu ele ! izbucneşte necăjită viitoarea promovată .

În iarmarocul ăsta este înghesuială şi marfa de chilipir este greu de dibuit .

" Degeaba joci ! "

Pe ultimul loz în plic , cumpărat în gară la Lehliu , nu scria "Necâştigător" , nici " Mai încearcă o dată " . Scria pur şi simplu : " Tu , Vasile B. , ai să trăieşti din salariu . Ia-ţi gândul de la venituri nemuncite şi nu mai juca la Loto , că degeaba joci ." - Tudor Octavian

Cu gândul că n-am să am şansa de-al găsi vreodată pe George G. atent şi cu lecţia învăţată la ora mea , astfel încât să mai scap de încă o belea la corigenţe , m-am apucat de studiul slăbiciunii sale , de altfel a multora dintre elevii/mei _ norocul/la pariuri . Am dat căutare pentru handicap şi m-am oprit la cel asiatic , pe care nu l-am priceput , dar am înţeles pe unde se învârte . Aşa că imediat ce s-a înfiinţat la oră , i-am zis acră , pe-un ton ţepos :
- Văd că nu putem discuta pe subiecte legate de disciplina mea ... ce-i handicapul asiatic ? Explică .
Luat pentru prima dată prin surprindere de întrebările mele , lui  George G. culoarea feţei îi virează din palid spre roz trandafiriu şi apoi spre roşu vişiniu , completând nuanţele costumului său de fan rapidist , în timp ce ochii îi rămân căscaţi mari şi rotunzi către mine .
- Da' ştiţi d'astea ?! bolboroseşte el în cele din urmă .
- Tu spune ce ştii ! nu mă pierd eu cu firea .
Explică greoi , dar merge pe unde trebuie .
- Mda , catadicsesc o aprobare . Punem/pariu ?
- Daaaa !
Stârnesc entuziasmul tuturor . Doooh !
- Pariem că scapi obiectele de/inventar pentru/servire până execuţi patru mişcări pentru a le transporta ?
Colegii lui  fac analize :  că n-a învăţat până acum , că n-a exersat , ba ştie de pe unde a umblat , că-i mai bine să se parieze pe a doua mişcare sau pe a treia , că este norocos ...
Nu ştie ce are de făcut , dar dacă-i de pariat nu dă înapoi . Prinde repede mişcările şi regulile , fiindcă mai toţi îi dau sfaturi . Repetă . Gata ... începe !
Trece de prima , trece de a doua , trece ... le scapă la a treia mişcare . Vacarm ! Le şi umplusem cu apă , spre a fi mai bine de învăţătură ! Unii au câştigat , alţii au pierdut . George G. a înţeles tehnica de manipulare a obiectelor de inventar şi-i iese de-un 5 ! Am mai scăpat de-o corigenţă .
- Dacă era un meci ... am câştigat şi 4/milioane !
- Eu 8/milioane ! sare altul .
- Aşa ... , cârcotesc mai mulţi .
Doooooh ! Degeaba joc !

Miez

Doar patru au rămas la ultima oră de vineri seara . În rest este pustiu . Se străduiesc să sublinieze efortul depus pentru a rămâne . N-au citit nici măcar cele patru rânduri pe care le-am dictat în ora trecută , deşi stau de câteva ore degeaba ! Tot nu le iese media de-un 5 .
Sparg seminţe , ce-i drept , discret , dar cojile pocnesc cu ecou . Îi rog să se oprească .
- Cine sparge seminţe , doamna ?
- Sunteţi doar patru elevi şi eu trebuie să-l prind pe cel care sparge seminţe ? încerc să-mi înţeleg rolul .
- Le arunc imediat , se oferă cel mai isteţ , încercând să înghită repede miezurile deja curăţate şi să le separe de cojile şi de seminţele întregi . El mi le-a dat ! şi mi-l indică pe colegul care are şi el în faţă o altă grămajoară de seminţe .
- Nu ! Sunt frumoase seminţele , nu le arunca ! sar în apărarea fructelor dolofane şi dungate de floarea-soarelui .
Le lasă şi pleacă în altă bancă .
- 
- Acum ce mai e ?! îmi cere socoteală nelămurit .
-  Nimic ... doar că aia era banca ta şi acum acolo sunt doar seminţele ...
- Pai m-am mutat , că nu mă pot abţine şi mi-aţi zis să nu le-arunc .
- E aşa ... anapoda , ca şi cum ele sunt mai puternice şi te-au dat afară ! Ăla era locul tău !
- Doamnaaa !
- 
-  Anturajul ! Anturaj prost . De asta am ajuns aici .
- Da ?! Şi eu am un anturaj prost , îi spun cu năduf . De asta am ajuns acum aici .
- 
- Voi sunteţi anturajul meu !
-  ...

Şcoala-i pustie şi ecoul m-ajunge din capătul holului :
- Băăă , degeaba am stat le oră ! Ne-am făcut de râs ...
Nu ţine . Eu nu cred c-am stat degeaba . Doar că mai avem până ies mediile de-un 5 .

Pe vârfuri

Mă uit de jur-împrejur . Sunt prinsă în spaţiul dintre trei cercuri tangente formate din admiratori , cunoscuţi şi prieteni de-ai autorului . Parcă-i la geometrie ! Şi cât spaţiu am , spaţiu în care nu se-nghesuie nimeni , deşi cercurile de cunoscuţi sunt tot mai îndesate !
Le desface pe rând şi-i îmbrăţişează pe fiecare , le strânge mâinile , îi bate prieteneşte pe umăr . De fiecare dată se opreşte la cel de lângă mine . Nu mă încurcă în şir . Cercurile se închid iar .
Deşi mă simt în plus , nici nu-mi vine să mă dau deoparte , de parcă ăsta-i locul şi rolul meu ! Trebuie să fie şi personaje secundare , anonimi amuţiţi de gîlceavă şi sărăcie , pentru care să scrie şi în locul cărora să vorbească .
Parcă ceva nu se leagă şi chipul îngrijorat al autorului îmi confirmă starea , deşi invitaţii îl încurajează şi-i laudă forţa cuvintelor . Ştim că nu va fi bine prea repede .

Avem noroc . Astăzi încă nu ne-a scuipat nimeni , n-a mai aruncat nimeni cu pietre sau cu ouă , am găsit şi câteva scaune libere în autobuz  ... Colegul meu scoate un caiet şi citeşte . Literele sunt desenate cu creionul , sunt frumos rânduite , mărunte si contorsionate , pline de bucle cum n-am mai văzut vreodată . Şi dacă vede că mă minunez atâta de ele , începe să-mi citească textul  . Sună ca o furtună trecătoare de primăvară . Abrupt , răstit, desi vocea dumnealui este blândă şi uşor răguşită .
Străbat Ferentaria ascultând un text în sanscrită sau indiană sau romani ... mă simt obosită rău , dar ascult cu atenţie vorbele de lângă mine . Îmi spune că trebuie trezită mândria de a fi din neam de romi , că vrea să aibă cui preda , că trebuie înfiinţate şcoli cu predare în limba romani . Deocamdată nu au prea multe cărţi de literatură romani , acum ar trebui să se scrie mult , despre orice , numai să se deprindă scrisul şi cititul , pe urmă timpul va cerne şi-a alege ce-a fost în putere . Chiar dumnealui a început să-şi scrie amintirile din copilărie ...

Mi s-au rupt pantofii . Nici sandalele nu mai au mult . Bine că-i cald .
De-ar fi mai multă iarbă , ar fi de mers cu tălpile goale ...

Gradina de altădată

Fierbinţi , uscate şi prăfoase erau deseori zilele de vară în sat , de vedeai pământul îmbătrânind , pierzându-şi vlaga prin riduri adânci .
Se certau oamenii ca să aţină calea pâraielor înspre tablele lor . Nu reuşeau decât cei mai aprigi . Ceilalţi udau grădinile noaptea , când apele creşteau şi scăpau din zăgazuri .
Îşi agăţa întunericul deasupra câmpului câte o lună mare , mare şi luminoasă de puteai citi la lumina ei . Ce se mai veselea pământul ! Sorbea pâraiele cu gâlgâituri , cu şuierături ascuţite sau cu sfârâieli înfundate până începeau să ţi se afunde tălpile-n ţărâna caldă . Atunci trebuia să te smulgi uşor din capătul brazdei , să nu laşi urme adânci şi să tai pârâul către alta . Săreau şi chicoteau broscuţe , greieri şi cărăbuşi cocoţându-se pe frunze sau tulpini mai înalte , pe marginile pâraielor . Abia înspre dimineaţă se liniştea grădina de-o găsea soarele înciudat cu faţa netedă şi răcorită . Grădinile astea ale nopţii erau mereu mai frumoase decât celelalte .
Aici , în marginea oraşului , printre case înspre câmpie , nimic n-aduce a grădină , iar gunoaiele acoperă orice urmă , de până şi rostul lunii pare să se fi pierdut .

Riscurile meseriei

Da , şi asta-i o meserie cu porţia ei de mizerie , de risc . Rişti să ai de lucrat cu nişte elevi care nu ... pot mai mult şi pace .
Deschid telefonul în noapte .
- Ce mai faceţi , doamna ? întreabă curiosul .
Doar elevii îmi pun astfel de întrebări . De parcă le-aş răspunde vreodată ! Dar până să mă dezmeticesc , tânărul îşi începe repertoriul cu ceea ce crede că ştie mai bine :
- Să te ft , să-ţi ... [cenzurat] .
- Greşeală ! îl întrerup şi închid .
Insistă să sune . Închid telefonul . Nu cred că are ceva nou , interesant de zis , faţă de oferta zilnică a străzii .
Este bine că totuşi am rămas chiar şi pentru un necunoscut elev aflat în clipe de nelinişte ... "doamna" !
Mereu este loc de mai rău  .

Restul ...

Femeia mă priveşte cu ochi mari , nedumeriţi , de parcă nu m-ar putea cuprinde . De ce-mi face asta ? Mă înfurie .
- Ăsta-i şantaj emoţional ! îi spun cu supărare , dar ea pare să nu înţeleagă . Îi vine să plângă . Mă supără şi mai tare .
- Nu mi s-a părut deloc a fi aşa cum spuneţi , încerc să-i explic ; la ore , atunci când mai vine , stă cu capul pe bancă sau aruncă replici ironice . Nici măcar nu are un caiet , nu încearcă să rezolve ceva .
- Dar suferă în felul lui ... aşa-i el ! Nu vrea să se ştie , să se vadă , dar suferă ! Nu mai vorbeşte acasă cu noi , zice că nu mai vine nici  la şcoală ... îi este frica de dumneavoastră .
- De mine ?! Poate este vorba despre altcineva ...
- Nu . De dumneavoastră . Dacă rămâne corigent îşi strică toată vacanţa . Are o sora la care vrea să meargă ,  în Elveţia ... [...]

 -  Cei care aveţi de gând să vă/luaţi viaţa fiindcă nu promovaţi la disciplina mea , treceţi la rând , staţi la coadă să vă dau 5 !  Restul ...
Chiar aşa ... ce să fac cu restul ? Are cineva idei ?
Dar mai rămâne vreun rest ?
Râd mai mulţi . E bine . Da , mai sunt câteva resturi ... e bine ... încă e bine ...

Neasortate

- Stai ! Ţi-am zis că vreau să-ţi dau ceva !
- Nu ...
- Oricum nu scapi , că-i blocată uşa !
Aşa-i . Cheile nu-s la mine . Nu-mi place treaba asta . Nu vreau , orice-ar fi ! Dar este inutil să mai comentez . Iau pachetul . Sunt haine uzate . Aşa-s mulţi ... nu se-ndură să le arunce , nu le mai sunt bune , dar nici nu se pot desparţi de ele fără o încercare de a le prelungi viaţa  , fără o urmă de recunostinţă , fără mulţumirea de a fi găsit omul care să le merite . De ce şi-or închipui atâţia că eu aş fi acela ?! Sau de ce nu-mi dau eu seama ?!
Mă grăbesc . N-am unde să le las , în centru nu sunt containere .
O femeie asezată pe trotuar cere de pomană . Mă duc spre ea :
- Sunt nişte haine vechi ...
- Mi se potrivesc ? mă repede .
- ...
La asta nu mă gândisem ! Nu mi-a trecut prin cap sa întreb şi eu ... frumoasă lecţie ! Îi dau nişte bani si-o rog să le arunce dacă nu are ce face cu ele .
Şi când mă gândesc la câte nu mi se potrivesc ...

Balade

" Vai , cum nu stiu sa compun balade ... "

Cernuturi

De câte ori l-am căutat , l-am găsit acolo , în începerea din capătul holului de la ultimul etaj  , unde erau înghesuite câteva planşete , dulapuri cu cărţi uzate , un birou şi-un scaun vechi .
Deşi abia te puteai strecura printre teancuri de cărţi şi dosare ce-şi găseau loc la nesfârşit pe lângă dumnealui , încăperea nu-mi părea sufocantă , era luminoasă , prietenoasă .
Mereu îl găseam citind sau scriind şi fumând tigări fără filtru .
Nu vorbea mult , părea rece , ursuz , dur , inflexibil , dar se bucura când primea întrebări clare care-i demonstrau că fusese înţeleasă povestea până acolo . Se bucura când lămurea cum pot fi echilibrate presiunile în reţeaua de transport pneumatic , în reţeaua de aspiraţie , cum se poate găsi o soluţie mai simplă pentru a obţine unghiul potrivit de înclinare a ţevilor ... apărea atunci un zâmbet larg , sincer , un om mereu tânăr .
La fel era era şi în portretul pe care i-l pictase cineva şi care stătea pe peretele din spatele biroului : un domn cu păr alb , cu fruntea boltită şi cu privirea încrezătoare , învârtind senin o umbrelă strînsă , transformată în tăvălug rifluit fin , înspre cei nedumeriţi .

sursa foto

Câinele

Sigur că şi Diogene era frumos .
Nu ştiu de ce-mi tot sucesc minţile gândidu-mă dacă totuşi l-aş fi chemat să-mi dea o mâna de ajutor la clasa/mea ...

sursa foto